România intră într-o epocă cu multe tonuri de gri, fără a fi reușit să confirme povestea de succes pe care Uniunea Europeană ar fi vrut-o de la ea și cu un guvern care, pentru a-și garanta accesul la resurse, e gata să joace cartea AUR și pe cea a suveranismului deșănțat. Iar UE are și ea de dus bătălii pe mai multe fronturi.
Acesta este cel mai mare risc pentru România, ca Uniunea Europeană să o lase exclusiv în mâinile politicienilor ei, care nu pun probleme atât de grave Bruxelles-ului cum o face Viktor Orban, dar nici nu pot fi vectori de legitimare pentru UE.
România a beneficiat de două mari momente în care Vestul a dat semnalul clar că nu o abandonează: cel imediat postcomunist, când rezistența oamenilor în fața regimului violent al lui Ion Iliescu, cu minerii aduși în București, a devenit una dintre poveștile bune despre democrație; și cel al regimului uzurpator al lui Liviu Dragnea, când iarăși voința societății de a apăra principiile democratice a putut fi povestită ca una dintre reușitele Uniunii Europene.
Niciuna dintre aceste reușite însă nu a produs efecte de durată, din contra, fiecare a fost mai degrabă denaturată și a eșuat fie într-un alt regim Ion Iliescu și compania, fie într-o readucere a PSD-ului la pârghiile puterii.
Cu alte cuvinte, povestea de succes a fost confiscată, pe modelul inaugurat la Revoluția din 1989.
Dacă în 1990, însă, în arenă erau supraviețuitorii nomenclaturii și Securității comuniste, care au știut cum să-și conserve accesul la resurse administrative și la cele de șantaj, în anii din urmă deturnarea rezistenței democratice a societății a fost gestionată de președintele Klaus Iohannis și Partidul Liberal, reconfigurat încât să poată fi alăturat PSD-ului și să rămână în continuare la putere.
Un lucru care de la Bruxelles se vede cu dezolare, pentru că Uniunea Europeană ar fi vrut ca România să fi devenit acea democrație puternică, după cum a fost voința societății, care să contribuie la legitimarea UE, mai degrabă decât la subminarea ei.
Efortul făcut de liderii UE în 2019, la summit-ul de la Sibiu, a fost unul major: fără prezența UE în acea perioadă în care marea golaniadă a regimului Dragnea ar fi putut transforma țara într-o formă de autoritarism caricatural, România nu ar fi rezistat instituțional și societal. A fost unul dintre momentele rare în care UE a putut să reprezinte pe deplin vocația democratică a unei societăți și a făcut-o, desigur, având și ea de câștigat din acest succes.
A avut însă și de pierdut, pentru că, odată cu delegitimarea regimului Iohannis, care a luat în răspăr voința societății și a reinstalat la putere PSD, astăzi pe deplin, încrederea în UE a început și ea să se erodeze, chiar dacă românii rămân în continuare puternic atașați valorilor europene.
Problema este că tendințele iliberale ale regimului Iohannis au creat o breșă, o vulnerabilitate pe care populiștii și extremiștii încep să se bată în a o specula și aici UE cade la mijloc și tocmai legitimitatea ei e sacrificată.
AUR, pe de o parte, cu un discurs eurofob puternic, cu tușe groase; și PSD, pe de altă parte, cu un discurs naționalist failibil intelectual, dar care fragilizează electoratul pentru care lipsa de speranță socială a devenit cronică.
Patriotismul economic anunțat de noul guvern este semnalul dat pentru campania electorală care precede cele patru rânduri de alegeri din România, un mesaj care profită de polarizările și resentimentele din societate, cu Uniunea Europeană pusă la mijloc, într-un context în care Bruxelles-ul are pe masă probleme mult mai mari decât nesăbuințele politicienilor de la București.
Banii UE sunt cheltuiți cu viteză și trebuie găsite noi surse de finanțare, care să permită Uniunii să sprijine în continuare puternic Ucraina, frugalii, statele puternice care contribuie cel mai mult la bugetul UE, sunt și ei în prag de alegeri interne și nu rentează politic să dea acum și mai mulți bani UE, cetățenii UE sunt și ei erodați de crizele succesive care le solicită solidaritatea.
România, care nu e în cel mai prost scenariu, chiar dacă nu e într-unul dintre cele mai bune posibile, e o grijă pe care Uniunea Europeană și-ar putea-o tăia așadar de pe lista de priorități.
Totuși, dacă Bruxelles ar analiza situația de la București, ar vedea că există o competiție pentru a lărgi breșa eurosceptică și că viitoarele alegeri europene se vor derula în această cheie, ceea ce va deservi nu doar României, ci și Republicii Moldova care, cu toată infuzia de optimism european, e vulnerabilă.