Vladimir Putin crede că a obţinut o victorie importantă în lupta cu Occidentul şi se ţine de şotii diplomatice. De aceea, îşi poate permite să izoleze liderii europeni la capătul unei mese lungi, ca să stea apoi cu un autoritarist brazilian la o măsuţă de cafea. În ton cu țarul, cei din Ministerul de Externe rus iau la mişto diplomaţia americană cerând lista invaziilor Rusiei pe anul în curs.
Sunt de acord cu împricinatul, faptul că i-a adus la Moscova pe liderii europeni, pe Macron şi Sholz, este o victorie diplomatică. Însă, în paranteză fie spus, cei doi lideri nu puteau să nu-şi calce pe mândrie ca să dea satisfacţie lui Putin, pentru că asta le era fişa postului, iar în joc era soarta Ucrainei.
Nu sunt de acord cu unii analişti, care pun principiile europene mai presus de politică, pentru că principiile acestea sunt morale, sunt corecte, dar nu sunt recunoscute şi de adversari. Nu există un gentlemen agreement decât între gentlemeni, nu şi între aceştia şi ciomăgari.
Politica externă nu uită principiile, dar de multe ori renunţă temporar la ele şi acceptă compromisuri aflate la marginea moralităţii. De multe ori se întâmplă ca rezultatul să fie de râsul curcilor, aşa cum a fost povestea cu retragerea a zece mii de militari ruşi din Crimeea.
Poftim, Scholz, să nu zici că de dragul relaţiilor gazoase Rusia-Germania ţarul n-a retras nişte tehnică din Crimeea în onoarea sa. Că în aceeaşi zi Rusia a adus de două ori mai mulţi militari la graniţa de est a Ucrainei, asta este altă poveste, chestiunea face parte din ADN-ul totalitarilor, care nu spun adevărul, ci doar ce ideologia sau propaganda îi convinge că le susţiune puterea. Da, uneori în politica externă trebuie să înghiţi broaşte râioase, dacă ai șansa să obţii un rezultat bun.
Deci Vladimir şi diplomaţii ruşi jubilează pentru că i-au umilit pe liderii europeni, care au avut îndrăzneala să fie la unison cu americanii. Preţul acestei „fulminante” victorii ruse este amânarea invaziei Ucrainei, ba aş spune că este renunţarea la o invazie generală pentru una restrânsă.
Dacă şeful spionajului estonian zice că invazia Rusiei este în continuare foarte probabilă, îl cred pe oficial, nu pe Putin, care brusc declară că nu va recunoaşte republicile separatiste din Donbas, după ce anterior declarase că ce se întâmplă acolo este un genocid.
Liderul rus râde pentru că ameninţând cu invazia i-a pus pe jar pe liderii europeni. Dar ce a obţinut concret din această scenetă în schimbul amânării invadării Ucrainei?
Statele Unite şi Europa au căzut de acord să aplice sancţiuni serioase Rusiei şi se pregătesc de asta, chiar dacă nu există un consens în privinţa gravităţii acestora.
NATO şi-a întărit prezenţa pe flancul estic şi va continua această politică. Politica economică a Germaniei faţă de Rusia a fost serios zdruncinată, iar faptul se vede la nivel UE prin promovarea unor politici care vor să reducă dependenţa de gazul rusesc. SUA îşi vor spori cantitatea de gaz lichefiat pe care o vor livra Europei.
Finlanda cumpără avioane F-35, iar Turcia şi-a întors faţa de la Moscova spre Kiev. Toată lumea, cu excepţia Germaniei, livrează armament Ucrainei.
Rusia nu va obţine de la NATO promisiunea de a închide porţile şi de a nu primi Ucraina în organizaţie. Problema va rămâne ca şi până acum la discreţia dreptului de veto german, drept de veto care, între noi fie spus, este la fel de sigur ca şi nevoia de gaz a Germaniei.
Este din ce în ce mai clar că ameninţând cu invadarea întregii ţări Putin a blufat, ca să pună pe jar Occidentul. Occidentul s-a inflamat, spre veselia diplomaţiei ruse, dar bine a făcut, chiar dacă poate fi acuzat că a exagerat.
Exagerarea Occidentului este motivul pentru care Putin va reveni la o acţiune mai „blândă”, adică, aşa cum pretinde estonianul Mikk Maran, la un atac pe o arie restrânsă, cel mai probabil legat de Donbass şi zona Mariupol.
Putin este acum în aceeaşi paradigmă ca şi anul trecut, când a masat iar o groază de soldaţi la graniţa Ucrainei, ca să impună acesteia implementarea acordului de la Minsk, un acord evident defavorabil Ucrainei, acord moşit de Franţa şi Germania.
Vladimir Putin a fost adus înapoi în paradigma de anul trecut, cel mai probabil de teama sancţiunilor economice şi a hotărârii Ucrainei de a-şi apăra teritoriul. Care este dar motivul veseliei ruse?
Putin a obţinut o victorie simbolică, deoarece crede că şi-a recucerit statutul de mare putere. N-aş zice mondial, pentru că n-avem loc de China prin mondialitatea asta. Aş zice că tot regional a rămas ţarul, pentru că silind Ucraina să se întoarcă la regionalitatea rusă nu rescrie ordinea mondială.
Apoi, chiar dacă NATO nu va primi Ucraina, ce împiedică SUA să acţioneze cum vrea în zonă, peste capul NATO, adică să-i acorde în continuare ajutor militar?
Iar Ucraina se va înarma cu bani germani, cu bani europeni, pentru că orice euro care va merge în economie va degreva bugetul tot de un euro cu care va putea cumpăra armament. Apoi, chiar dacă Ucraina se va finlandiza, finlandizarea asta o va ţine departe de influenţa rusă şi nu va afecta dezvoltarea sa economică.
Concluzia este că Putin a ajuns de unde a plecat, adică la ocuparea Donbass-ului şi a făcut asta cu preţul coalizării Occidentului.
Singura victorie serioasă a lui Putin sunt banii în plus care curg în visteria statului rus din mărirea de preţ la gaze şi la petrol. Da, pentru victoria asta merită să râzi cu gura până la urechi de Occidentul care s-a apucat de reformă energetică taman când nu trebuia.
Dar cine râde la urmă râde mai bine, pentru că Putin nu va putea opri declinul economic şi social al Rusiei şi nu va putea împiedica prosperitatea Vestului. Cât despre biata Ucraină, să vedem cât va smulge din ea Putin, ca să-şi ostoiască lăcomia şi neputinţa de a pune stavilă prăbuşirii imperiului rus.