Recompensarea informațiilor cetățenilor despre acte de evaziune fiscală, anunțată la nivel de intenție de ministrul Finanțelor, nu ar fi o invenție românească. Se întâmplă și în SUA, unde turnătorii pot ajunge să primească și o treime din ceea ce recuperează cu ajutorul lor Fiscul, nu doar 1% cum avansează dl Boloș.
După cum este cert că România se confruntă cu un nivel ridicat al evaziunii, cel mai ridicat din UE, aproximativ 10% din PIB, după cum spunea chiar premierul în luna septembrie. Este însă ideea dlui Boloș soluția?
Din start, ea vizează mai degrabă mica evaziune fiscală de tipul magazinului unde nu primești bon fiscal sau al vânzătorului de leuștean. Principial, sigur că orice om care realizează un venit, inclusiv din leuștean, ar trebui să plătească impozitul/taxele datorate pentru el.
Dar marea problemă a României ține, pe de-o parte, de neîncasarea TVA, cea mai scăzută din Europa, pentru care nu ai nevoie de turnători, și de marii evazioniști, marii contrabandiști cu protecție de partid.
Statul vrea să scoată bani din piatră seacă, prin orice mijloc, dar în topul datornicilor la ANAF primele locuri sunt ocupate de companii de stat: CNH, CFR Marfa, CEO. Sunt găuri negre pentru care statul nu găsește soluții de ani de zile.
Apoi, genul acesta de recompensare a turnătoriei este riscant într-o țară în care trauma turnătorilor la Securitatea ceaușistă e încă vie. A fost o epocă în care această oportunitate - pentru că în imensa majoritate a cazurilor turnătoria a fost din oportunism, nicidecum cu mâna prinsă în ușă - a scos ce a fost mai rău din români și din societatea românească. Merită câțiva arginţi în plus la buget dezgroparea acestei răni istorice?
Și, după ce deschidem Cutia Pandorei, este posibil să descoperim că daraua va fi mai mare decât ocaua. Pentru că stimularea acestui gen de turnătorie ar putea să aducă o mulțime de denunțuri mincinoase din cele mai diverse motive, de la răzbunarea pe angajatorul care dă pe cineva afară sau plătește mai bine/promovează pe altcineva, la enervarea pe un prestator de orice serviciu pentru calitatea/costul/condițiile prestației.
Să le verifici pe fiecare va însemnă costuri pentru ANAF și teroare pentru oameni care vor fi puși pe drumuri, adesea probabil doar din răzbunare. Și numai cine nu a avut de-a face cu ANAF nu știe cât chin implică această interacțiune, cât de incompetenți sunt mulți dintre funcționarii Fiscului și cât dispreț pentru contribuabil găsești adesea la ei.
Și dacă tot caută cauzele evaziunii, poate că ministrul Boloș ar face bine să se gândească dacă și această interacțiune teribilă, dacă normele complicate și adesea contradictorii nu reprezintă și ele motive ale evaziunii în cazul celor care ajung la ea, pentru că nu mai suportă să fie umiliți, puși pe drumuri și chinuiți în nesfârșite încercări de a da bani statului.
Și tot la cauze, este bine cunoscut că gradul de conformare depinde în bună măsură de satisfacția contribuabilului în raport cu serviciile publice pentru care contribuie. Când școlile, sistemul sanitar, infrastructura, poliția sunt bune, omul știe pentru ce plătește și o face cu mult mai ușor.
Când ele sunt proaste și banii se scurg în pensii speciale, corupție și incompetență, omul este reticent să plătească.
Una peste alta, în loc să recurgă la soluții atât de discutabile, Guvernul ar face bine să restructureze și digitalizeze ANAF, să aibă reguli simple și metode accesibile de conformare, să nu mai sufoce cu taxe mediul privat, să respecte banul public și să asigure cu el servicii publice de calitate, să dea afară toată clientela plătita gras din banii contribuabilului, să nu mai finanțeze fantezii prezidențiale de tip “Hakuna Matata”.