A fost în intenția profitorilor neo-nomenclaturiști să izoleze, să reducă la irelevanță și, acolo unde nu s-a putut, să compromită instituții și să uzurpeze așteptările sociale, în așa fel încât narațiunea lor să iasă în câștig. Învingătorii sunt cei care spun, până la urmă, povestea și fac decupajele.
Asaltul forțelor nedemocratice prin însăși miza lor de după 1989 nu a fost numai asupra resurselor materiale, administrative și de putere politică, ci, odată acaparate subteranele și pârghiile de control ale țării, asaltul trebuie să desăvârșească noua poveste de țară și să o facă ireversibilă.
În această etapă au fost vizate instituții de reprezentare culturală, cum este ICR-ul, readus în curtea Guvernului și transformat într-o platformă pentru loializarea și voturile românilor din diaspora, inclusiv prin rescrierea rolului acestuia, de monitorizare mediatică, iar astăzi CNA-ul este decăzut până la minorat, nu mai contează și presa în ansamblul ei.
Presa a fost din capul locului un risc pentru neo-nomenclaturiști, indiferent de generația politică și de apartenența partinică. Strategia de abordare a acestui personaj incomod, primejdios pentru puterea politică, pentru a o parafraza pe Monica Lovinescu, a fost duală: unde nu a putut fi redusă la irelevanță, presa a fost compromisă sistematic, prin alimentarea instituțiilor media de cazarmă și linșaj și prin curtarea acelor personaje indigeste, grotești, care au dus la un dezgust generalizat în ceea ce privește încrederea în jurnalism ca profesie de interval, esențială pentru a traduce deciziile politice, pe de o parte, și pentru a persuada politicul să se preocupe de nevoile sociale reale, pe de altă parte.
În fond, rolul presei este bine definit și netransmisibil: în lipsa jurnaliștilor care să se așeze pe interval, acesta este controlat politic, manipulat, permeabil și fertil pentru narative convenabile politic și oportuniste.
Din compromiterea presei și, unde asta nu funcționează, din izolarea instituțiilor și jurnaliștilor fără finanțare și pârghii politice, profitul îl scot doar politicienii și personajele alăturate lor, pentru care calitatea slabă a democrației și apatia socială sunt dezirabile, condiții pentru ca ei să rămână la resurse.
Erodarea presei a fost intenționată și strategia, pe față, este cea folosită de regimuri politice semi-democratice, dacă nu chiar autoritare: inundarea breslei cu zgomot toxic și cu personaje imunde, crearea unor instituții pseudo-mediatice, pe fond instituții de dezinformare și linșaj, crearea unei politici de dependență a presei de banii din politică, și toate astea la vedere, cu voce tare, să vadă oamenii la ce se pretează presa și să o abandoneze, să o ia drept țap ispășitor, să nu-i acorde încredere.
- Câți bani au luat partidele de la buget în 2023: PSD a cheltuit cel mai mult, AUR vine tare din urmă
Rezultatul final nu e doar decredibilizarea unei instituții – presa -, ci și întreținerea unui climat social tribal, în care speranța socială se reduce la grupul cu care te înconjori și care îți poate asigura supraviețuirea socială, într-o țară în care meritocrația e, de fapt, nepotism, iar dreptul un privilegiu al celor cu cel mai bun sistem de pile și relații.
Instituțiile media și jurnaliștii care scapă acestui sistem de șantaj politic, în cele din urmă, căruia i se adaugă cel comercial și cazul redacției Libertatea e cât se poate de clar, sunt primejdioși tocmai pentru acești politicieni interesați să mențină status quo-ul unei societăți frânte în fibră, polarizată și fie cronic apatică, fie furioasă și resentimentară.
Nu sunt jurnaliști care să facă fapte eroice, ci sunt tocmai acei jurnaliști care rămân pe interval, nu pretind nici să urce lângă puterea politică, nici să întrețină furia și resentimentele, pentru a participa la zgomot, ci doar anchetează deciziile politice, refac contextul și evită decupările oportuniste, dezvăluie nevoile sociale reale, denunță abuzurile de putere și aduc în prim-plan profesioniști care se pricep la meseria lor și care, prin onestitate intelectuală, contrapun narațiunilor manipulatorii adevărul.
Faptul că tocmai această presă este nu doar privată de resursele financiare politice care umflă malignitatea din breaslă, ci și constant țintită de campanii de linșaj este și un semnal de alarmă: un abonament decent e o resursă de legitimitate, dincolo de cea vitală, financiară.
E un serviciu pe care îl facem, împreună, acelui bine general asupra căruia politicienii populiști ne asmut.