Tot ce trebuie să știi despre tratamentul Covid-19. Când se prescriu antivirale, pentru cine sunt bune anticoagulantele şi de ce să nu iei antibiotic

Medicul Gindrovel Dumitra susține că e util să știm dacă suntem infectați cât mai repede posibil. Cea mai mare eroare pe care o putem face e să amânăm testarea. Diferența dintre viață și moarte se face în prima săptămână de boală.
Tot ce trebuie să știi despre tratamentul Covid-19. Când se prescriu antivirale, pentru cine sunt bune anticoagulantele şi de ce să nu iei antibiotic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Antiviralele trebuie prescrise în primele patru-cinci zile de la apariția simptomelor, cum ar fi durere în gât, răgușeală, febră, frisoane etc.
  • Antibioticele nu trebuie luate în prima săptămână, pot compromite sănătatea pacientului în cazul în care, mai târziu, se produce și o infecție bacteriană.
  • Medicamentele antivirale sunt indicate ca tratament doar în centrele de evaluare, după un consult de specialitate.
  • Anticoagulanții nu trebuie prescriși în cazul formelor ușoare. Foarte utili la persoanele cu comorbidități. 

România e în mijlocul valului 5 de pandemie. Pentru a doua zi consecutiv se înregistrează peste 100 de decese, iar media infectărilor zilnice este de peste 30.000 de cazuri.

În aceste condiții, tot mai mulți oameni se tratează acasă, în urma unei discuții cu medicul de familie sau prezentându-se la un centru de evaluare Covid-19.

La inițiativa Ministerului Sănătății, pentru a nu se mai bloca activitatea spitalelor, au fost create centre de evaluare, unde persoane care au un test pozitiv sunt consultate de un medic și li se indică o schemă de tratament.

În țară sunt 214 astfel de centre, iar în București au fost deschise 10. În zilele următoare, vor fi operaționale și altele.

Pentru a afla adresele și programul acestor centre, consultați harta și lista cu cele care funcționează la această oră.

Din păcate, există și multe persoane infectate care nu se testează sau care se tratează după ureche. Astfel s-a ajuns în situația să se facă abuz de antibiotice și să se utilizeze medicamente care nu sunt aprobate în Uniunea Europeană, cum ar fi celebrul “Arbidol”, un antiviral produs în spațiul ex-sovietic pentru care nu există studii sau teste prin care să se stabilească o legătură între medicament și tratarea Covid-19.

ADVERTISING

“Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România informează că medicamentul Arbidol nu este autorizat în țara noastră. Menționăm că acest produs farmaceutic, cu denumirea comerciala Arbidol, nu este înregistrat nici în Republica Moldova, așa cum anunță Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM)”, se arată într-un comunicat oficial al agenției.

Cele mai importante indicații din protocolul oficial de tratament în cazul unor forme ușoare de boală:

Îngrijirea în cazul pacienților fără factori de risc pentru evoluție severă recurge la medicație simptomatică. Adică acele medicamente care calmează și estompează manifestările bolii, cum ar fi febra, tusea, frisoanele, durerea de gât, se arată în ordinul ministrului Sănătății.

Antivirale trebuie administrate în prima săptămână de boală

Acestea au o eficiență cu atât mai mare cu cât sunt administrate mai devreme în cursul bolii, începând din primele zile de evoluție. 

Raportul risc-beneficiu este cu atât mai mare cu cât pacientul are un risc mai mare de evoluție severă. De aceea, antiviralele se administrează în primul rând pacienților cu forme non severe de boală, dar care au factori de risc pentru evoluția severă, conform protocolului de tratament.

Într-o discuție cu Dr. Gindrovel Dumitra, medic primar Medicină de Familie, acesta ne-a spus că “antiviralele sunt acele medicamente care inhibă replicarea virusului, reușind să oprească lanțul patogenic care duce, în final, la agravarea bolii”. 

Gindrovel-Dumitra
Medicul Gindrovel Dumitra a discutat cu spotmedia.ro despre elementele cheie ale tratamentului împotriva Covid-19

“La nivelul virusului, am avut dificultăți de a identifica antiviralele eficiente, tocmai din cauză că mecanismul de acțiune al acestuia e complet diferit de cel al bacteriilor, iar virusurile au o paletă destul de largă de replicare. Pentru fiecare virus se caută soluții individualizate. Sigur, primul lucru făcut la începutul pandemiei a fost să experimentăm  antiviralele disponibile, poate descoperim unul eficient. Remdesivir e un exemplu”, a explicat doctorul Dumitra pentru SpotMedia.ro.

În tratamentul Covid-19 sunt autorizate pentru utilizare trei antivirale: Favipiravir (produs de Toyama, Fuji), Molupiravir (produs de Merck) și Paxlovid (produs de Pfizer).

Favipiravir. Este folosit de anul trecut în schema de tratament. Se găsește și în farmaciile din România, dar se eliberează numai în baza unei rețete prescrise de medicul unui centru de evaluare sau de medicul de familie.

“Favipiravirul a reușit să demonstreze un lucru: reduce durata de evoluție a bolii, ceea ce e foarte important”, a explicat medicul Gindrovel Dumitra.

“Practic, reducând durata de evoluție a bolii, scade transmiterea. Favipiravirul nu a demonstrat însă efecte în ceea ce privește reducerea dezvoltării de forme severe sau deces”, a mai adăugat specialistul.

Molupiravir (Merck). Este un antiviral de generație nouă, eficient, autorizat la sfârșitul anului trecut. A ajuns în România în luna ianuarie. Este eliberat numai în baza unei rețete, la fel ca și Favipiravir.

“Molupiravirul a demonstrat că are o reducere a mortalității cu 30%. Astfel, acest tratament ridică și presiunea de pe ATI, având efect asupra formelor grave de boală”, a precizat doctorul Dumitra.

Paxlovid. Considerat a fi antiviralul minune în tratarea Covid-19, un medicament de la care se așteaptă o reducere importantă a ratei deceselor, nu se găsește în România. Cererea pentru el, la nivel global, e foarte mare. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că Paxlovid nu va ajunge prea curând în țară din cauza faptului că Pfizer, compania producătoare a cerut statului român crearea unui fond pentru despăgubiri în cazul unor procese. Aceste litigii ar putea fi legate de efectele secundare produse de antiviral. Ministrul Sănătății a spus că nu există posibilitatea legală de realizare a rezervei financiare solicitate.

“Paxlovid vine cu rezultate și mai îmbucurătoare. Se vorbește de o reducere a mortalității cu 90% în cazul variantei Delta. Nu avem încă datele finale pentru Omicron, dar eficacitatea pare să fie tot sus, la 70-80%”, a explicat medicul pentru SpotMedia.ro.

CovidInfoBoala

Cine trebuie să primească antivirale?

Medicul Gindrovel Dumitra spune că boala Covid-19 are două etape distincte. Prima este cea a replicării virale, iar a doua, cea a reacției organismului.

“Trebuie să știm că, în prima săptămână, evoluția bolii este ca o viroză banală. Eu îi spun săptămâna de miere. Nu-ți dai seama în această etapă care sunt persoanele predispuse să meargă spre o formă gravă, să ajungă în Terapie Intensivă în a doua sau a treia săptămână”, a explicat specialistul.

“Între a opta și a zecea zi începe să apară reacția exagerată a organismului, ceea ce numim furtuna citokine. Logic ar fi să te gândești că cel mai bun antiviral e acela care se administrează la aceste persoane astfel încât să prevină agravarea bolii. În realitate, nu e așa. Antiviralul trebuie dat în perioada de replicarea virală, adică în prima săptămână. Astfel încât să reducă pe cât posibil replicarea virală, pentru a evita reacția exagerată a organismului care apare în săptămâna a doua”, a spus medicul Gindrovel Dumitra.

“Deci noi trebuie să identificăm acele persoane care au un risc mai mare de a ajunge la o formă severă și să administrăm încă de la început antivirale. De obicei în primele cinci, șapte zile. Deci procedura stabilită și în protocolul de tratament spune că la o persoană infectată care are doi factori de risc, de exemplu are peste 65 de ani și obezitate, se prescrie imediat tratament cu antivirale”, a explicat doctorul.

Vârsta e unul din factorii de risc, dar dacă o persoană are mai puțin de 65 de ani și are două comorbidități, de asemenea, i se indică tratamentul cu antivirale.

Anticoagulanții, o descoperire salvatoare pentru mulți bolnavi

Administrarea profilactică de anticoagulant este indicată tuturor pacienților spitalizați, cu excepția celor care primesc deja un tratament anticoagulant și care vor continua să primească doze terapeutice, precizează protocolul oficial de tratament.

“Anticoagulanții au fost administrați de la început pentru pacienții care rămâneau imobilizați la pat. Folosirea anticoagulanților în tratarea Covid-19 a plecat de la observația că în formele avansate ale bolii se constatau micro tromboze care apăreau în diverse zone ale organismului, nu doar la nivel pulmonar, practic, inflamația generată de infecția Covid-19 fiind una extinsă care cuprindea întreg organismul”, a explicat medicul Gindrovel Dumitra. 

“Ei bine, plecând de la această observație, tratamentul anticoagulant a început să fie indicat încă de la startul bolii, dar ca orice medicament are și precauții. Una dintre ele e legată de diverse forme de leziuni care favorizează sângerarea, cum ar fi un ulcer gastric sau diverse afecțiuni pulmonare care pot duce la accidente hemoragice”, a spus medicul.

“Cel puțin în formele ușoare care necesită tratament la domiciliu nu e recomandat tratamentul cu anticoagulant, însă în situația persoanelor care au multiple comorbidități, aici se poate indica, dar trebuie să existe o evaluare medicală de la caz la caz”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra. 

Antibioticele nu au niciun efect la Covid-19

Antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19.

Ele trebuie prescrise foarte rar de la începutul tratamentului, în cazul unor coinfecții bacteriene simultane celei cu SARS-CoV-2, dar astfel de situații sunt foarte rare. Se administrează antibiotic doar dacă este demonstrată o infecție bacteriană concomitentă, se arată în ordinul ministrului.

“Covid-19 este o boală virală. Virusurile nu mor datorită antibioticelor. Aceste medicamente sunt prin excelență produse pentru a distruge bacteriile”, a precizat doctorul Dumitra. 

“Sigur că în prima parte a acestei pandemii, atunci când nu știam foarte multe despre boală, nu știam numărul de persoane care pot dezvolta o suprainfecție bacteriană ca urmare a infecției virale, s-a preferat, din măsură de precauție maximă, folosirea antibioticelor”, a adăugat specialistul. 

“Această precauție maximă și folosirea excesivă a antibioticelor nu fac nimic altceva decât să accentueze problemele pe care le avem în ce privește rezistența la antibiotice. Una dintre cele mai grave provocări cu care ne confruntăm. Mai mare chiar decât această pandemie. Practic, rămânem fără instrumente în fața bacteriilor”, a spus medicul.

“Mai mult decât atât, după prima etapă de replicare virală este posibil să apară suprainfecția bacteriană în a doua săptămână de boală. În cazul în care vom prescrie antibioticul de la început, nu vom face altceva decât să distrugem flora care este sensibilă la antibioticul respectiv, selectându-se una rezistentă și, practic, când avem mai multă nevoie, medicamentul nu mai are niciun efect”, a explicat medicul Gindrovel Dumitra.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇