Pro și contra Arbidol: Medicament minune împotriva Covid, amăgire sau doar strategie de marketing?

Pro și contra Arbidol: Medicament minune împotriva Covid, amăgire sau doar strategie de marketing?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antiviralul rusesc Arbidol a devenit subiect de dezbatere publică zilele acestea din cauza omului de afaceri Gigi Becali, care se oferă să îl pună la dispoziție românilor, deși medicamentul nu e autorizat nici în România, nici în UE, nici în SUA.

De teama Covid, antiviralul se vinde pe bani mulți pe piața neagră, în timp ce specialiștii au opinii contradictorii, iar autoritățile lasă decizia pe umerii medicului de familie.

Gigi Becali, patronul FCSB care nu se vaccinează împotriva Covid de teamă că devine ”transom” și din cauza căruia echipa de fotbal a avut serios de suferit în această perioadă, a declarat la Antena3 că el are ”fabrică de Arbidol la Otopeni, care fabrică pentru Rusia”, dar dacă autoritățile române îi dau aprobare, atunci el e gata să producă” și 10.000 de pastile pe oră”: ”Pentru toată România, fac cadou”.

În replică, medicul cardiolog Gabriel Tatu-Chițoiu, doctor în medicină și fost președinte al Societății Române de Cardiologie, spune că folosirea Arbidol-ului este doar o amăgire și că antiviralele nu se iau preventiv, fără recomandarea unui doctor, existând riscul unor consecințe grave pe termen lung.

AMAGIRE-NUMELE TĂU SE CHEAMĂ ARBIDOLAmăgirea existenței unui tratament eficace în COVID-19 în locul vaccinării este...

Publicată de Gabriel Tatu-Chițoiu pe Sâmbătă, 30 octombrie 2021

Mai mult, dr. Tatu-Chițoiu oferă (inclusiv la comentarii) numeroase explicații și argumente de natură medicală, dar nu numai, făcând trimitere chiar la situația Rusiei, patria mamă a medicamentului.

ADVERTISING

”In ciuda Arbidol-ului (care, după unele date, nici nu ar mai fi folosit în Rusia) numărul cazurilor COVID și al morților de COVID au fost în continuă creștere în Rusia. În prezent, Rusia se află în cel mai critic punct al pandemiei ei”, subliniază medicul cardiolog, lucru confirmat, de altfel, și de statisticile oficiale.  

arbidol-cazuri
Sursa: AICI

Ce găsim pe Internet

În timp ce Franța a comandat deja 50.000 de doze de medicament antiCovid de la laboratorul american Merck (MSD), la noi dezbaterea publică se concentrează în jurul Arbidolului rusesc, informațiile fiind transmise ”din gură în gură”, între pacienți și diverși medici.

La o căutare rapidă pe Internet, observăm că informații despre Arbidol apar în special pe pagini din Rusia, R. Moldova și China.

Conform Wikipedia, antiviralul Arbidol este produs de firma rusească Pharmstandard și se vinde de foarte mulți ani în Rusia și China, pe scară largă. În 2007, el a fost contestat de Academia de Științe Medicale din Rusia, pe motiv că efectele lui benefice nu erau dovedite științific.

Mai multe informații științifice recente despre acest medicament se găsesc pe o pagină special dedicată anul trecut în cadrul site-ului slovac covid19-help.org, iar un review slab i s-a făcut și pe site-ul europeanpharmaceuticalreview.com, tot în contextul pandemiei.

ADVERTISING

De asemenea, după apariția unui articol în care era semnalat faptul că Arbidolul neacreditat se vinde în UK pe e-bay, toate anunțurile cu acest subiect au fost scoase.

Evident, însă, că și acolo (ca și la noi) Arbidolul a continuat să se vândă pe piața neagră. Unul dintre site-urile care îl promovează în România se numește ... sanatatedivina.ro.

Tot Antena3 a relatat zilele trecute despre profiturile obținute de pe urma vânzării pe piața neagră a Arbidolului și a obținut de la ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila, vestea că ”medicamente ce conţin exact aceeaşi substanţă activă cu Arbidolul ar putea ajunge foarte curând şi în farmaciile de la noi, la un preţ corect”.

Directorul Agenției Naționale a Medicamentului, Robert Ancuceanu, a explicat, într-o intervenție tot la Antena 3, că Arbidolul nu se află în acest moment în protocolul de tratament COVID-19, el nefiind autorizat pentru punere pe piață nici de Agenția Europeană a Medicamentului, nici de ANM România, însă, a explicat el, ar mai exista o variantă: Comisia de Boli Infecțioase din Ministerul Sănătății să solicite emiterea unei autorizații de nevoi speciale, pentru că această comisie este cea care ”decide dacă medicamentul respectiv este necesar și în ce cantități”.

ADVERTISING

Ce spune un fost președinte al Comisiei de Boli Infecțioase din MS

Întrebată dacă Arbidolul este un medicament ”minune”, așa cum susțin unii, dr. Liliana Preoțescu, fost președinte al Comisiei de Boli Infecțioase din Ministerul Sănătății, ne-a spus că ”orice medicament antiviral antiCovid ar trebui să fie etichetat ca ’minune’”.

”Nu are date în acest sens și nu este înregistrat nicăieri ca specific pentru SARS-CoV-2, decât cu date preliminare de laborator. E foarte bine tolerat, nu are reacții adverse, dar până se pot strânge datele și să se dea un verdict despre eficiența lui ca medicament antiCovid ’minune’ mai durează. Dar este o opțiune care pare să fie mai bună decât altele, care sunt în aceeași situație – fără date”, a declarat dr. Liliana Preoțescu pentru Spotmedia.ro.

Totuși, a mai precizat aceasta, rezultate oficiale împotriva Covid s-au obținut până acum doar în laborator.

”S-a văzut că are un efect antiviral și din acest considerent s-a verificat și pentru infecția cu SARS-CoV-2, și în laborator are rezultate bune. In vitro. Dar in vivo rezultatele se strâng într-o modalitate foarte specifică – de studiu clinic, cu înregistrare, cu toate criteriile necesare pentru a putea face niște afirmații”, a adăugat aceasta.

Întrebată cine trebuie să facă studiile pentru ca să se poată da un verdict privind eficacitatea medicamentului în cazul Covid, dr. Liliana Preoțescu ne-a explicat că doar ”companiile farmaceutice sunt cele care fac studiile și evaluările, conform tuturor protocoalelor general valabile”.

Dacă realizează aceste studii și date, le strâng și apoi aplică la agențiile naționale ale medicamentului (europeană, americană, asiatică etc) și atunci primesc verdictul de la ANM-uri. Numai compania farmaceutică (rusească - n.red.) este cea care poate să pornească un asemenea studiu.

Dacă ei nu fac asta, noi nu avem de unde să scoatem informațiile, decât off-label, cum se spune. Am văzut că sunt în laborator date, e foarte bine tolerat și nu are reacții adverse și s-a administrat, într-adevăr”, a completat dr. Preoțescu.

În aceste condiții, decizia pentru fiecare pacient în parte pare să fie a medicului curant, ea urmând să fie luată doar pe baza experienței proprii.

Un pacient trebuie să aștepte să îi recomande medicul, în funcție de experiența și de capacitatea de a prelucra datele din teritoriu. Medicii de familie poate că au avut mai puțin contact, cei din spitale poate că au lucrat mai mult și au mai multe date.

Noi lucrăm după protocoale. Atâta timp cât nu sunt în ghiduri și în protocoalele locale, europene și internaționale, nu poți să faci aceste recomandări decât bazat pe experiența proprie
”, ne-a declarat fostul președinte al comisiei din MS.

Întrebată când poate fi administrat Arbidol (preventiv, în primele zile după infectare sau pe o perioadă mai lungă), dr. Preoțescu ne-a explicat astfel: ”Un antiviral acționează atâta timp cât virusul se multiplică, deci după contaminare. Bineînțeles că acționează și înainte de îmbolnăvire, acționează și în timpul bolii. Deci atâta timp cât virusul se multiplică este activ și medicamentul. Își are recomandarea în faze mai mari, nu doar când începe boala, și înainte, și în timpul bolii”.

Dr. Preoțescu a respins cu fermitate ideea achiziționării de Arbidol de pe piața neagră și a oricărui alt medicament.

”Doar din farmacii și doar în baza recomandării medicale. Pentru că medicul când face o recomandare se bazează pe anumite considerente. Nici măcar un Paracetamol să nu se ia de pe piața neagră! Piața neagră este sursa de medicamente contrafăcute și de incidente severe, severe”, a subliniat dr. Liliana Preoțescu.

O scurtă concluzie

Unul dintre puținii politicieni care au avut până acum o reacție pe acest subiect controversat a fost Cristian Diaconescu (PMP), care a subliniat nevoia unei reglementări generale din partea autorităților care gestionează pandemia de Covid-19.

”În absența unui mecanism credibil care să răspundă la așteptarea omului care într-adevăr se află într-o situație complicată, fiecare e pe cont propriu. Dacă intrăm pe logica asta – fiecare pe cont propriu - foarte departe nu o să ajungem nici ca cetățeni, nici ca nație. (…) În nordul țării medicamentul se vinde la tarabă în piață, printre castraveți și morcovi. De regulă, sunt rețele uriașe din care fac parte, din păcate, uneori și medici. Dacă statul nu există, nicio soluție nu văd foarte rapid”, a declarat acesta într-o intervenție la B1 TV în care s-a dezbătut subiectul traficului de Arbidol în România.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇