Acum mai puțin de o lună, pe toate ecranele și la toate microfoanele se vorbea despre câinii vagabonzi care au ucis o femeie în București, în același loc unde, cu un an în urmă, o răniseră grav.
Despre primării, despre ASPA, despre legi nerespectate, ore și ore de dezbateri aprinse. Tema a derapat urgent într-o păruială politică pe aliniamentul Ciucu – N. Dan, “ba al meu e imaculat”, în care nu putea să nu bage capul și Gabriela Firea.
După câteva zile furibunde, oboseala și plictiseala au estompat subiectul până la dispariție. Nu se mai vorbește despre el, nu mai cere nimeni demisii.
S-a schimbat ceva? Vedem mașinile ASPA vioaie prin oraș? E vreo haită pe care o știați mai puțin la inventar? Subiectul a ieșit de pe radarul public și va reintra la următoarea tragedie pentru a urma o traiectorie identică.
Au trecut câinii, au venit cutremurele. Și, ce să vezi?, avem revelații. În România, țara cu potențial seismic important, nu doar în Vrancea după cum se vede, nici măcar nu știm, nu avem un inventar al clădirilor cu risc.
Nici măcar nu vorbim despre cele noi, despre care nu putem decât spera că au respectat normele antiseismice și au primit avizele ISC în mod corect.
Vorbim de clădirile vechi, construite înainte de 1977 sau care au trecut prin alte seisme. În București au fost expertizate sub 500, în ultimii doi ani au fost consolidate 2 sau 3, nici asta nu e foarte clar. Acum a reînceput una bucată consolidare.
În țară, bănuim că jumătate din locuințe au ieșit din garanție, doar 20% sunt asigurate, câte au actele și avizele în regulă numai Dumnezeu știe.
Deci în materie de risc seismic, nu numai că nu există nicio prevenție, dar nici măcar nu știm care e situația reală, de unde să apucăm prevenția. Și nu e vorba numai despre clădiri de locuit, ci și despre școli, spitale.
Raed Arafat ne explică ce antrenate și dotate sunt echipele ISU pentru salvare. Și să fie așa, de la un anumit nivel al dezastrului sunt inevitabil depășite.
În plus, dacă dl Arafat nici măcar nu știe exact câte spitale din București sunt în pericol de prăbușire în caz de cutremur, cum gândește domnia sa intervenția completă?
Răniții aceia scoși de sub dărâmături în mod miraculos unde vor fi duși? În care spitale? Ca să fie tratați de care medici?
Dl Ciucă cere verificări, planuri, acțiuni urgente. Așa au fost cerute și după Colectiv pentru ca astăzi cluburile să funcționeze în aceeași stare precară, ca urmare a prorogării repetate a normelor menite să ridice nivelul de siguranță.
Când a fost nenorocirea de la Caracal, luni de zile nu s-a vorbit decât despre ea. Ar fi trebuit să urmeze reforme radicale, schimbări de substanță în Poliția Română. Când l-am întrebat după doi ani la Europa FM pe comisarul șef Radu Gavriș ce s-a schimbat după Caracal mi-a răspuns sec: nimic.
După aceea, s-a mai schimbat. S-a produs și atentatul de la Arad despre care vajnicii anchetatori ai IGPR nu știu nici măcar de ce a fost comis, care a fost mobilul, nu mai vorbim de autor.
Toți simt acum nevoia să apară la TV îngrijorați, preocupați de revelația absolută că România are zone seismice importante. Cine s-ar fi gândit la așa ceva până acum?
Ministrul Cseke ne anunță ce programe de consolidare există. Dar nu ne spune când se va ști câte clădiri au nevoie de consolidare. Școlile sunt pasate de la Educație la Dezvoltare și invers.
Nimeni nu îndrăznește să ia taurul de coarne cu proprietarii care refuză consolidarea, cum a făcut Ilie Bolojan ca să scoată la lumină centrul vechi din Oradea.
Vom avea din nou o campanie TV cu titlu inept “Nu tremur la cutremur”, la care nimeni nu se va uita măcar pentru că e stupid să crezi că un cutremur poate să nu sperie.
Nimic solid, fundamentat, clar.
Cel mai probabil și acest val de emoție se va duce cum a venit, fie înlocuit de altă emoție, fie pur și simplu de plictiseală. Programele se vor bloca, banii vor fi redistribuiți pe mai ştiu eu ce populisme.
Și când o fi să fie, pentru că un cutremur mare în România nu e o chestiune de dacă, ci de când, Dumnezeu cu mila.