Au trecut deja mai multe săptămâni în care Vladimir Putin a încercat să orchestreze un balet de război-pace, cu scopul de a crea o stare de insecuritate permanentă, ca strategie de destabilizare a Ucrainei, dar și a altor țări din regiune.
Vă invit să urmărim câteva elemente care, însumate, ne ajută să înțelegem tabloul regional și care ne pot arăta că adevărata natură a acestei crize se găsește mai mult în interiorul Rusiei și mai puțin în afara acesteia.
Politica post-sovietică a “străinului apropiat”
Țările din fosta URSS sunt privite, analizate și tratate de către Rusia ca un spațiu de state și regiuni de interes privilegiat.
Ce înseamnă asta? Este nevoia concretă a Moscovei de a menține, în mod benevol sau prin constrângere, un drept de preempțiune asupra relațiilor cu aceste state sau regiuni. Și asta nu doar la nivel diplomatic, ci mai ales economic și social.
“Străinul apropiat” este orice stat, regiune sau teritoriu, care a încercat să se emancipeze de fosta URSS, individual sau odată cu valul căderii blocului comunist.
Găsim exemple care ilustrează această teorie aproape în fiecare an de după 1990: încercarea Rusiei de a crea un spațiu de schimb economic eurasiatic (începând cu Comunitatea Statelor Independente), atacurile abominabile asupra unor state independente (vezi Georgia în 2008) sau recentul război din Nagorno-Karabakh, crearea de enclave contrare dreptului internațional (vezi Transnistria, Ossetia de Sud și Abhazia, Crimeea), sau pur și simplu situația globală a Ucrainei, culminând cu acest conflict care a debutat militar zilele acestea.
Orice încercare în aceste state de evoluție democratică (prin alegeri libere, proteste sau revoluție), de dezvoltare economică sau de consolidare a statului de drept (este dovedită legătura invers proporțională între corupție și dezvoltare economică), sau chiar de consolidare a instituțiilor în aceste state, repet, orice tentativă în acest sens se va lovi de răspunsul brutal, ambalat în eleganță și diplomație ambigue, al Rusiei.
Am văzut cu ochii mei ce înseamnă o enclavă rusească, atunci când am fost în Transnistria: propagandă, sărăcie, adevăr alternativ, structuri militarizate, pe scurt: părți solide din definiția unei societați distopice.
Această teorie susține ideea că problema pe care o avem în față zilele acestea nu este una a Ucrainei, ci una a Rusiei. Pentru că regimul de la Moscova prezintă o reticență majoră față de evoluțiile democratice în zona “străinilor apropiați”, foarte probabil pentru că acestea ar antrena, în mod lent și sigur, o evoluție democratică în interiorul Rusiei însăși. Și odată cu aceasta, căderea definitivă a blocului post-sovietic.
Înainte de a discuta despre opoziția istorică a Rusiei la SUA și la UE, trebuie să observăm atent atitudinea acesteia față de statele și regiunile din acest “colac” din jurul său, care sunt de fapt “străinii apropiați” ai Rusiei.
Mai multe despre teoria “străinului apropiat” putem citi în articolele lui Pierre Jolicoeur, profesor de la Royal College Of Canada, publicate în revista franceză Diplomatie, editată de Areion24News.
Testarea unei frontiere NATO
Mai mulți analiști susțin că Vladimir Putin ar avea ca obiectiv, pe termen scurt sau mediu, testarea unei frontiere NATO. Pentru moment este un scenariu greu de luat în calcul sau greu de urmărit în termeni de probabilități.
Întâi de toate, NATO și-a consolidat structura și capacitățile cu o viteză cu care Rusia (plus ipotetic o serie de state aliate, înclusiv din rândul “străinilor apropiați”) nu a putut concura.
NATO a făcut acest lucru concomitent cu dezvoltarea economică a statelor membre, cu creșterea bunăstării populației, în timp ce Rusia a reușit să își consolideze anumite capacități militare, în timp ce o serie de crize economice au demoralizat intens populația, plecând de la scăderea puterii de cumpărare și continuând cu diplomația economică slabă pe care Rusia a reușit să o întrețină.
Sigur, sectorul energetic rămâne un pilon solid pentru Rusia, dar ce s-ar întâmpla dacă statele dependente din regiune și-ar folosi din ce în ce în ce mai mult resursele alternative, înclusiv pentru export între acestea?
Președintele american Joe Biden a spus clar că frontiera NATO este sacră și sfântă. Și nu sunt vorbe în vânt, pentru că acțiunile din ultimele săptămâni au arătat o determinare care generează confort. Adică exact confortul pentru care statele membre plătesc acele două procente din PIB pentru apărare.
Așadar, Rusia ar plăti scump testarea unei frontiere NATO, cu costuri pe toate planurile.
Însuși președintele Putin a spus săptămâna trecută că Rusia nu se poate compara cu NATO la nivel de capacitate militară, dar că nimeni nu își dorește un război. Acel “nimeni”, de care vorbea Putin, sunt exact statele “străine apropiate” ale Rusiei. Care nu sunt și nu pot fi membre NATO, cel puțin nu astăzi.
Schimbarea de regim în Ucraina în urma unei intervenții militare din partea Rusiei
Ce urmărește concret Putin în acest conflict deja armat cu Ucraina? În spațiul public s-a vehiculat ideea schimbării forțate a administrației Zelensky.
Înainte de orice, Vladimir Putin este conștient că o schimbare de regim în urma unei intervenții militare este un obiectiv care vine la pachet cu un cost uriaș.
În trecut, Rusia s-a mai confruntat cu administrații mai puțin prietene, atât în Ucraina, cât și în alte state “străine apropiate”, și a reușit să le îndepărteze în mod “organic”, prin clasicele, deja, tehnici hibride: generare de instabilitate, dezinformare, presiune economică și energetică. Un exemplu este câștigarea alegerilor în 2010 de către Viktor Yanukovici, după un mandat al lui Viktor Yuşchenko.
Chiar și la nivel teoretic, ar fi o eroare de judecată să credem că Ucraina nu are capacitatea să reziste în fața Rusiei, pentru a-și apăra administrația. Nu teritoriul, ci administrația.
Haideți să gândim următorul scenariu: Rusia este angrenată într-un război de uzură cu Ucraina, sancțiunile economice macină grav economia Rusiei, iar Ucraina nu cedează ușor nici măcar în regiunile din Donbass, unde Rusia are deja un ascendent din 2014 încoace.
Orice conflict de uzură ar echivala cu o înfrângere pentru Putin, atât în plan geopolitic, cât și economic. În plus, un scenariu similar ar fi în mare măsură în afara acordurilor de la Minsk, oricât de relevante ar mai fi acestea.
Sigur că nu putem emite o opinie în baza unui singur scenariu, însă probabilitatea angrenării de capacități militare pentru a ținti definitiv Kievul este mică.
Subiectul aderării Georgiei la Uniunea Europeană și la NATO
Pentru a exemplifica acest concept al “străinului apropiat”, vă propun să luăm exemplul Georgiei, stat care a încercat în repetate rânduri să se emancipeze de vecina Rusie.
De mai bine de 15 ani, Georgia se transformă, alternând evoluțiile democratice, conflictele și oportunitățile, toate sub cupola unei mari dileme strategice: cum să rezolve problema integrității teritoriale (Abhazia - care ocupă jumătate din accesul Georgiei la Marea Neagră și Ossetia de Sud - ambele controlate de Rusia).
Și dacă o poate rezolva, atunci dilema devine: cum să reziste presiunii Rusiei, în fața unor (foarte ipotetice) negocieri de aderare la UE și chiar la NATO.
Pentru moment situația Georgiei în raport cu Rusia, NATO și UE este următoarea:
Cu Rusia: administrația Putin controlează cele două regiuni de mai sus, transformate în enclave, odată cu bombardamentele brutale ale unor ținte din Tbilissi în august 2008, ținând captive dorințele Georgiei de emancipare și paralizând orice tentativă de dialog al Georgiei cu Occidentul.
Cu NATO: pe de altă parte, Georgia nu s-a cramponat de aceste regiuni și a avansat discuțiile, acordurile incipiente și negocierile, ajungând până la a semna acorduri de parteneriat la summit-urile NATO din 2016, 2018 și 2021, pe modelul celor semnate de Elveția, Suedia, Finlanda, Australia și, atenție, Ucraina.
Georgia a reușit de asemenea să convingă NATO să deschidă un centru de formare și training lângă Tbilissi. Mai mult decât atât este greu de obținut pentru moment.
Cu UE: în fine, în raport cu Uniunea Europeană, Georgia a semnat anul trecut un acord de asociere, adică crearea unei zone de liber schimb comercial și posibilitatea călătoriilor fără vize. Astfel, a fost impulsionată migrația de studiu și de muncă pentru georgieni, iar comerțul bilateral a crescut. Greu de apreciat dacă acest acord va ajuta la reducerea șomajului și gradului de sărăcie, dar este un bun început.
Pe de altă parte, în această perioadă, Rusia a sprijinit, îndirect, climatul de încertitudine la nivel politic, care a antrenat demisia unui premier și arestarea mai multor membri ai Opoziției. Adică: șubrezirea statului de drept, a instituțiilor, concomitent cu puțin praf de instabilitate și iliberalism.
Scenariul cel mai plauzibil pentru Georgia (și ar fi putut fi valabil și pentru Ucraina) este acela al unei noi forme de cooperare: o a treia cale (ceea ce NATO numește “integrare strategică regională”), care să asigure o formă de neutralitate strategică.
Adică puțin oxigen pentru țară, puțin confort de securitate (fără a incita Rusia la un răspuns), cu scopul de a accelera reformele economice și deci bunăstarea cetățenilor, în special prin folosirea acordului de liber schimb cu UE.
Adică mersul pe sârmă dus la rang de artă. Artă la care râvnesc multe state din Caucaz, apropiate geografic de Rusia.
Alte detalii, pentru a aprofunda, găsim într-un interviu cu profesorul Vakhtang Maisaia, de la Universitatea Internațională Marea Neagră din Tbilissi, pentru revista Diplomatie, luna decembrie 2021.
Redefinirea spațiului geopolitic din Caucaz
Zona caucaziană îi dă serioase bătăi de cap lui Putin și ar fi superficial să tratăm țările din regiune ca simple republici post-sovietice.
Războiul dintre Armenia și Azerbaidjan din 2020 (Karabagh) ne-a arătat că o redifinire a acestui spațiu se petrece sub ochii lui Putin în epoca în care acesta din urmă visa la un moment de liniște pentru a-și pune în aplicare planul Uniunii Economice Eurasiatice (pe model UE).
În lipsa unui control militar, forța de atracție a Rusiei scade de la an la an, iar statele din Caucaz încearcă, prin diverse metode, diversificarea relațiilor externe.
Iar la acest capitol, profitând de vulnerabilitatea Rusiei și de apetitul unor state, apar alte țări gata oricând să profite din punct de vedere economic. Turcia, Israel, Iran sau chiar China încep să își facă simțită prezența, fie că vorbim de schimburi economice, de culoare de transport de energie sau de diplomație culturală.
Și nu doar Rusia pierde teren în acest spațiu, ci și Occidentul.
Așadar, pentru a rezuma: pe de o parte, slăbirea influenței Rusiei, iar pe de alta dezinteresul statelor occidentale au făcut ca statele din Caucaz să se orienteze către Orientul Mijlociu, Golful Persic și Asia.
Pista sancțiunilor occidentale impuse Rusiei
Răspunsul G7 la anexarea peninsulei Crimea în 2014 a fost construit pe baza unui pachet de sancțiuni economice, care au afectat serios economia Rusiei.
Nici până în prezent, indicatorii anumitor sectoare nu au revenit la nivelul anterior anexării făcute contra dreptului internațional.
În prezent, la nivel declarativ, liderii occidentali au amenințat clar cu noi sancțiuni asupra Rusiei. Întrebarea care se pune este: există o marjă de manevră pentru ca aceste sancțiuni să lovească și mai dur economia Rusiei?
Având în vedere ca 40% din volumul schimburilor comerciale ale Rusiei se fac cu Uniunea Europeană, răspunsul ar fi afirmativ. Deci primul partener economic al Rusiei este UE.
Așadar, marjă de sancțiuni există, pentru că fiecare procent care afectează balanța Rusiei este esențial. Este important pentru finanțarea economiei interne, dar și pentru cheltuielile externe în zona statelor “străine apropiate” din fostul bloc sovietic (așa cum am văzut la început), adică acel “colac de salvare” de care Rusia are nevoie pentru a supraviețui.
În cadrul acestui pachet de sancțiuni, trebuie cumva reduse drastic schimburile comerciale între Rusia și UE? Răspunsul nu este tocmai afirmativ.
Pe de o parte, pentru că exporturile UE ar suferi, și pe de alta, și mai importantă: odată cu dispariția unei puternice conexiuni economice, reapare riscul de conflict. Conform unui vechi principiu valabil întotdeauna: două federații care fac comerț nu vor face război.
Trebuie țintite acele domenii care fac rău doar economiei Rusiei, trebuie țintite culoarele de transport de energie (gaz, petrol), trebuie diversificate sursele de energie în țările dependente de gazul rusesc și alte astfel de tehnici de sancțiuni directe și indirecte. Iar răspunsul ar putea fi chiar în sursele regenerabile de energie.
Revenind la conflictul cu Ucraina
În concluzie, dacă nu poate testa frontiera NATO, dacă nu dorește acum schimbarea de regim în Ucraina, atunci ce își dorește și ce poate face Putin?
Pentru a se salva pe sine și a menține status-quo-ul, Rusia lui Putin trebuie să își “salveze” mai întâi acel “colac de salvare” format din statele fostei URSS, adică “străinii apropiați” de care vorbeam la început. Cum? Prin presiune, prin crearea de incertitudine de securitate, prin atacuri, atât convenționale, cât și hibride, prin lovituri care contravin chiar și convențiilor și dreptului internațional.
Și încă un lucru care este cert - acel principiu de care sunt perfect conștienți atât liderii euro-atlantici, cât și Moscova, dar și statele din Caucaz: cu cât corupția merge în jos, cu atât dezvoltarea economică merge în sus. Doar că nu toată lumea trage de același mâner al acestui scripete.
Iar la tot ceea ce am spus mai spus, trebuie să adăugăm o acțiune abominabilă: actualul conflict armat a debutat prin bombardarea unei grădinițe de copii în estul Ucrainei. Nici nu mai contează dacă operațiunea a fost executată direct sau prin interpuși.
Repet: o grădiniță de copii…
Bibliografie
Revista specializată în cartografie “Carto”, publicată de grupul Areion24News
Revista Diplomatie - Affaires Stratégiques et Relations Internationales, publicată de grupul Areion24News