Sorin Grindeanu, șantaj la președinte

O postare mincinoasă făcută de liderul PSD pe pagina sa de Facebook și o reacție rapidă a Comisiei Europene dezvăluie o nouă mașinațiune a social-democraților prin care vor să formeze de unii singuri guvernul, obținând voturile necesare de la PNL, USR și UDMR. Ce sacrifică PSD în acest nebunesc gambit politic? Stabilitatea economică și viitorul imediat al cetățenilor.
Sorin Grindeanu, șantaj la președinte
Sorin Grindeanu, prin distrugerea legilor PNRR în Parlament, încearcă să obțină desemnarea pentru poziția de prim-ministru de la Nicușor Dan, în schimbul reparării lor până în data de 31 august, termenul limită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

De pe vremea lui Adrian Năstase, PSD e un laborator de “scheme politice” prin care urmărește să păcălească electoratul, să creeze narațiuni false, crize și dezbateri, pentru evitarea problemelor grave și importante care afectează viața oamenilor.

În acest laborator de relații publice au fost planificate operațiuni complicate și răsunătoare, cum au fost, de exemplu, răpirea jurnaliștilor români în Irak din 2005, pusă la cale de un apropiat și important finanțator al PSD, sau 10 august, asamblată de Liviu Dragnea, ambele urmărind să provoace daune puternice forțelor anti-PSD, care amenințau diminuarea influenței partidului.

În timp, capacitatea formațiunii de a crea scenarii sofisticate de inducere în eroare a opiniei publice s-a redus din cauza erodării încrederii în PSD după ani de dezamăgiri și scandaluri de corupție.

Dar apetența pentru conspirații a rămas neschimbată și, ca un magician bătrân care și-a pierdut dexteritatea și capacitatea de a mai controla publicul, PSD mai încearcă o scamatorie, cu speranța că va reuși să revină la guvernare și să găsească un responsabil pentru eșecul partidului.

ADVERTISING

“Parlamentul a evitat - cu votul PSD - pierderea a 5,8 miliarde euro din PNRR și a facilitat accesarea a 16,7 miliarde de euro din programul SAFE!”, a scris Sorin Grindeanu victorios, ieri după-amiază, pe pagina sa de Facebook.

“Am deblocat astfel, în ultimele două săptămâni, ceea ce Guvernul demis nu putea rezolva. Ne-am respectat promisiunile, apărând în același timp interesele românilor și ale României!”, a mai adăugat el, trecând în revistă legile dezbătute și votate în Parlament, în sesiunea extraordinară.

“Toate aceste legi sunt o garanție fermă că România nu pierde bani europeni! Parlamentarii au dat dovadă de responsabilitate și vor fi în continuare prezenți, de câte ori va fi nevoie, astfel încât România să nu piardă fonduri. Așteptăm de la Guvernul demis și Legea Salarizării. PSD este consecvent: vom vota o lege care respectă angajații din sistemul sanitar și din educație!”, a mai promis liderul PSD, care și-a blocat comentariile pentru a evita reacțiile negative la adresa sa.

O capcană procedurală

Pe scurt, mesajul lui Sorin Grindeanu e următorul: Parlamentarii PSD și-au făcut treaba. Am votat toate legile necesare pentru a accesa fondurile SAFE și PNRR. A rămas Legea salarizării unitare, dar când e gata, o vom vota.

Ce nu spune Sorin Grindeanu: Faptul că parlamentarii PSD au aruncat în aer Legea ANI și Legea Decarbonizării prin amendamentele depuse și, de asemenea, au refuzat să voteze Legea salarizării unitare, trimițând-o înapoi la Guvern.

Mai mult, prin “amendamentul Dominic Fritz”, vizibil neconstituțional, dar și prin cel în care modifică legislație deja finanțată de Comisia Europeană, e vorba de amendamentul din Legea Decarbonizării, cu refuzul închiderii centralelor pe cărbune, Sorin Grindeanu pune în pericol ultimele cereri de plată, de 5 miliarde din PNRR, creând o capcană procedurală care poate duce la depășirea termenului limită de 31 august în care întreaga legislație pentru accesarea ultimilor bani din PNRR trebuie adoptată și promulgată.

Reacția fulgerătoare a Comisiei Europene

Faptul că PSD și-a făcut în mod premeditat prost treaba în Parlament pentru a arunca vina pe PNL și USR în cazul ratării termenului și a plăților a fost confirmat rapid de Comisia Europeană, care a anunțat că dacă nu se renunță rapid la amendamentele neconstituționale și la cele care încalcă memorandumul semnat între România și Comisia Europeană, miliarde de euro ar putea să nu mai fie plătiți.

“Suntem la curent cu faptul că Parlamentul României a adoptat, la 5 august 2026, modificări la legea decarbonizării care, printre alte schimbări, afectează condițiile pentru scoaterea din funcțiune a centralelor electrice pe bază de cărbune și lignit și leagă închiderea acestora de disponibilitatea unor surse alternative similare, cu emisii reduse de carbon”, se arată într-o declarație oficială a unui reprezentant al Comisiei Europene.

“În general, Comisia solicită tuturor statelor membre să își respecte pe deplin angajamentele asumate prin planurile de redresare și reamintește că orice risc de inversare va fi analizat cu atenție, putând implica consecințe financiare”, se mai arată în comunicatul citat.

Dați, bă, banii înapoi!

În disperarea de a rămâne la conducerea partidului și de a se întoarce la guvernare, Sorin Grindeanu a pariat pe forțarea depășirii termenului-limită și pierderea banilor, încercând să creeze contextul în care responsabilitatea pentru eșec nu e la PSD, care s-a asociat cu AUR în Parlament, ci la Ilie Bolojan și Dominic Fritz.

E greu de crezut că mai sunt multe persoane care cad în capcana scamatoriilor răsuflate marca PSD. Dar e interesant de remarcat că partidul condus de Grindeanu a rămas neschimbat - aceeași viziune coruptă și distructivă, aceleași metode de a găsi vinovați în altă parte și de a nu-și asuma nimic.

Foarte interesant de remarcat e faptul că reprezentanții Comisiei Europene par să fi înțeles “șmecheria” lui Grindeanu și au reacționat, într-un mod nu prea plăcut, la scurt timp după lăudăroșenia toxică a liderului PSD.

În acest moment nu e clar dacă ceea ce au stricat PSD și AUR mai poate fi reparat până la 31 august. Legea ANI a fost atacată la Curtea Constituțională și a primit un termen destul de rapid, 12 august.

În ce privește Legea decarbonizării, președintele Nicușor Dan a spus că nu o va promulga și o va trimite rapid înapoi în Parlament pentru modificări.

E cert, însă, după reacția rapidă a Comisiei Europene, că dacă situația creată de PSD și AUR nu se schimbă rapid, România nu va primi miliardele rămase. Mai mult, va fi obligată să restituie cel puțin încă un miliard dintr-o plată făcută deja pentru un angajament că închidem centralele pe cărbune.

Șantaj la președinte

E posibil ca Sorin Grindeanu să fi apelat la o astfel de scamatorie pentru a folosi presiunea termenului limită din PNRR ca pe o pârghie de negociere cu scopul de a deveni prim-ministru într-un guvern minoritar PSD, susținut în Parlament de PNL, USR și UDMR. 

Adică un șantaj la Nicușor Dan, Ilie Bolojan și Dominic Fritz, cărora le-a transmis că au de ales între el, prim-ministru, cu legile PNRR votate, sau eșec legislativ și pierderea banilor.

În zilele următoare va fi mai clar dacă gambitul lui Grindeanu va funcționa, dar, din primele semne, pare că, din nou, liderul PSD și-a supraevaluat poziția de negociere, fiind șanse să piardă pe toată linia. 

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google