Fiecare școală ar trebui să comunice astăzi foarte clar părinților, cu avizul Inspectoratelor și al DSP-urilor, cum începe cursurile pe 14 septembrie. În fapt, în multe cazuri, situația este departe de a fi clară, iar autonomia este o glumă proastă.
Teoretic e simplu: verde, galben, roșu, în funcție de numărul de cazuri. Practic e altceva. Să vă dau câteva exemple.
Sunt localități mici, care ar putea aduce toți copiii la școală cu distanțarea respectată. Dar sunt în scenariul roșu. După cum a avertizat însă prof. Rafila, nu contează doar numărul sec, ci și sursa cazurilor.
Dacă ai un singur focar, de exemplu un cămin de bătrâni, și doar de acolo îți vin cazurile grupate, este absurd să ții școala în scenariul roșu. Pentru a se justifica acest scenariu e necesar să fie transmitere comunitară, cazuri răspândite.
Sau cazul e contabilizat în localitatea de domiciliu, deși bolnavul nu mai stă demult acolo, însă nu și-a schimbat actele. A plecat la oraș, dar el a rămas înregistrat în comuna de origine.
În multe din aceste localități, justificat sau nu roșii, copiii nu au tablete și nici măcar internet. Ce faci cu ei? Mai ales că în mod realist ei ar putea merge la școală.
Apoi sunt directori care s-au priceput să se pregătească excepțional pentru învățământul hibrid, care e cel mai complicat, și directori care nu s-au priceput. Cunosc personal din ambele categorii.
Dar că vor fi și ”repetenți” era de așteptat cât timp până acum 6 luni sistemul era complet centralizat. Cine i-a verificat cum se pregătesc, cine le-a cerut periodic o dare de seamă? Așa cum ar fi trebuit să i se ceară și directorului ONAC pentru licitația privind tabletele.
Ce au făcut inspectoratele timp de 6 luni? Ce a făcut ministerul pentru a se asigura că fiecare ia foarte în serios pregătirile?
O auzeam pe dna ministru Anisie extrem de enervată la Digi24 spunând că s-a săturat să audă doar critici, nu și soluții. Ceea ce dna pare să nu fi înțeles încă este că soluțiile sunt datoria domniei sale și dreptul părinților. Așa cum cum datoria părinților este să îi plătească domniei sale salariul.
Da, propuneri de perfecționare, de șlefuire sigur că sunt de dorit, dar soluțiile de principiu, monitorizarea, trebuie să aparțină ministerului. Iar soluțiile din ghidurile ministerului sunt pe alocuri sinistre.
Ce soluție e aceea ca un copil care vine la școală să stea 7 ore exclusiv în sala de clasă cu excepția celor 5 minute în care se poate duce la toaletă? Este inuman și asta va crea o adversitate a elevilor, care vor dori să scape de pușcărie. Dna ministru ar putea să stea 7 ore într-o încăpere cu mască pe față continuu?
Fapt e că în școlile cu directori slabi, nimeni nu știe nimic: câți copii în clasă, cum vor fi împărțiți, pentru că apar complicații cu grupele de limbi străine, cum se vor transmite orele acasă, cum vor merge copiii la toaletă. Nimic. Și în fața acestui nimic, unii părinți aleg adeverința medicală cu orice preț și risc.
Ceea ce va pune o presiune uriașă pe medicii de familie, care în caz de refuz vor fi puși la zid de părintele speriat.
De fapt, cum vom începe școala? Sub semnul celor doi D - Interviu video
Da, e vina directorilor, dar cei care plătesc sunt copiii și părinții, care în sistemul românesc nu au nicio putere asupra directorilor. Cel care are putere e inspectoratul, adică reprezentantul ministerului.
Uneori însă nici măcar nu e vina directorilor. Când ai două femei de serviciu în mod normal, iar acum ai avea nevoie de 3-4 care să dezinfecteze tot timpul, nu poți angaja pentru că posturile sunt blocate, iar guvernul nu a găsit cu cale să dea OUG pentru deblocare, ci doar un proiect de lege care va fi aprobat cine știe când, în niciun caz în timp util.
Nu a fost OUG pentru că guvernul nu avea bani să plătească și alți profesori, dar asta nu mai e vina directorilor.
Există școli în care mulți profesori nu vor să își asume riscul pentru că au boli din grupa de risc major, de exemplu forme severe de diabet sau obezitate. Sau nu vor să își asume haosul total care se anunță. Unii vor avea acte medicale reale, alții își vor lua concediu fără plată.
Nu discut aici dacă au sau nu dreptate, până la urmă fiecare dintre noi decide ce e mai bine pentru sine. În plus, e greu de explicat că ai închis școlile la 100 de cazuri în total și le deschizi la 100 de mii. După ce ai panicat oamenii, e greu să îi convingi că nu e dracul așa de negru.
Fapt este că școala nu poate angaja alți profesori din același motiv pentru care nu poate angaja nici femei de serviciu. Cine să țină orele? Cine să curețe școlile?
Așa se face că unele școli s-au declarat nepregătite pentru hibrid și, în numele autonomiei clamată și răsclamată, au decis să înceapă online. Se pare însă că inspectoratele fac presiuni asupra directorilor ca acolo unde e galben să meargă pe hibrid indiferent de situația concretă, în unele dintre ele au fost refăcute Consiliile de Administrație ca să schimbe deciziile.
Părinții sunt derutați, speriați, nervoși. O stare transmisă copiilor care, unii, încep să nu mai vrea la școală, ceea ce e o pierdere în sine pe termen lung.
Nu știu ce va ieși din povestea anului școlar. Dar experimentul acesta nu este al descentralizării. Este unul al pasării de responsabilitate, al derobării de răspundere, al eșecului managerial grav. Pe care însă nimeni din zona puterii nu îl vede, nici premierul, nici președintele.