La Palatul Cotroceni s-a consumat joi ceea ce ar urma să fie ultima ceremonie de învestire a unui guvern condusă de președintele Iohannis în cei 10 ani de mandat. Dacă, desigur, nu cumva un eveniment acum imprevizibil va răsturna întreaga situație politică.
Ultimul guvern al dlui Iohannis, investit cu satisfacție, este unul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu. În sine, asta nu ar reprezenta o culpă, mai ales pentru un președinte rigid în norma constituțională, cum a încercat să se prezinte mereu dl Iohannis.
Problema a fost când președintele rigid constituțional, nu jucătorul Traian Băsescu, a promis, pentru a livra măcar iluzii, dacă nu fapte, electoratului său, că nu va mai desemna vreodată un premier de la PSD.
Președintele tuturor românilor nu poate face constituțional o asemenea declarație care scoate în afara joculului ab intitio nu doar un partid, ci un segment de electorat, cel al unui partid.
Deci, reevaluarea situației în sine, pe baza înțelegerii dintre două partide care au majoritate, nu ar fi o problemă. Problemele sunt cele care răspund la întrebarea de ce.
Două au fost motivele invocate de dl Iohannis pentru crearea coaliției PSD-PNL: stabilitate și reforme.
Primul a fost spulberat prin excluderea UDMR, mișcare în favoarea căreia dl Iohannis a dat toate semnalele cu putință. De ce a fost exclus? Pentru că PNL a vrut să pună mâna pe ministerele maghiarilor. Dacă accepta să le dea pe amândouă, UDMR era și acum la guvernare, cu vizitele și declarațiile președintei Ungariei cu tot.
Deci stabilitatea invocată de dl Iohannis a fost ciobită. De aici și dificultăți mai mari pentru îndeplinirea obiectivelor de reformă. Care reformă? Până acum, majoritatea masivă, lăudată de dl Iohannis la învestirea guvernului Ciolacu, ce reforme importante a reușit? Absolut niciuna.
Deci ambele rațiuni ale acestei formule de guvernare nu se mai susțin.
Unii consideră că readucerea PSD la guvernare a fost un plan politic al dlui Iohannnis, pregătit cu mult timp înainte să se întâmple. Nu cred în varianta aceasta, pentru că nimic din acțiunile dlui Iohannis nu sugerează că ar fi avut vreodată un plan politic pe care să-l ducă la îndeplinire.
Timp de 10 ani, România a funcționat politic mai degrabă haotic, la întâmplare, fără viziune, de aceea regresul politic este imens. În plus, când ai un asemenea plan politic, nu te arunci la declarații contrare, care apoi să-ți fie amintite pe toate ecranele.
Ceea ce nu înseamnă că dl Iohannis nu a avut niciun plan. A avut un plan personal unic, suprem și neabătut urmat: să-i fie bine. Să muncească minimum posibil, să beneficieze maximum posibil de maximum de privilegii, să fie cât mai puțin deranjat. Și acestui plan personal i-a subsumat toate acțiunile sale politice.
Deci când a adus PSD la guvernare, dl Iohannis și-a urmărit propriul interes de confort, liniște și beneficii, inclusiv de cariera personală postmandat. Dacă propriul interes dicta ținerea PSD în Opoziție, asta era direcția.
În numele acestui plan personal, dl Iohannis a mai făcut ceva - a distrus PNL.
După 10 ani de când l-a propulsat la președinția României, PNL este o ruină, un partid cu șanse minime ca în următorul deceniu să fie mai mult decât o remorcă a PSD, în ipoteza că nu va dispărea de tot.
PNL nu mai are identitate, nu mai are lideri, pentru că dl Iohannis i-a mătrășit, marginalizat sau exilat pe toți cei care ar fi putut să îl înfrunte, cum l-a înfruntat Vasile Blaga pe Traian Băsescu, de exemplu.
Partidul a fost emasculat, fragmentat, a devenit un fel de uniune tribală, flamandă, fără strategie și viziune politică, disperat să mai apuce câte ceva, pe alocuri ridicol pe măsura multora dintre purtătorii săi de mesaj caragialești.
Iar în acest moment, singurul rival pentru PSD, revenit și după Colectiv, și după Dragnea, și după Dăncilă, este AUR. Aceasta este poza politică după 9 ani de mandat Klaus Iohannis. Asta e tot ce rămâne.
Dar dl Iohannis nu-și asumă niciodată nicio responsabilitate. Cazul Aurescu este emblematic.
Fostul ministru de Externe a fost evacuat fără mulțumiri și pupături, nici măcar nu a intrat la votul PNL, care să-l fi respins. Pur și simplu, de la Cotroceni a fost decis alt ministru de Externe. Asta e o sancțiune pentru multe eșecuri, în frunte cu Schengen.
Doar că greșelile dlui Aurescu au fost în egală măsură ale celui care conduce politica externă a României, ale celui care l-a și așezat pe dl Aurescu la Externe, președintele Iohannis. Doar că decontul a fost doar al ministrului, ca un pion care a fost sacrificat pentru rege.
După dl Iohannis rămâne o Românie cu mult mai rea pe toate palierele decât după ceilalți președinți. Nicio reformă importantă, ba chiar cotrareforme, România depopulată, încrederea în instituții prăbușită, extemismul suveranist la cote înalte, lipsa oricărei speranțe pentru viitor.
Iar dl Iohannis va intra în istorie ca președintele care s-a crezut rege și a domnit doar pentru sine.