Rusul bun și rusul rău

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Am o deosebită stimă pentru poporul rus. Din rândurile acestuia, s-a născut marele Mendeleev, descoperitorul de orizonturi noi într-ale chimiei. Tot în rândurile acestui popor, au strălucit Ceaicovski, basul Șaleapin, scriitori inegalabili precum Tolstoi, Dostoievski, Pușkin, Soljenițin (premiul Nobel) sau maeștri ai artei plastice, pecum Levitan, Chagall, Repin, Aivazovski. Creațiile lor nu lipsesc din cele mai rafinate muzee ale lumii.

Citesc în enciclopedia Wikipedia că 21 personalități din Rusia au fost laureate cu premiul Nobel. Dacă-l adăugi și pe Dmitri Muratov, laureat pentru pace în 2021, sunt 22. Parcă simți că rusul bun nu este caz singular în țara euro-siberiană.

O personalitate de mare vază a fost și țarul Petru cel Mare, pe care preocupările meschine ale unor lideri de astăzi și-l fac model pentru interesele lor războinice. Dar nu ca mare cuceritor a intrat Țarul în istorie, așa cum li se pare acestora, ci ca omul care aducea civilizația Europei în ograda Rusiei.

ADVERTISING

A rămas proverbială inițiativa țarului de a schimba lookul aristocraților ruși ca să-i aducă la o manieră europeană: le-a tuns bărbile și i-a înțolit à la française așa cum văzuse el prin locuri perindate în tinerețe.

Și mai curajoasă a fost inițiativa țarului de a construi de la zero un oraș la malul mării Baltice, declarat, sugestiv, „Fereastra Rusiei spre Europa”. Acolo a stabilit noua capitală a țării și i-a înlesnit acesteia o dezvoltare urbanistică de asemenea nivel, încât astăzi centrul istoric al Sankt Petersburgului  constituie un important sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Pasionat mai mult de cultură decât de arta armelor, țarul se angajează totuși în războaie pentru a face față unor presiuni inerente lumii post-medievale în care a trăit, dar și pentru a pune în valoare propriile sale cunoștințe în arta răzoiului, asimilate cu grijă în lungile sale peripluri prin Europa.

Dacă ar fi fost însetat de sânge și spadă, ca alții, istoria l-ar fi consemnat ca omul rău al Rusiei. Dar, observând pasiunea țarului pentru cultura europeană, istoria îl prețuiește ca omul bun, dornic să extindă civilzația europeană cel puțin până la Urali și Caucaz.

Urmașii țarului Petru n-au reușit să țină pasul și nici nu s-au arătat interesați de continuarea europenizării. S-au angajat în victorii militare, fără să profite de momentele care le-ar apropia de cultura Occidentului.

Ei au pus umărul ca să închidă „Fereastra Rusiei spre Europa”, deschisă de țar. Lideri obtuzi au crezut – și încă mai cred – că este inutil și chiar dăunător să privești spre Europa. Fără să recunoască faptul că performanțele Occidentului le sunt superioare, rușii încearcă să imite tot ce-i bun acolo, unde toate sunt ostracizate de ei ca rele.

Cu fereastra închisă, se pare că noua Rusie n-a mai știut să deosebească ce e bun de ceea ce rău. Domnul Putin – judecați dvs dacă e în categoria celor buni sau a celor răi – a declanșat o ofensivă pe care chiar domniei sale i-a fost rușine s-o numească război.

Dar abia acum începe să apară partea hidoasă a faptelor. Monstruozitatea omului rău se vede în imaginile de la Bucea, Iprin, Borodianka, Mariupol și multe, foarte multe, altele. Repet întrebarea: crede cineva că asta este opera rusului bun, sau că este a rusului rău?

Iar dacă este cabala rusului rău, atunci cu ce preț o fi făcut-o el? Știu cu ce preț: cu acela la care, în Occident, este plătită o menajeră fără mari pretenții. Aceasta este cotravaloarea oficială pentru eliberarea din pușcărie a vreunui criminal condamnat, sau pentru scoaterea de sub urmărire a unei persoane dragi, dar care a jefuit un convoi întreg. Scoaterea din pușcărie și trimiterea la război „în libertate”.

Omul rău, însă, nu se oprește aici. El te amenință că este capabil nu numai să te distrugă pe tine, cu toți ai tăi, nu numai să-ți acopere orașul și țara cu un nimicitor tsunami de apă și noroaie, dar să te scufunde cu totul, într-un ultim val – cel al disperării, amintind de un celebru tablou al lui Aivazovski – „Ultimul val”. Planeta toată riscă să rămână înghețată, ca Luna, sau dogorâtoare, ca Soarele.

Nu spun mai mult, dar rămâne să apreciați dacă cel căruia îi încolțește așa ceva în minte este, cumva, rusul bun, sau dacă este celălalt rus – unul rău până în adâncul sufletului lui.

Iar Vladimir Vladimirovici, în loc să caute lămpile Occidentului, ca să luminze cu ele întunericul din țara sa, amenință Occidentul cu întunericul său, pregătit să stingă toată lumina de pe planetă, numai pentru că-și dorește el, autocratul, o lume tripolară, quadripolară, multipolară sau nu mai știu cum.

* * * * * * *

POST SCRIPTUM

În loc de încheiere, îmi permit să citez dintr-un jurnalist rus, despre care nu cunosc în a cui tabără se poziționeză, dar știu că afirmă următoarele:

„Ucraina este un stat ‘nazist’ doar pentru că îndrăznește să pună sub semnul întrebării rolul excepțional jucat de Rusia în Al Doilea Război Mondial și îl percepe ca o victorie comună a Aliaților, victorie la care au contribuit nu numai ruși, ci și ucraineni, laolaltă cu americani, britanici, polonezi, francezi și alții din toată lumea”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇