În jurul României se fac alianțe, se negociază sfere de influență și se mută trupe. E o fierbere ca înaintea marilor conflagrații.
Bucureștiul încearcă să găsească un echilibru între complicațiile create de Statele Unite și determinarea europenilor de a susține Ucraina. Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat după summit-ul de la Paris al Coalition of the willing că România va participa la grupul de monitorizare a acordului privind încetarea focului din Marea Neagră și că Bucureștiul va continua sprijinul pentru Ucraina.
Acordul intermediat de Washington pentru a opri ostilitățile de pe mare nu a intrat însă în vigoare. Rusia a precizat că va pune în practică prevederile negociate doar după ce sancțiunile impuse băncilor sale și exporturilor vor fi ridicate, iar țara va fi reconectată la sistemul internațional de plăți SWIFT.
Președintele american Donald Trump a declarat că Washington-ul analizează condițiile Rusiei, în vreme Ucraina a acceptat încetarea parțială a focului la Marea Neagră pentru cele 30 de zile convenite.
Din nou ecuația e inegală, dar americanii caută soluții să-i facă pe ruși să accepte.
Donald Trump mizează pe faptul că Rusia vrea să încheie războiul, dar înțelege că „e posibil să tergiverseze”.
În România, premierul Marcel Ciolacu a preluat retorica lui Trump și crede că războiul trebuie oprit prin orice mijloace. Prin declarațiile sale excesive față de Donald Trump și prin efortul neobosit de a-l face pe ministrul de Externe să-și dea demisia, fiindcă ar fi potrivit doar pentru o relație cu Europa, nu și pentru una cu SUA.
Principiile nu mai contează și nu e clar dacă Ciolacu și Bolojan fac un joc agreat de amândoi, unul pe axa București-Washington și celălalt pe direcția București-Paris, pentru a rămâne și cu sufletul în Rai și cu slănina în pod sau dacă există un conflict între cele două palate.
Între timp, șeful diplomației, Emil Hurezeanu, a avut o întâlnire cu omologul său polonez Radosław Sikorski care vrea să continue colaborarea cu România „în toate formatele”. Cele două mari state NATO care veghează periferiile Alianței au nevoie să se sprijine reciproc pentru a obține întăriri din partea Vestului: trupe și arme.
Șefii diplomațiilor de la București și de la Varșovia știu că Balcanii stau din nou pe un butoi de pulbere și că revizionismul încurajat de Rusia a prins contur în regiune.
Pe 16 martie, acum două săptămâni, Croația, Albania și Kosovo au semnat o declarație privind cooperarea în domeniul apărării, iar ministrul albanez al Apărării a spus că „există un interes pentru această inițiativă și din partea bulgară”. Noua antantă balcanică este un răspuns la tratativele mai vechi începute de Serbia și Ungaria și e urmarea unor negocieri începute mai demult.
Cine de cine se teme în regiune?
Jocul cu hărțile istorice e tradițional aici, naționaliștii români îl practică demult umblând cu România Mare și conturul care înglobează Republica Moldova.
În cazul Ungariei, hărțile sunt imprimate pe fularele purtate de prim-ministrul Viktor Orban la meciuri sau apar în spatele ministrului de Externe când vorbește despre strategia de politică externă: Ungaria Mare cuprinde Ardealul, Transcarpatia ucraineană și sudul Slovaciei. E greu de crezut, însă, că Budapesta ar putea să devină agresivă cu aliatele ei din NATO, România și Slovacia.
În schimb, Serbia, care se înarmează constant de zece ani încoace, se ocupă în mod sistematic cu destabilizarea Bosniei-Herțegovina, nu se ascunde că vrea să anexeze Republica Srpska și are nostalgii legate de Kosovo, Muntenegru și chiar Macedonia de Nord, unde guvernul pro-sârb ar fi interesat de revenirea la matcă și e bănuit că livrează informații secrete NATO către Belgrad.
Rusia, Serbia și Ungaria susțin plecarea Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina, dar cel puțin până acum Statele Unite și Marea Britanie s-au opus și chiar au impus sancțiuni micii republici rebele cu intenții separatiste.
Bulgaria tatonează, la rândul ei, intrarea în această Antantă Balcanică, pentru a apăra Macedonia de Nord de poftele Serbiei. Practic, întărirea cooperării militare dintre Serbia și Ungaria a dus la formarea alianței dintre Croația, Albania și Kosovo.
De ce două țări NATO, Croația și Albania, au nevoie de o alianță separată?
Se tem că Alianța Nord-Atlantică e prea slabă pentru a interveni într-un conflict balcanic în care Serbia ajutată de Rusia și Ungaria ar putea da foc fitilului care poate arunca regiunea în aer?
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a fost din nou în această săptămână la Moscova, pentru a 13-a oară de la începutul invaziei ruse în Ucraina, probabil, și pentru a discuta despre alianța cu Serbia și obiectivele imediate. Ungaria are, de fapt, o alianță informală, dar la vedere cu Moscova și Washington-ul.
Întreaga regiune se regrupează, are planuri suprapuse, statele își caută prieteni, unele vor să se apere, altele vor să se mărească, toți par să se pregătească de război.
Generalul Carsten Breuer, şeful Statului Major german, a spus zilele trecute că Rusia „se pregătește pentru un război major”, că deja dronele rusești zboară „peste cazărmile germane unde sunt antrenați soldați ucraineni”, că „actele de sabotaj și spionajul sunt în creștere”.
În România, nici serviciile secrete, nici armata nu spun nimic despre riscurile și pericolele iminente.
Statele europene se pregătesc pentru război și vorbesc despre aceste pregătiri cu populația, liderii români continuă să tacă, de teamă să nu afecteze alegerile, din lașitate sau din nepăsare.