În goana după banii necesari pentru astuparea găurilor negre din buget, ministrul Finanțelor Publice, domnul Marcel Boloș, a scos de la naftalină o veche „pârghie” cu care regimurile comuniste vânau persoanele indezirabile și le desființau pur și simplu: denunțul.
La noi, denunțul sau delațiunea căpătase legitimitate prin practica „informărilor” trimise Securității despre cutare sau cutare „tovarăș” și semnate cu nume conspirative, care acum, când le aflăm, provoacă ceva între zâmbet și indignare: Petrov (alias Traian Băsescu), Felix (respectiv Dan Voicuescu), Manole (Mugur Isărescu), Horia (Andrei Marga), Deleanu (Sorin Roșca Stănescu) ș.a.m.d.
Firește, denunțul nu se făcea cu titlu gratuit. Unii primeau bani, alții preferau acces la „bufetul partidului” unde se aprovizionau cu pastramă, șuncă și cașcaval, în timp ce noi ceilalți stăteam de cu noapte la coadă, ca să prindem niște firimituri de telemea sau felii de parizer.
A rămas de pomină cazul unui prosper actual om de afaceri, care înainte de ’89 își turnase o verișoară la securitate, cu prețul unei vize pe pașaport, pentru o excursie în afara țării.
Abject! – acesta este cuvântul cu care posturile de radio străine etichetau atunci stilul de viață pe care potentații familiei Ceaușescu încercau să-l impună românilor.
Mă întreb de ce n-ar merita aceeași etichetă și potentații actuali ai guvernării pesedisto-liberale? Cu ce era mai abject atunci să beneficiezi de parizer sau de telemea, pârând o rudă sau un vecin la partidul unic, decât să incasezi acum 25% din suma confiscată de ANAF de la cel ce nu și-a declarat impozitul și s-a pomenit denunțat de un prieten rapace?
N-aș vrea să gândească cineva că mă fac apărător al evazionistului. Dimpotrivă, statul trebuie să-și încaseze toate drepturile sale, așa cum le-a stabilit legea. Dacă nu și le-ar incasa, s-ar instala haosul, iar statul n-ar putea funcționa. ANAF trebuie să-și facă datoria, MFP trebuie să controleze ANAF și, în cele din urmă, ministrul Marcel Boloș trebuie controleze totul.
Asta, cu colectarea taxelor, este treaba statului. Strict a statului, nu a mea, a rudelor mele, a vecinilor sau a colegilor mei.
Mă întreb cu toată seriozitatea: în baza cărui principiu moral, în baza cărei etici își propune domnul ministru Boloș să-i plătească delatorului 25% sau 30% din impozitul pe care noi, cetățenii îl datorăm statului pentru ca acesta să finanțeze mecanismul administrativ, armata, poliția, tot ce trebuie, și nu să recompenseze niște denunțători ordinari?
Citesc în presă că, în anul 2022, inspectorii antifraudă au cuantificat implicații fiscale în sumă totală de 1,04 miliarde lei (din care 41% TVA). Asta au „identificat” inspectorii, bașca ce n-au reușit să „identifice”! Încerc să înțeleg că harnicii inspectori antifraudă au cuantificat cifra, știu exact despre ce este vorba, dar nu reușesc să pună mâna pe bani.
Mi-e și teamă să pun pe hârtie ce grozăvie îmi poate trece prin minte: s-ar putea ca inspectorii să nu aibă niciun interes ca statul să-și incaseze banii acum. Dacă proiectul domnului minisru va deveni lege peste o lună, atunci ne putem trezi că soțiile inspectorilor, soacrele și socrii acestora, verișorii și verișoarele, plus alte rude mai îndepărtate se prezintă cu denunțul de rigoare, îi dau ministerului coordonatele necesare pentru încasarea taxelor și se aleg cu peste o jumătate de miliard numai din tărășenia asta. Aferim!
În plus, cu tot respecul pentru ministru, îmi permit să observ că domnia sa pregătește cadrul legislativ pentru o inadmisibilă deturnare de fonduri: o parte din drepturile statului destinate nevoilor sale – de la armată la școli și de la cultură la ordinea publică – vrea să le deturneze spre buzunarul unor denunțători.
Căci istoria asta, cu colectarea impozitelor de la diferite entități impozabile din țară nu este treaba cetățenilor. Este numai a funcționarilor statului, de la cel mai mic, până la cel mai mare. Nu eu, nu vecinii și rudele mele trebuie să-i descoperim pe neplatnici. Trebuie să-i descopere ANAF, aflat în subordinea MFP, aflat la rândul său în subordinea ministrului.
Domnul ministru Boloș știe foarte bine această realitate. Mă voi referi aici în mod special la un comunicat de presă pe care l-a publicat domnia sa după câteva zile de la preluarea mandatului, în iunie curent.
Citez: „Un obiectiv specific pe care mi l-am setat la preluarea mandatului este digitalizarea și simplificarea interacțiunii dintre instituțiile subordonate Ministerului Finanțelor și contribuabili, prin continuarea și extinderea proiectelor de debirocratizare la toate nivelurile”.
Înțelepte cuvinte: digitalizarea și debirocratizarea nu sunt scopuri în sine. Ele servesc interesele statului, printre care și incasarea corectă și integrală a impozitelor, pe care noi suntem datori să le plătim, iar statul este dator să le incaseze.
Deci, asta trebuia să facă ministrul în scaunul pe care, cu onoare, îl ocupă: să simplifice interacțiunea dintre instituții și contribuabili, astfel încât nimeni să nu se poată sustrage de la obligațiile sale, iar statul să incaseze integral drepturile sale.
Repet, integral, nu cu o reducere de 25% sau chiar 30%, cât își popune să cedeze unor delatori la care face un apel imoral, nedemn și lamenabil, oferindu-le cu atâta generozitate o parte din drepturile care îi sunt destinate statului în cu totul alte scopuri decât finanțarea unor denunțători.
Mi se face pielea ca de găină când citesc unele detalii privind actul legislativ pe care vrea să-l promoveze Ministerul Finanțelor Publice. Citez:
„Persoanele care denunță fapte de evaziune ar putea primi de anul următor un procent din suma de bani reprezentând fapta de evaziune fiscală (...). De altfel, un proiect pregătit încă din 2021, prevedea recompense de 30% din suma recuperată din prejudiciul cauzat statului, dacă suma recuperată depășea 100.000 de lei, dar și un procentaj mai redus, de 15%, dacă denunțătorul era autor, instigator sau complice”.
Stimate domnule ministru, stimați domnilor de la ANAF, stimați domni și doamne angajați în mecanimsul de gestionare a taxelor și impozitelor, treaba asta cu încasările la buget este exclusiv a domniilor voastre.
Sunt de acord că soluția trece în mare măsură pe la digitalizare. Dar și digitalizarea este tot o sarcină a guvernului, a ministerelor, a tot felul de instituții. Din păcate însă, este restantă. Ne-am poticnit și stăm opriți pe linia moartă.
Îmi vine să extrapolez și gândesc că, dacă toate operațiunile financiare ale primăriilor, ministerelor, ale tuturor organelor statului ar fi fost astăzi puse în programe și softuri, atunci domnul Buzatu, baronul bogat al celui mai sărac județ din țară - Vasluiul - n-ar fi avut curajul să se bage într-un spanac cu mită și nici partenerul de afaceri al domniei sale n-ar fi avut de unde scoate niște sute de mii de euro, ca să plătească privilgiul de a primi contracte.
Nici băimăreanul Cherecheș nu s-ar fi putut băga în două (cunoscute) încurcături cu corupție, care i-au adus două condamnări, din care una deja executată, iar alta aflată în atenția Europei, după ce noi l-am scăpat, iar alții l-au prins.
Și astea nu sunt decât două exemple, ca să zic așa, cele mai recente. Ele sunt multe, iar, una peste alta, aș trage cam următoarele concluzii:
- MFP nu are dreptul să dirijeze niciun leu în alte scopuri decât cele pentru care plătim impozite și taxe. Remunerarea denunțătorilor, sub pretextul că ei sunt în stare să facă o treabă mai bună decât miniștrii, mi se pare de domeniul derizoriului.
- Încurajarea delațiunii nu este astăzi mai puțin imorală și antisocială decât era pe timpurile când la butoaele statului se instalaseră soții Ceaușescu, cei care nici nu știau cum se apasă pe butoane.
- Colectarea taxelor și a impozitelor este o obligație expresă și netransmisibilă a Ministerului Finanțelor Publice. Dacă cineva de acolo nu reușește să se descurce, logica îmi spune că s-ar cuveni să suporte mai curând din buzunarul propriu remunerarea delatorilor, decât să-i plătească din banii contribuabililor.
În fond, dacă nu reușește, înseamnă că acela nu este omul potrivit la locul potrivit. Părerea mea.