Războiul Rusiei cu Europa via Ucraina

Războiul Rusiei cu Europa via Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ca să fim realiști, nu Europa a creat Ucraina. Statul ucrainean, așa cum a fost până la anexarea Crimeii de către Rusia, a fost o creație a comunismului. Granițele lui sunt artificiale, dar actul de destrămare a URSS a recunoscul actuala configurație teritorială a Ucrainei. Nu Europa a recunoscut inițial aceste granițe, ci Rusia și Belarus.

Privită din acest unghi, criza din Ucraina pare o „chestiune de familie”.

Franța și Germania au gândit la fel atunci când au girat acordul de la Minsk, al cărui singur țel, din perspectiva celor două puteri europene, a fost domolirea dorinței de sânge a țarului Putin în detrimentul Ucrainei.

Franța și Germania nu au fost interesate de principiile dreptului internațional, de amenințarea rusă asupra statelor din Europa de Est, adică de securitatea UE, de dependența morbidă a Europei de gazul rusesc.

Cele două puteri au fost interesate doar de continuarea relațiilor comerciale cu Rusia, de protejarea investițiilor lor, care să aducă bani în metropolă. Mai mult, Germania s-a opus primirii Ucrainei în NATO ratând poarta de oportunitte existentă atunci.

ADVERTISING

Vreau să spun că Europa are o vină mare pentru ce se întâmplă acum în Ucraina, iar președintele Zelenski, la întâlnirea OSCE de la Munchen, asta spune: Toţi trebuie să înţelegem că nu e doar un ajutor pentru Ucraina, o donaţie, ci intervenţia trebuie privită ca fiind contribuţia voastră la securitatea Europei. Altfel spus, dacă nu ați făcut ce trebuia să faceți la momentul acela, e vremea să acționați acum.

Reproșul adresat statelor occidentale este susținut de fapte, iar cerința ca Occidentul să acționeze în sensul cerut de Ucraina, adică să accepte ca Ucraina să devină membră NATO pentru ca SUA și Europa să-i garanteze securitatea, este și ea corectă.

Problema este că pus în fața unei asemenea dileme NATO nu poate satisface cererea Ucrainei. Nu poate risca un război de o asemenea anvergură pentru o țară care nu este membră NATO.

De fapt, reproșul președintelui Zelenski este dincolo de reiterarea cererii de primire în organizația trans-atlantică, este un apel ca Ucraina să nu fie uitată după agresiunea Rusiei.

Ar fi cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă Rusia invadează Ucraina.

La finalul agresiunii, Ucraina va fi un stat cu armata decimată, cu economia distrusă, ciopârțit teritorial și poate cu un guvern pro rus la Kiev. Ucraina va fi un stat care se va prăbuși dacă SUA și UE nu vor interveni masiv cu ajutoare militare și economice. Apelul președintelui Zelenski la asta se referă.

Spunând că ce se întâmplă în Ucraina trebuie privit ca o problemă de securitate europeană, Zelenski are dreptate și se teme ca Ucraina, lăsată singură în fața agresorului Putin, să nu fie uitată după ce conflictul militar se va calma.

Rusia este interesată să distrugă economia Ucrainei, ca țara să nu-și poată reveni rapid, ca să poată amenința prin prosperitatea sa stabilitatea politică a țarului în Rusia.

Putin vrea o Ucraină nevolnică, slabă, care să nu îi mai creeze probleme. Putin vrea ca Occidentul să abandoneze Ucraina ca să se bucure din nou de securitatea și prosperitatea sa.

De același lucru se teme și Zelenski, ca cele două puteri europene să nu mai aibă disponibilitatea de a ajuta Ucraina, să o uite ca să continue să facă afaceri cu Rusia.

Din nefericire pentru Franța și Germania, situația le va sili să acționeze cât mai democratic cu putință. Opinia publică din cele două țări nu va putea răsturna opinia publică din restul Europei îndeajuns ca cele două țări să uite care este datoria lor democratică în ce privește Ucraina.

Sancțiunile vor fi adoptate, indiferent cât se va opune după cortină Germania sau dacă Ungaria va avea nu îndrăzneala, ci tendința sinucigașă să nu le voteze.

Intenția sancțiunilor este ca Rusia să piardă economic la fel de mult ca Ucraina, pentru că Occidentul știe că economia Ucrainei poate fi rederesată cu bani europeni sau americani, pe când Rusia va avea mari probleme să mai ajungă ce a fost.

Hotărârea americanilor este susținută de europeni, iar anunțul Ursulei von der Leyen cum că Europa va trece peste iarna aceasta dacă gazul rusesc va fi oprit ne demonstrează că problema sancțiunilor a fost tratată cu seriozitate de Bruxelles.

Dacă va fi război, va fi război în Europa, nu îl priviți doar ca pe un război în Ucraina, a transmis liderul de la Kiev partenerilor occidentali. Să nu ne uitați, spune Zelenski, să nu uitați că luptând pentru independența noastră luptăm și pentru securitatea voastră. Să nu uitați, spune Zelenski, că problema teritorială a Ucrainei nu este o problemă de familie rusă.

Pentru asta Franța și Germania ar trebui să se rușineze și să denunțe negocierile în format Normandia și acordul de la Minsk până ce trupele ruse nu se vor retrage în cazărmi, acolo unde le este locul.

De data asta, prin prezența sa la Munchen și prin discurs președintele ucrainean a dovedit că trepădușii din politică, care îl voiau la Kiev pentru ca o eventuală lovitură de stat sau un eventual atac rus să-l prindă acasă, s-au înșelat.

Nu Europa a creat Ucraina, dar securitatea și prosperitatea sa depind de criza de la granițele sale cu Rusia.

Dacă Rusia nu va fi domolită acum, va fi mult mai greu să fie domesticită pe viitor. Iar Zelenski o spune pentru că nu mai este timp de finețuri diplomatice și de sinecuri date capitaliștilor francezi și germani care să ajute Rusia să amenințe Europa.

Iar prețul pentru reconstrucția Ucrainei va fi prețul plătit de europeni pentru securitatea lor. Și din nou trebuie spus că cei ce au contribuit la criza aceasta vor fi cei ce nu vor plăti îndeajuns.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇