- Moartea a cel puțin doi ofițeri de rang înalt ruși indică faptul că forțele speciale ucrainene execută un plan prin care urmăresc eliminarea acestora.
- Mii de militari ai Moscovei au pierit în luptă, dintre care 6 generali.
- Oficialii de la Kiev anunță că în jur de 1.300 de combatanți ucraineni au murit în confruntările de până acum.
- Conform unor rapoarte ale agențiilor de informații occidentale, cifra este mult mai mare, aproximativ egală cu cea a pierderilor înregistrate de Rusia.
A trecut aproape o lună de la începutul invaziei și totul a mers pe dos pentru militarii ruși. Operațiunile terestre sunt reduse ca intensitate, iar singura strategie folosită e bombardarea de la distanță a unor obiective militare și civile.
Blocați în nord, în suburbiile Kievului, cu un mic avans în est și cu o situație tot mai complicată în sud, ruşii au început să anunțe populația că va fi un război de lungă durată.
“Statul Major din Ucraina a raportat pentru prima dată că Moscova se pregătește pentru un război lung și pune în aplicare măsuri de mobilizare din ce în ce mai draconice, inclusiv recrutarea unor membri ai organizațiilor militare de tineret cu vârsta cuprinsă între 17 și 18 ani”, se arată într-un raport publicat de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Se observă și căutarea unor noi modalități de înlocuire a pierderilor din Ucraina cu luptători din Siria sau Libia, ori cu mercenari.
Câți militari ruși și-au pierdut viața până acum?
Rusia nu a dat până acum publicității un raport cu privire la numărul celor căzuți în lupte, dar acesta e foarte mare, conform agențiilor de informații din SUA.
Mai mult de 2.500 de cadavre au fost transportate de la Spitalul Regional Homel, din Belarus, către Rusia de la începutul invaziei, a declarat un angajat al instituției pentru Europa Liberă.
Dacă această cifră este corectă, estimarea făcută de Washington, aceea că 7.000 de soldați ruși și-au pierdut viața de la începutul invaziei, e una optimistă.
Publicaţia pro-Kremlin Komsomolskaia Pravda (KP) a publicat, luni, un articol în care care citează Ministerul Apărării de la Moscova, în care se spune că 9.861 de militari ruşi au murit în Ucraina. Ulterior, articolul a fost şters de pe site.
Marele Stat Major al Ucrainei a anunțat că forțele defensive au provocat moartea a 15.000 de militari ruși.
Dacă numărul acestora se află în intervalul 7.000 - 15.000, stabilit de cele americani şi ucraineni, asta înseamnă că între 30.000 și 40.000 de soldați ai Moscovei au fost scoși din luptă, o treime din totalul forțelor invadatoare. Acest lucru explică graba Kremlinului de a face noi recrutări.
Armata SUA, atât în Afganistan, cât și în Irak, la un soldat ucis în luptă a înregistrat 10 răniți.
Există posibilitatea ca în Ucraina rata de răniți să fie mai mică, din cauză că militarii ruși nu au proceduri și echipament pentru recuperarea acestora din zona de conflict.
Moartea generalului
Vitali Petrovici Gherasimov (Виталий Петрович Герасимов), general-maior, a fost prim-comandant adjunct al Corpului 41 de Armată din Rusia.
Acesta a fost eliminat de forțele ucrainene în data de 7 martie 2022, în apropiere de Harkov, cel mai mare oraș din estul țării. Gherasimov a absolvit Înalta Școală de Comandanți de Tancuri din Kazan, în anul 1999.
Imediat participă la al doilea război din Cecenia (1999-2000) și este medaliat pentru campaniile militare din Peninsula Crimeea (2014) și Siria (2015).
Nu se cunosc detalii despre modul în care generalul rus și-a pierdut viața. Cel mai probabil, se afla într-un tanc, lovit de rachetele ucrainene.
Moartea sa a fost confirmată de serviciile de informații de la Kiev care au înregistrat o convorbire telefonică între doi agenți FSB, dintre care unul se afla în Ucraina.
“Șeful agentului FSB face o pauză lungă când aude vestea morții generalului Gherasimov și, apoi, trage o înjurătură. Șeful e Dmitri Șevcenko, un ofițer superior FSB din Tula. L-am identificat, căutându-i telefonul (publicat de armata ucraineană) în aplicațiile de date cu surse deschise”, a scris jurnalistul Christo Grozev, de la site-ul de investigații militare Bellingcat.
Interceptarea conversației dintre cei doi agenți FSB a fost posibilă pentru că spionul rus, aflat în Ucraina, și-a sunat superiorul, folosind un telefon mobil comercial, cu cartelă SIM.
“Am pierdut posibilitatea unor comunicații sigure”, spune acesta. “Nimic nu merge”, conform înregistrărilor obținute de Bellingcat.
Tactici de insurgență pentru a ucide ruși
Gherasimov este doar unul dintre cei șase generali uciși de forțele ucrainene. Cel puțin în cazul generalului Oleg Mitaev, serviciile de informații ucrainene au desfășurat o operațiune de localizare a acestuia, folosind mijloace de interceptare a comunicațiilor.
Asta arată că eliminarea ofițerilor superiori sau strângerea de informații despre moartea lor în luptă reprezintă un obiectiv strategic pentru forțele armate ucrainene.
Scopul este de a le transmite mesajul comandanților ruși că sunt ținte, sunt urmăriți și vor fi scoși din luptă prin operațiuni militare care-i vizează direct.
“Un program secret de instruire, condus de SUA pentru unitățile forțelor speciale ucrainene, a fost lansat de CIA în 2015. Scopul a fost crearea unei forțe extrem de profesioniste, radical diferită de modul de pregătire sovietic și care a fost concepută pentru a dezvolta tactici de insurgență și de a <ucide ruși>, așa cum a spus unul dintre consultanți”, a scris Frederico Borsari, expert în strategii de apărare transatlantică și programe de securitate.
Dar moartea ofițerilor ruși arată și o mare problemă de comunicare între trupe. Dacă un agent de teren ajunge să fie obligat să folosească un telefon cu cartelă, fără a avea acces la o linie sigură, e o slăbiciune care generează pierderi umane și materiale importante.
Statul major de la Kiev a anunțat că peste 1.300 de combatanți ucraineni au fost uciși.
Aceasta e o cifră care nu a putut fi confirmată independent, dar mai mulți oficiali din SUA și NATO au declarat sub protecția anonimatului că “numerele sunt mai mari”, conform Financial Times.
Ei susțin că pierderile ucrainene sunt la fel de mari ca și cele ale rușilor și există posibilitatea ca 10% dintre militarii activi să fi murit deja.
La începutul invaziei, erau prea puțini cei care ar fi pariat că armata ucraineană poate să reziste o lună de zile în fața mașinăriei militare rusești.