Să ne uităm cu atenție la cei 3-4 candidați cu șanse de-a intra în turul 2 al prezidențialelor și de a-l câștiga și să-i evaluăm după ce va avea viitorul președinte de executat în situația pe care o voi descrie mai jos: cea mai complicată din toate punctele de vedere de la Revoluție încoace.
E vorba de cele 4 mari sectoare în care președintele României are atribuții directe sau pe care le poate influența în măsura în care chiar are influență pe scena politică:
1. Politica externă
Ipoteza de lucru: După căderea comunismului, linia de politică externă a României a fost Occidentul.
După căderea Cortinei de fier, era foarte clar ce înseamnă Occidentul. Astăzi, evoluția celor 30 de ani de după Războiul Rece a adus omenirea în pragul reconfigurării polilor geopolitici după alte coordonate – apariția Chinei și a economiilor emergente din Sudul global – dar, cel mai important lucru, a prins ”Occidentul cu 2 viteze”:
Donald Trump e doar nebunul dispus să răstoarne masa de joc și să preseze/catalizeze ieșirea Uniunii Europene din inerția sinucigașă economic și geopolitic – raportul de forțe dintre democrația liberală occidentală și revizionismul asiatic a degenerat în ultimele două decenii: UE nu e în stare să se apere și să țină pasul cu competitivitatea globală, are nevoie să depaneze acest lucru rapid, iar asta nu o poate face fără SUA.
Problema complicată a președintelui României: România e un stat UE, trebuie să rămână strâns lipită de familia UE, însă interesele UE și ale SUA vor intra în coliziune pe anumite segmente în următorii 2-3 ani, până când se vor reseta coordonatele reglobalizării pe alte criterii decât cele de până acum.
România se va afla între motorul fraco-german (el însuși cu problemele sale de interese divergente) care-i va asigura asimilarea economică în proiectul economic european, și SUA – care ne poate asigura securitatea nouă ca țară aflată în prima linie a frontului dinspre Rusia spre UE.
La asta se mai adaugă complicatul parteneriat cu Turcia – ca mare și influentă putere militară – pentru cooperarea care ar trebui să împiedice Rusia să facă din Marea Neagră propriul său ”lac”.
”Singurul lucru de care mă tem este că într-o bună zi am putea fi puși să alegem între SUA și Germania” – îmi spunea, în urmă cu câțiva ani, un fost ministru de Externe.
Merz preia frâiele de cancelar în câteva zile și deja și-a trimis buzduganul în poarta UE, Franța are comandamentul forțelor aliate la Marea Neagră, poziția UE față de condițiile de pace din Ucraina e diferită de-a SUA, iar SUA se pregătește de următoarea epocă geopolitică a atenției totale în IndoPacific, unde China avansează din toate punctele de vedere.
Să navighezi între SUA, Germania, Franța și Turcia, să mai și pui umărul la aderarea R. Moldova la UE – să menajezi sensibilități politice, interese economice, divergențe între marile puteri partenere și concesii de toate trei felurile – iată noul Occident pe care trebuie să și-l ”administreze” noul președinte al României.
2. Economia României
Ipoteza de lucru: Președintele României nu are atribuții specifice în economie, însă ne aflăm într-o situație mai dificilă decât pare azi între relaxarea de Paște și cea de 1 Mai.
În 2024 am avut cel mai mare deficit bugetar din anul 2000 încoace – mai mare decât cel din criza financiară globală 2008-2009 și decât în pandemie – și în situația paradoxală că creșterea deficitului și a datoriei se produce pe fundalul frânării economiei.
Măsurile de corecție trebuie luate imediat după alegeri – au transmis de la Washington, săptămâna trecută, agențiile de rating, altfel, ne paște categoria junk, care ar fi, în acest moment, o adevărată tragedie economică.
Măsurile vor trebui luate atât de rapid, încât e greu de crezut că Guvernul care le va lua va supraviețui politic:
- Noul președinte va avea de supravegheat echilibrul guvernamental și de păstrat cumva o majoritate guvernamentală care să supraviețuiască perioadei de 2-3 ani de stabilizare macroeconomică, cât va dura plata facturilor la banchetul din ultimii 2 ani.
- Noul președinte se va putea implica în economie și altfel: prin deschiderea supapelor de politică externă către economia europeană aflată în plină resetare după Raportul Draghi și după ultimatumurile administrației Trump, pe 3 coordonate:
1. industria militară europeană, care va dudui în următorul deceniu, iar România trebuie să facă parte din ea, la care se adaugă adecvarea economiei românești la ”diviziunea muncii” pe diferite sectoare economice între statele membre UE.
2. reconstrucția Ucrainei – acolo unde România trebuie să fie prezentă prin logistica, infrastructura și companiile ei;
3. implicarea României în proiectele economice ale ”Inițiativei celor 3 mări” – entitate care va juca un rol mare în spațiul dintre Rusia și Europa de Vest.
Citeşte analiza semnată de Cristian Grosu - Președintele celei mai complicate situații de la Revoluție încoace pe Curs de Guvernare