Poate câștiga Marcel Ciolacu președinția României?

În acest an, mai mult ca oricând, din cauza numărului mare de runde de alegeri, va fi mai greu pentru un partid sau alianță să intre în sezonul electoral fără un candidat la președinție. Unul care să fie principalul actor, liderul și imaginea formațiunii în toate confruntările ce vor urma.
Poate câștiga Marcel Ciolacu președinția României?

Cu zece luni înainte de alegerile prezidențiale niciun partid parlamentar nu și-a anunțat candidatul pentru Palatul Cotroceni. Dezorganizarea și lipsa de predictibilitate din cadrul formațiunilor politice spun multe despre fragilitatea sistemului democratic din România.

În partide nu vor exista alegeri interne. Nu vor intra un număr de candidați în competiție, fiecare cu un proiect politic, iar membrii de partid nu vor fi chemați să-l aleagă pe unul dintre ei.

Nu, strategia și numele candidatului vor fi decise de o mână de oameni, aflați la conducere, alegerea fiind, apoi, formalizată printr-un congres sau o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor teritoriale.

În lipsa unei competiții interne, tendința e ca în cursa prezidențială să intre liderii formațiunilor politice sau cei ai alianțelor electorale.

Pe baza acestui raționament, până acum, pe lista posibililor candidați la președinție avem trei nume:

ADVERTISING
  • Marcel Ciolacu, actualul premier și lider al PSD,
  • Nicolae Ciucă, șeful PNL,
  • Mircea Geoană, secretar-adjunct NATO, independent, care și-a construit o platformă politică și a lăsat să se înțeleagă că vizează poziția de șef al statului, fără a face însă un anunț oficial în acest sens.

O mare problemă, care a căpătat amploare în ultimele zile, e competiția tot mai puternică dintre premierul Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderul PNL, care fac parte din coaliția aflată la guvernare.

Candidezi sau pleci

Ambele formațiuni sunt obligate de structura competiției politice naționale, dar și de propriii membri de partid să propună un candidat la președinție.

PSD n-a mai reușit să câștige poziția de șef al statului din anul 2000, atunci când Ion Iliescu obținea un al doilea mandat.

Marcel Ciolacu, conform celor prezentate mai sus, se află într-o poziție dificilă. Dacă nu candidează la președinție și nu câștigă, cariera sa politică se va încheia.

BUCURESTI - PS4 - CONFERINTA DE PRESA
CHIN. Marcel Ciolacu nu și-a dorit să candideze la președinția României, dar situația din teren și presiunea partidului îl determină să accepte și acest rol cu sorți îndoielnici de izbândă - Foto: Alexandru Dobre/ Mediafax/ Hepta.ro

Deși caută o cale de scăpare, în fața lui nu se ivește nimic concret, ci doar promisiuni.

Dacă nu vrea să candideze la președinție, dar să păstreze șefia partidului și, eventual, poziția de prim-ministru, Marcel Ciolacu are două posibilități:

  • Face o înțelegere cu PNL, iar cele două formațiuni îl susțin pe Nicolae Ciucă în cursa prezidențială, urmând ca după alegeri Ciolacu să fie desemnat premier;
  • Mizează pe independentul Mircea Geoană, care va candida cu susținere PSD, urmând ca după alegeri noul președinte să-l numească în poziția de premier;

Deși par simple și ușor de negociat, prima variantă fiind și cea susținută de Klaus Iohannis, renunțarea PSD la nominalizarea unui candidat propriu vulnerabilizează partidul în alegerile europarlamentare, locale și generale, campanii în care va intra fără a avea un luptător în cea mai importantă bătălie.

Din această cauză, conducerea social-democrată a decis ca Marcel Ciolacu să intre în cursa prezidențială.

De aceea, suntem martorii unei serii de evenimente în care actualul premier se promovează ca fiind un lider național, care-și poate asuma conducerea României.

Comasarea, în aer

Decizia PSD a aruncat în aer alianța cu PNL și e greu de crezut că va mai exista o colaborare ușoară și eficientă între cele două formațiuni. 

Vineri urmează să se desfășoare o nouă întâlnire în cadrul coaliției, cu scopul declarat al comasării alegerilor. 

Cu toate că o posibilă desfășurare a scrutinului europarlamentar împreună cu cel local avantajează ambele formațiuni, pentru că au cel mai mare număr de primari la nivelul țării, există șanse ca PSD și PNL să nu se înțeleagă nici pe acest subiect din cauza viziunilor diferite.

Marcel Ciolacu cere un calendar al alegerilor și susținerea PNL pentru Palatul Cotroceni, liberalii refuză să i-o dea și anunță că sunt dispuși chiar să se retragă de la guvernare, în cazul în care PSD nu o să-i ofere sprijinul politic lui Nicolae Ciucă în cursa prezidențială.

BUCURESTI - BNR - LISTARE HIDROELECTRICA
LIBERALII. Nicolae Ciucă își dorește să candideze la președinție, dar situația PNL e atât de complicată încât nu e sigur că va trece de turul I- Foto: Marian Ilie/ Mediafax/ Hepta.ro

În opinia mea, există posibilitatea ca social-democrații și liberalii să se înțeleagă până la urmă pe comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, dar în niciun caz nu vor reuși să colaboreze în ce privește alegerile prezidențiale. Acesta fiind scenariul fericit. O altă variantă posibilă e apariția unei rupturi chiar în zilele următoare cu consecințe majore pentru guvernare.

Marele pericol pentru PSD

Ne îndreptăm spre o cursă imprevizibilă, cu cinci candidați la prezidențiale, care au șanse să ajungă în turul doi: Geoană, Ciolacu, Ciucă, candidatul Uniunii Forțelor de Dreapta (USR, FD și PMP) și candidatul AUR.

Există și posibilitatea ca liberalii să facă o mutare de ultimă oră, iar în cazul în care Nicolae Ciucă nu performează în sondaje să fie schimbat în urma unei înțelegeri între grupările partidului.

Cu o astfel de desfășurare de forțe, e practic imposibil să prevezi cine sunt cei care vor ajunge în finala prezidențială, dar se poate observa de pe acum că marea problemă a lui Marcel Ciolacu se numește Mircea Geoană.

DAMBOVITA - DESCHIDERE AN SCOLAR 2023-2024
FOSTUL CANDIDAT. Mircea Geoană e obstacolul din calea PSD, independentul care poate încurca întreaga campanie de alegeri a social-democraților - Foto: Andreea Alexandru/ Mediafax/ Hepta.ro

Acesta din urmă e dat drept favorit într-o serie de sondaje de opinie, dar lăsând la o parte clasamentul, e clar că o intrare în cursă a oficialului NATO va pune în pericol candidatura lui Ciolacu.

Mircea Geoană, ca fost lider PSD și candidat la președinție în 2009, va primi o mare parte din susținere de la alegătorii social-democrați, existând posibilitatea unei divizări a voturilor PSD între cei doi.

Răul cel mai mic

Cel puțin în acest moment, decizia social-democraților e ca Marcel Ciolacu să candideze la președinție, dezvoltând o strategie prin care să diminueze susținerea pentru Mircea Geoană. În funcție de rezultatele analizelor sociologice, se va lua o decizie, dar va fi greu pentru PSD să găsească o soluție câștigătoare pentru cursa prezidențială.

Puse în balanță, pentru social-democrați e mai eficient să-l aibă pe liderul partidului drept candidat la președinție în cele trei rânduri de alegeri - europarlamentare, locale și generale - și să ia maximum de voturi posibile, chiar cu riscul de a pierde prezidențialele, decât să intre într-un complicat sezon electoral fără lider sau depinzând de un independent.

Din aceste motive, în opinia mea, Marcel Ciolacu este, la această oră, singurul candidat cert la președinția României, dar cu perspective neclare în ce privește ajungerea la Palatul Cotroceni.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇