Dacă la București naivitatea politică i-a determinat pe unii să-și facă deja scenarii cu permutări de funcții și o felie mai mare de putere, o precipitare pe care am mai văzut-o la duetul Crin Antonescu/Victor Ponta, la suspendarea lui Traian Băsescu, pentru popularii europeni a fost mai degrabă inconfortabil.
Au trecut câteva zile de la noua odisee care l-a avut protagonist pe președintele Klaus Iohannis, gata împachetat pentru o funcție de rang înalt la Bruxelles, președinte al Consiliului European. Sunt câteva elemente care ne permit să formulăm concluzii ferme și în afara scenariilor de lucru din birourile politicienilor:
- Klaus Iohannis nu a infirmat în niciun fel ipoteza că e gata să demisioneze înainte de a-și duce la termen mandatul, pentru a-l înlocui pe Charles Michel la șefia Consiliului European. Dacă o confirmare sau o infirmare frontale nu i-au stat în putință, din calcule de diplomație ori din alte umori personale, președintele putea găsi un artificiu prin care să lase de înțeles că mandatul încredințat de electorat nu este unul la care să renunțe pe ultima sută de metri: „Avem treabă, patru rânduri de alegeri într-un context dificil pentru democrație, stau până în ultima zi”. Ar fi sunat firesc pentru un președinte.
- Purtătorii de mesaj pentru plecarea lui Klaus Iohannis au fost mai cu seamă social-democrații, în speță prim-ministrul Marcel Ciolacu și, cel mai recent, ministrul Sorin Grindeanu, care trecea la următoarea etapă: cine va fi președinte la Senat, dacă Nicolae Ciucă merge interimar la Cotroceni? Un moment care amintește de penibilul interimatului lui Crin Antonescu la Cotroceni, de fapt, o formidabilă inocență intelectuală și o dare în vileag a lipsei de responsabilitate publică – ambițiile de putere sunt, firește, apanajul fiecărui politician și partid, dar nu orice se spune oricum, fără un minim exercițiu de morală. Dacă social-democrații au vorbit în exces, liberalii s-au remarcat printr-o timiditate greu de calificat: fie au înțeles ridicolul, fie au văzut capcana, fie nu au înțeles nimic și nu știu cum să se poziționeze.
- Niciun lider european, niciun coleg din PPE nu și-a manifestat nici măcar formal vreun sprijin pentru Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al Consiliului European. Provincialismul românesc și raportarea la portofoliul european ca la o sinecură, un fel de ICR Paris pentru Cezar Preda, a deservit colegilor din familia europeană a lui Klaus Iohannis, care pregătesc pachetul de negociere pentru înaltele funcții europene.
Popularii europeni au în acest moment președinția Comisiei Europene și vor să și-o conserve, cu un mandat nou pentru Ursula von der Leyen, și președinția Parlamentului European, unde o variantă de lucru este ca Roberta Metsola să rămână și ea în funcție, de vreme ce nu a avut un mandat întreg, ea preluând funcția după decesului predecesorului său, în plin mandat.
Acestea două sunt importante și destul de securizate pentru PPE, încât a risca negocierile pentru ca Iohannis să fie și el președinte al Consiliului temporar, până la alegerea unui lider plin, denotă nu doar inocență intelectuală crasă, cât și o lipsă totală de înțelegere a realităților europene. Sunt europarlamentari liberali care trebuie să se fi simțit stânjeniți de scenariul venit dinspre București.
4. Nicio instituție media de calibru din celelalte state ale Uniunii Europene nu a pomenit scenariul dâmbovițean.
Cine a căzut atunci în capcana cui?
Să ne uităm la cine poate profita de noua aventură a președintelui Klaus Iohannis, produsă în lipsa lui, ca multe altele. Marele câștigător pare a fi PSD-ul și mai ales Marcel Ciolacu, nu pentru că ar fi făcut vreo ispravă deosebită, ci pentru că l-au expus pe Klaus Iohannis în cel mai nevralgic punct: pofta de putere și de titlu, pretenția de a fi extras și așezat într-o funcție europeană, autarhia care îl face să arate mai degrabă ca un suveran neînțeles, decât ca un președinte democratic.
De altfel, cam tot ce se petrece în ultima vreme în politică pare menit să-i facă culoar pentru Cotroceni liderului social-democrat.