Nu m-a mirat că PNL a scăzut în sondaje constant pe perioada luptei împotriva pandemiei. În primul rând, pentru că scorul partidului după prezidențiale n-a fost nimic altceva decât euforia victoriei zdrobitoare a lui Iohannis împotriva Vioricăi Dăncilă. În al doilea rând, erodarea guvernului Orban s-a produs constant, în mod natural. Erodarea la putere are o parte firească, pentru că așteptările nu pot fi niciodată îndeplinite în totalitate iar, dacă suprapui peste ea felul în care guvernul a gestionat pandemia, efectul s-a amplificat dramatic.
Ce m-a mirat este faptul că PNL a obținut la locale un scor peste 30%. Părea normal ca partidul să coboare mai mult în sondaje după gafele trioului Vela-Arafat-Tătaru și după atacul la baionetă al PSD care s-a străduit să pună piedici felului care a fost gestionată pandemia.
Nu știu cât din acest procent se datorează maturizării alegătorilor, care au înțeles că năvala PSD este imorală și au crezut de cuviință să treacă cu vederea gafele guvernului Orban.
Nu știu nici dacă vreo câteva procente nu se datorează felului în care Orban a pasat răspunderea pandemiei ministrului de interne făcând din acesta un soi de paratrăznet pentru ca el, șeful partidului, să rămână cumva deasupra lucrurilor și să fie mai puțin maculat.
Nu știu nici câte procente au adus primarii traseiști racolați cu atâta zel de Ludovic Orban. Nu știu nici cât din scor se datorează faptului că USR nu a avut candidați peste tot în țară iar lumea cu chef de vot s-a îmbulzit să arunce cu voturi în căruța PNL în lipsă de altă opțiune.
Ce cred este că procentul obținut de PNL e cumva mult mai mare decât cel real iar trendul va fi în continuare de scădere. Dacă nu ar fi așa Iohannis și PNL nu ar insista cu ardoare să se țină alegerile parlamentare la termen, parcă indiferent de evoluția pandemiei.
Îmi pare că încă trei luni la guvernare cu iarna bântuind conductele de termoficare din București, cu pandemia având drept aliat sezonul îmbolnăvirilor de gripă, cu asaltul majorării pensiilor bine cârmuit de PSD și cu lehamitea primarilor traseiști care s-au ales și știu ce sprijin au la consiliile județene, adică știu ce parale vor curge în vistieriile primăriilor, e mai mult decât poate suporta guvernul Orban.
Antipesedismul prezidențial, o carte politică jucată prea devreme și prea lung, a început să se uzeze, mai abitir ca trecerea președintelui la electorat. Figura de blând nehotărât afișată de Marcel Ciolacu, de bonom ce se poticnește poate adormi multă lume de dreapta în fotoliile neparticipării la scutin.
Loviturile nedemne sub centură aplicate de un PSD complice cu Ciolacu în a folosi tehnicile lui Dragnea dincolo de declarațiile despre cinste și integritate vor mobiliza mai mult electorat pesedist la scrutin.
Credința că nociva lege a pensiilor se va plimba între parlament, președinte și CCR și nu va fi promulgată în actualul mandat e la fel de hipnotică pentru dreapta ca privire șarpelui Kaa asupra lui Mowgli.
Iar atacurile USR-iste la adresa puterii, consecință a lipsei de certitudine privind participarea la viitorul guvern se vor înteți și ele.
Va avea PNL înțelepciunea de a veni cu o viziune care să trezească în rândul electoratului de dreapta o efuziune și o dorință de a vota mai mare ca la locale?
Va izbuti președintele Iohannis să mobilizeze toată partea de electorat care l-a susținut pentru a asigura PNL o victorie clară?
Deocamdată pe cerul viitoarei confruntări nu se văd semne pozitive pentru PNL. Pare că partidul lui Orban aleargă gâfâind spre un finiș pe care l-ar vrea mai aproape de parcă ar căra în spate un sac spart din care curg boabele agonisite.
Iar ceilalți competitori aleargă după alergător încercând să lărgească spărtura. Și nimeni nu are înțelepciunea de a opri alergătorul cerându-i să pună sacul jos ca să coasă pânza cât nu e prea târziu.
Autor: Mihai Oprișor, cititor SpotMedia.ro
