Le-a luat mult timp și mult prestigiu instituțiilor și liderilor europeni să înțeleagă că atitudinea sfidătoare a lui Viktor Orban nu are efecte numai la Budapesta unde, în pofida asaltului nedemocratic asupra presei, organizațiilor neguvernamentale și universităților libere, Orban a fost larg votat pentru al patrulea mandat.
E puternic acasă și asta îi conservă puterea și în exterior, într-o Uniune în care mulți politicieni sunt la final de mandat sau își joacă acum ultima mare carte.
Regimul lui Viktor Orban a căpătat accente tot mai nedemocratice an după an, cosmetizate sub un termen pe care, deși nu l-a inventat, și l-a însușit: iliberalism.
Au trecut ani buni până când Partidul Popular European s-a dezis de Orban, dându-i în cele din urmă acestuia o ieșire pe care a știut să o transforme în poveste de putere, în campania de acasă.
A durat mult până când Uniunea Europeană, pe care Viktor Orban o sfida permanent, mergând până la campanii publice de denigrare, să iasă din blocaj și să își asume un instrument real de sancționare: banii europeni. Până la mecanismul care condiționează banii de regulile statului de drept – care nu sunt opționale și nici nu merg din doi în doi -, Uniunea Europeană era neputincioasă în fața derapajelor care veneau dinspre Budapesta și Varșovia: ori de câte ori ar fi apărut în discuție Articolul 7 în privința vreuneia dintre ele, toată lumea știa că unanimitatea cerută nu va fi întrunită.
Viktor Orban sau PiS ar fi scăpat basma curată.
Nu și acum, când Comisia Europeană a luat decizia finală de a bloca banii din PNRR pentru Ungaria, în ciuda unor cosmetizări ale regimului Orban, nerecunoscute, firește, acasă: la fel ca orice regim populist, și regimul Viktor Orban una spune „poporului”, încordându-și mușchii, și cu totul alta spune la Bruxelles, unde încearcă retușurile cuvenite, pentru a nu fi sancționat.
De altfel, a făcut legendă una dintre formulările lui Viktor Orban, spuse într-una dintre adresările lui săptămânale către națiune, transmise în întreaga țară: „David se duce la Goliat”, astfel a descris el o vizită pe care urma să o facă la Bruxelles, un uriaș neputincios în fața creativului David.
Pentru ca suspendarea fondurilor europene să intre în vigoare, nu mai e nevoie de unanimitate, ca în cazul Art. 7, ci doar de majoritate calificată, cel puţin 15 din cele 27 de state membre, care să reprezinte împreună peste 65% din populaţia totală a UE.
„Jocul lui Orban este să fie capabil să navigheze într-o Europă slabă, care tolerează aceste diversiuni, aceste acțiuni din Ungaria sau Polonia. Și să poată face alianțe tactice, cu țări precum Polonia, Cehia sau Slovenia, când este necesar.
Cred că este un joc mare, un joc al supraviețuirii, dar a fost un joc convenabil pentru el atât timp cât a fost la putere. Cât timp are puterea, Orban va putea continua acest joc fără probleme”, spunea istoricul italian Stefano Bottoni, autorul volumului Orbán: Un despota in Europa, într-un interviu acordat spotmedia.ro în prezilele alegerilor de la Budapesta.
Și alegerile au reconfirmat puterea acestui despot sud-european, cum îl numește Bottoni, iar Viktor Orban și-a desăvârșit strategia de a profita cât mai mult de slăbiciunile Uniunii Europene. A făcut-o în pandemie, când a făcut notă discordantă, cumpărând vaccin din China și a făcut-o de la începutul războiului din Ucraina, pe care l-a folosit cinic în campania electorală.
Viktor Orban a jucat în campania electorală rolul celui care aduce pacea, în vreme ce Opoziția ar urma să bage Ungaria într-un război care nu e al ungurilor, ci al slavilor. Din primul moment al agresiunii ruse, Ucraina nu a fost prezentată de presa oficială de la Budapesta drept victimă, ci drept statul vasal care nu a stat în banca lui și a provocat, împreună cu Occidentul, ursul de la Moscova.
„Când războiul a început, a fost un punct de cotitură pentru campania electorală. La sfârșitul lui februarie, campania era abia începută și a fost total răsturnată de război și de primirea primilor refugiați. În Ungaria au rămas foarte puțini refugiați, e mai degrabă țară de tranzit, dar a fost o problemă vizibilă.
Foarte vizibilă era poziția internațională a Ungariei și cea personală, a lui Viktor Orban, fostul aliat al lui Putin. Orban a fost șmecher, ca de obicei, a transformat o slăbiciune strategică, prăbușirea Grupului de la Vișegrad - Guvernul ultraconservator din Polonia a adoptat o poziție foarte dură, neprietenoasă față de Ungaria, acuzată în mod deschis de înțelegere cu inamicul – într-o poziție favorabilă. Viktor Orban s-a prezentat electoratului său drept omul păcii și a prezentat opoziția și pe contracandidatul său, liderul opoziției unificate, drept oameni ai războiului.
Astfel, conflictul a fost transformat pentru Ungaria într-o alegere între pace, garantată personal de Viktor Orban, și război. Pacea și gazul ieftin versus război.
Opoziția a fost prezentată ca vrând să intre într-un război, care nu e războiul nostru, al ungurilor. Viktor Orban a spus clar, într-un interviu televizat, că este un război al slavilor, ceva între slavi, iar pentru unguri este total indiferent dacă Ucraina mai este, nu este.
Ungaria trebuie să stea în Europa Centrală și să facă afaceri cu Rusia, ca de obicei. Asta este poziția oficială și impresia mea, nu numai a mea, e că o parte considerabilă a electoratului maghiar a rezonat bine cu această poziție, a avut o reacție pozitivă la această abordare foarte cinică, minimală a războiului lui Putin împotriva Ucrainei”, rezumă Stefano Bottoni.
Viktor Orban a continuat să șubrezească unitatea Uniunii Europene în fața lui Putin în toate aceste luni de război și, în ciuda atrocităților care au făcut din Rusia un stat recunoscut ca fiind sponsor al terorismului, un stat care practică genocidul și care folosește gazul pe post de armă geopolitică de șantaj.
A preluat narațiunile Kremlinului, inclusiv pedala minorităților cărora Ucraina le încalcă drepturile: ca orice fake news, sunt mixate sfert-adevăruri, dar care în contextul agresiunii militare la scară largă a Rusiei în Ucraina devin arme -, a vândut ungurilor lipiți de radio povestea apărătorului de țară, care se va asigura că poporul lui nu va plăti costurile războiului.
Dacă i-ar fi mers, Putin ar fi avut de câștigat în războiul pe care-l duce și în afara Ucrainei.
Faptul că Uniunea Europeană nu a căzut în șantajul lui Viktor Orban arată că lecțiile trecutului, inclusiv cauționarea lui Putin și indulgența anterioară față de Viktor Orban, au fost învățate și că UE are toate premisele să se întărească și să devină o uniune cu adevărat politică.