O știre halucinantă care, acum vreo două zile, făcea ocolul întregii prese nu numai în țară, dar și de peste hotare, spune că domnul George Simion, co-președintele al AUR, a fost dat afară de la conferința suveraniștilor organizată zilele trecute la Madrid, cu explicația că venise acolo neinvitat.
În plus, organizatorii conferinței s-au declarat ”șocați” de comportamentul domnului Simion, acuzat că ar fi postat pe o rețea de socializare minciuni, prin care susținea că el reprezintă România alături de PNȚCD, la summit-ul suveraniștilor. Iar suveraniștii zic că nu putea reprezenta nimic, nefiind invitat.
Negând afirmațiile respectivilor suveraniști, George Simion contestă că a fost dat afară. El arată că, fiind cazat la hotelul unde se ținea conferința, a avut acolo mai multe întâlniri inclusiv cu liderul VOX (partid spaniol de extremă dreapta), dar nu în cadrul congresului.
Contrariat de neplăcutul incident, un purtător de cuvât al VOX s-a simțit obligat să facă precizări la obiect, cu subiect și predicat: „Domnul Simion nu a fost invitat la summit-ul de la Madrid. Este corectă informația că a fost scos afară de forțele de ordine, ca unul neinvitat. Nu suntem deloc mulțumiți de situația creată”. Și încheie același purtător de cuvânt: „Este pentru prima dată în istoria politică a noastră, când se întâmplă așa ceva”.
Mă întreb: A fost sau nu a fost dat afară, cu aportul forțelor de ordine, deputatul român Simion din sala madrilenă a conferinței?
Dacă nu, atunci Parlamentul de la București ar avea datoria să-l apere pe deputat, să pretindă explicații autorităților spaniole și să ceară tragerea la răspundere a calomniatorilor. Dacă da, atunci tot Parlamentul ar avea obligația să-i ceară socoteală deputatului Simion, care umbrește prestigiul Legislativului nostru în lume.
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat și, ca urmare, domnul Simion perseverează în ideea sa halucinantă că n-ar fi fost scos cu forța afară din sală, că dânsul nici nu era înăuntru și chiar că nu s-a produs niciun eveniment la Madrid, afară de faptul că domnia sa a avut niște întâlniri prietenești cu personalități suveraniste.
Măturisesc că demult n-am mai râs cu atâta poftă ca la această știre, poate de când am citit una și mai ilară, despre un alt român, soțul unei senatoare, care a mușcat de mână o reporteră de la televiziuea italiană RAI UNO, pe fondul unui dezacord de idei.
Ne facem de râs pe tot continentul, se face de băcănie cea mai înaltă instituție a țării și nimeni – dar absolut nimeni – nu este în stare să facă ordine în această harababură. Ce-i asta, oameni buni, e sat fără câini?
Până la urmă, te întrebi dacă parlamentarii sunt indolenți și nu le pasă de prestigiul instituției și de propriul lor obraz sau dacă legea este strâmbă și făcută astfel încât nimeni să nu se poată lega vreodată de parlamentari, atunci când zburdă în voie, într-o veselie.
Aș zice că și una, și alta.
Pare cu ochi și cu sprâncene că toți suntem egali în fața legii, dar însăși legea nu este egală pentru toți!
Domnul Simion nu este la primul său derapaj. N-am aici loc să amintesc prea multe, dar românii încă mai au în memorie spectacolul grotesc de anul trecut, când domnia sa nu s-a lăsat până n-a fost pus la punct de autoritățile vecine in vama Leușeni și trimis pachet înapoi acasă, cu coada între picioare: este indezirabil în Republica Moldova.
Asta după ce ridicase un scandal cât casa, încercând să-i intimideze, cu tupeu și fără rușine, pe cei aflați la datorie în punctul de frontiera și făcând uz ostentativ de calitatea sa din Parlamentul României.
Ce a făcut Parlamentul ca să stopeze în viitor derapajele domnului Simion? Nimic, de vreme ce derapajele continuă și-l vedem acum provocând un alt scandal, pe o altă paletă, tocmai în îndepărtata Spanie!
Stau totuși și mă întreb: n-ar fi trebuit să se simtă deranjată Camera Deputaților de la București de bădărăniile unui membru al ei, neținute de nimeni în frâu? Iar, dacă se simte deranjată, mă întreb iarăși: are Camera instrumente, ca să-l oblige pe deputat la o comportare civilizată, atât în țară, cât și în Europa sau în altă parte?
Mă tem că nu se simte deranjat nimeni, dar nici instrumente n-are. Altfel, nu și-ar fi făcut mendrele nici doamna senator Șoșoacă, prezentă oriunde este rost de scandal, nici celălalt domn care produce scandal acolo unde este prezent, nici alții ca ei – că mai sunt.
Anul trecut, senatoarea a fost chemată la ordine de Senat și sancționată cu avertisment scris în urma unui raport privind „abaterile de la deontologia parlamentară”. Care abateri? Multe, dar în rezumat, raportul vorbește de ură, xenofobie, extremism, nepurtarea măștii, sfidarea legilor și a ”normelor de bun-simț”.
Sunt consternat. Pentru mine, modest cetățean al patriei mele, legea are criterii precise despre cât să plătesc atunci când calc linia continuă de pe șosea, atunci când parchez greșit, când depășesc nereglementar și chiar despre câți ani mi se cuvin la zdup dacă, Doamne ferește, fac un accident grav.
Dar pentru un parlamentar care se face vinovat de ură, xenofobie, extremism, nepurtarea măștii și sfidarea multor legi, pedepsa exmplară, menită să-l bage-n sperieți, este avertismentul scris, de care i se fâlfâie parlamentarului. Aferim!
Este drept, unele instituții ale statului au găsit până la urmă articole de lege unde s-o incadreze pe năzbâtăioasa senatoare și i-au aplicat anul trecut mai multe amenzi – așa am citit în presă.
Amenzile i-au fost aplicate, dar dânsă a plătit ceva? Să fim serioși! Doamna Șoșoacă este avocat, știe să se apere, are timp și are bani pentru asta. Se judecă de zor cu cei care o amendează.
Și nu se judecă un procesoman de rând, nici vreun terchea berchea care habar n-are de lege și o tot încalcă non stop. Se judecă un senator din Parlamentul României, unul care trebuie să ne fie nouă model și exemplu despre cum să respecți legile, nu despre cum să te aperi, după ce le-ai încălcat.
Derapajele unor parlamentari nu se opresc numai la cazul Șoșoacă și cazul Simion. S-au mai întâmplat destule, dar au cam rămas fără urmări.
Nici avertismentul scris, primit de senatoarea Șoșoacă, nici interzicerea de a reprezenta instituția o lună-două-trei nu par s-o fi speriat într-atâta încât amendarea sau avertizarea să fi contribuit cumva la reeducarea contravenientei.
Să mă iertați, dar asta mi se pare mai mult bășcălie parlamentară decât stat de drept.
Evenimentele îmi lasă senzația că atât pe doamna Șoșoacă, cât și pe domnul Simion, sau pe alții ca ei, îi doare în cot de avertismente, îi doare în pix de amenzi și chiar așteaptă să le fi aplicate, ca să se plimbe apoi prin agora văitându-se de prigoană: prigoana este cel mai bun capital politic din câte există.
Concluzia mea este că suntem într-un moment crucial, când se impune musai o schimbare de paradigmă. Parlamentul trebuie să se reinventeze pe el, penru a repune în drepturi demnitatea membrilor săi, ceva ce astăzi e căzut în derizoriu.
Mie mi se poate aplica amendă ca să respect legea. Demnitarului însă nu-i este permis să ajungă acolo. Pe el, înaintea legii, trebuie să-l oprească propria conștiință, ceva mult mai sever decât un fleac de amendă. Conștiința nu face rabat, pe când amenzile le poate anula justiția pe toate deodată, dacă le găsește neconstituționale. S-a mai întâmplat.
Că așa-i viața la noi, în România Educată.