De la o vreme, fostul premier, dar și fost președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, șochează presa cu declarații extravagante, cum a fost cea din primăvară, când acuza liderii de la București că ar „împinge din spate” Uniunea Europeană, ca să forțeze refacerea României Mari, printr-o ipotetică unire cu Republica Moldova.
Miercurea aceasta, același domn Medvedev a publicat, pe canalul său de socializare, o hartă cuprinzând o eventuală redesenare a frontierelor din spațiul ucrainean, după încheierea actualului război, care de altfel este departe de a se încheia.
Medvedev susține că harta redesenată nu-i aparține, că a fost întocmită de „specialiști occidentali” care au preferat s-o publice Medvedev, în țara lui, în loc s-o publice ei în țara lor, cum ar fi fost logic și firesc.
Pare cu atât mai ciudat, cu cât domnul Medvedev, fiind întrebat de ziarişti despre numele respectivilor specialiști occidentali, a evitat un răspuns. Mă întreb cât de credibilă este, oare, o personalitate de rangul fostului premier și președinte al țării, atunci când prezintă public un document cu proveniența neclară sau poate jenantă?
În aceste condiții, un om cu mintea lucidă are toate motivele să nutrească rezerve cu privire la originea hărții, la autorul sau autorii ei și, mai ales, la scopul pentru care nu aceștia o aduc la cunoștința publicului, ci un înalt demnitar rus, interesat, parcă, să producă senzație în opinia publică.
Toate acestea la un loc îmi amintesc de știrile „senzaționale” de odinioară, când aflam din ziar că o cloșcă a scos din ouă pui cu trei picioare, că o femeie a născut un copil cu copite ca de vițel sau că o capră a ouat ouă de struț și, după ce le-a clocit, i-au ieșit de acolo iepurași.
Împărțirea Ucrainei între vecinii ei pare la fel de paranormală, dacă nu chiar mai rău. Nu că n-ar vrea Rusia să-și anexeze cât mai mult, ca să-și justifice Putin spețoprația și pagubele subsecvente, inclusiv pierderea de vieți omenești, nu că n-ar jindui Lukașenco să ciugulească și el niște firimituri, picate la festin, dar mă îndoiesc că alți vecini, gentlemeni cu vederi euroatlantice, nu simpli tovarăși, ar jindui să se înfrupte din paguba unui prieten.
Mutatis mutandis, mă întreb cum ar redesena vreun ucrainean harta Rusiei, în cazul când aceasta ar ieși înfrântă – ceea ce nu pot spune că este probabil, dar nici nu pare ar fi imposibil.
În opinia mea (cel puțin a mea), harta publicată de bunul prieten al lui Putin nu poate fi decât un măr otrăvit, aruncat printre europeni, ca să producă efervescență în mințile patriotarde și antieuropene din zonă.
Privesc harta și mi se pare de necrezut că viitoarea Ucraină s-ar rezuma la o minusculă suprafață, cam cât Republica Moldova. Înțeleg dorința Rusiei de a se înfrupta cu partea leului, înțeleg că le-ar da ceva și celorlalți vecini, dar crede cineva că Polonia mai este interesată să tulbure liniștea europeană, cu prețul unor teritorii pierdute după Al Doilea Război Mondial? S-ar lăcomi Ungaria la regiunea subcarpatică din jurul orașului Ujgorod sau România la nordul Bucovinei, plus o fășie din nordul Basarabiei și plus o regiune vastă cu capitala la Vinița?
La așa ceva, orice om cu mintea la cap s-ar întreba șocat: ce interes ar avea domnul Medvedev să ia în serios opinia anonimilor „specialiști occidentali”, care bat câmpii, redesenând granițe? Ce interes avea el să publice harta în contul său personal? Cu ce interes agită domnia sa spațiul virtual oferind vecinilor europeni ai Ucrainei teritorii ale acesteia?
Îmi permit să repet ce am mai spus cu privire la acest interes: fostul președinte al Federației Ruse a pregătit un măr otrăvit pe care încearcă să-l arunce în spațiul din estul UE, ca să le dea oxigen patriotarzilor locali și să le sensibilizeze simțurile naționaliste celor care visează o Polonie Mare, o Ungarie Mare, o Românie Mare, o Rusie Uriașă și o Ucraină cât mai Mică.
Poate că cineva, în speranța de a ajunge „Mare”, se face de pe acum prieten cu Rusia, se apropie de ea, se gudură și stă sluj. Știe că altfel devii Mic și te papă alții, în loc să-i papi tu pe ei. Este un postulat elementar, care-i ajută pe mulți în năzuințele lor.
Dar nu vi se pare asta ca un fel de cârnat, atârnat la capătul unui băț, cu celălalt capăt fixat pe spinarea unui câine, iar acesta, oricât ar alerga, tot nu va putea ajunge cu botul la delicatesă? Să mă iertați, dar e ceva ca de Till Eulenspiegel, cunoscutul Păcală al folclorului german, isteț dar greu de înțeles dacă-i mai mult viclean decât prost sau dacă e invers.
Chiar când scriu aceste rânduri, analiștii din presă comentează în toate felurile viziunea lui Medvedev, preluată de la niște necunoscuți „specialiști occidentali” și plasată de dânsul în spațiul virtual planetar. Opiniile sunt multe și mai apar mereu altele. Am și eu una.
Nu-mi permit să-l acuz de minciună pe vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, dar nici nu-mi vine să gândesc că surprinzătoarea hartă s-ar fi născut în altă parte decât exact în laboratoarele cu fake news ale Kremlinului (фейковые новости). Părerea mea.
Iar ținta mi se pare dublă. Pe de o parte, susținătorii domnului Putin din uriașa Federație vor vedea, în sfârșit, miza efortului militar, aflat în curs: anexarea de vaste teritorii, pe lângă care Crimeea n-ar fi decât un mic mizilic.
Pe de altă parte, o asemenea hartă i-ar ajuta mult în viața lor politică pe patriotarzii din Polonia, Ungaria și România – toți prieteni de-ai lui Vladimir Vladimirovici și, automat, ai lui Medvedev.
Mă abțin să comentez cazul primelor două țări citate, dar vă dați seama câtă însuflețire ar isca harta în mintea unei anumite Alianțe de la noi, care și-a pus România Mare pe siglă. Cum s-ar mai bate domnul Simion cu cărămida în piept, revendicând nordul Bucovinei, al Basarabiei, plus întregul oblast (regiune) Vinița – ceva la ce n-au visat nici cei mai îndrăzneți strămoși ai noștri, de la Dragoș Vodă încoace!
Măi, simpatici auriști, șoșociști și putiniști români! Voi ați citit ceva despre unire, în careta de istorie? Iar, dacă ați citit, ați observat cumva că niciodată curentul unionist n-a pornit de la București spre periferie, ci totdeuana de acolo unde se afla ținutul dornic de unire?
Unirea din 1859 a fost inițiată la Iași. Abia după trei săptămâni a devenit fapt, atunci când A.I. Cuza a fost ales domn și la București.
În martie 1918, Sfatul Țării din Chișinău vota unirea Basarabiei cu Regatul României.
În noiembrie, același an, Congresul General al Bucovinei propunea la Cernăuți unirea cu România.
Iar la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia aproba cererea transilvănenilor de a solicita României întregirea cu țara.
Aceasta a fost cheia succesului, cea care a descuiat ușa spre unirea românilor. De fiecare dată, scânteia s-a aprins undeva în regiune: la Iași, Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Dacă ar fi pornit de la București, ar fi dat un simțământ de anexare, nu de Unire.
Așadar, domnilor aprigi unioniști dâmbovițeni, voi greșiți în fața istoriei și a străbunilor noștri, când încercați să dați cu amnarul la București, ca să licăreze scânteia la Chișinău. Asta nu merge, cu atât mai mult cu cât mai puțin de 50% din populația Moldovei cuplează cu integrarea în România.
S-o spunem pe șleau: moldovenii de peste Prut vor integrare europeană, nu integrare românească. Ei au votat pentru drumul european, iar noi, cei de dincoace de Prut, avem datoria să-i înțelegem, nu să le frângem voința și să presăm asupra lor.
A respecta acest drum al tuturor românilor de peste tot înseamnă a fi patriot. A nu-l respecta înseamnă a mușca copios din mărul otrăvit al domnului Dmitri Medvedev.