Obișnuim să ne amintim de țări aflate mai la est de România doar atunci când acestea trec printr-un scrutin prezidențial. Ce se petrece în țări ca Ucraina și Belarus ne interesează doar o dată la 5 ani.
De la alegerile prezidențiale din 9 august până în prezent nu am văzut nici un semn de clintire a președintelui bielorus, Aleksandr Lukaşenko.
Timp de o lună, protestul permanent anti-Lukașenko nu încetează în capitala Belarusului, Minsk. Aceste proteste constante demonstrează, de fapt, cât de mare este dorința cetățenilor bieloruși de a avea o democrație veritabilă, instituții funcționale, dar și să-și consolideze statul de drept.
Aleksandr Lukaşenko ne aduce aminte de imaginea cu Nicolae Ceaușescu în care, în ceasul al doisprezecelea, de disperare, își ține ultimul discurs, complet deziluzionat și nu conștientizează că poporul își dorește altceva.
Cu toate că este huiduit și oamenii protestează, acesta nu își recunoaște înfrângerea, pentru că deține informații de la un cerc apropiat de persoane, precum că situația nu este atât de gravă, nu cunoaște realitățile societății.
Vedeți, aceasta este problema la dictatori, ei sunt atât de plini de sine, încât nu își pot închipui de ce s-ar ridica poporul împotriva lor , dacă ei au informații precum că totul este în regulă.
Ultima manifestație în care Nicolae Ceaușescu a contat pe sprijinul muncitorilor seamănă izbitor de mult cu ultima întâlnire a lui Aleksandr Lukaşenko, în care s-a întâlnit cu muncitorii de la uzina de tractoare din Minsk. Până la urmă au fost huiduiți ambii lideri, iar soarta lui Ceaușescu o cunoaștem, dar oare va avea aceeași soartă și Lukașenko?
Sintagma care a devenit una banală în etichetarea președintelui statului Belarus este “ultimul dictator al Europei”. Însă o chestiune este certă - probabilitatea ca Aleksandr Lukaşenko să fie dat jos este la fel de mică precum cea ca țarul Vladimir Putin să abdice.
Cu toate că aparent îl vedem pe Putin împotriva lui Lukașenko, primul nu își poate permite un scenariu în care un lider care ține în frâu o țară întreagă să fie înlăturat, pentru că ar seta un precedent în care marile proteste din Siberia, mai ales Habarovsk, s-ar putea extinde în toată țara.
Să nu uităm că urmează alegeri locale în Federația Rusă, iar principalul opozant al lui Putin, Aleksei Navalnîi a ieșit din comă.
Un scenariu în care Aleksandr Lukaşenko este înlăturat poate fi fatal în sensul în care partidul lui Putin – Rusia Unită - ar pierde foarte multe primării cheie în favoare partidului lui Navalnîi – Viitoarea Rusie.
Trebuie să recunoaștem că Belarusul este un caz izolat din mai multe paradigme. Câți dintre voi cunoașteți că în Belarus încă mai există pedeapsa cu moartea? Că Belarusul este singurul stat european care nu este membru al Consiliului Europei?
Din aceste rânduri ne putem da seama de unde își are rădăcinile această revoluție.
Navalnîi, Belarus și frica de propriul curaj
Revoluția din Belarus nu este un nou Maidan
În Belarus se întâmplă un nou 7 aprilie 2009, revoluție ca aceea din Republica Moldova - o revoluție a tinerilor, una alimentată cu ajutorul rețelelor de socializare ca Facebook, Telegram și Twitter.
Situațiile sunt practic identice: majoritatea populației este nemulțumită de rezultatul alegerilor (în Moldova, Partidul Comuniștilor obține majoritate în Parlamentul RM, iar în Belarus, Aleksandr Lukaşenko obține un scor de 80%, un scor deluzionant de mare).
Doar că ce nu știu bielorușii este că cei care au ieșit învigători în Republica Moldova au cedat puterea discipolilor lor și au transformat țara într-un și mai mare eșec.
Lituania se teme că Lukașenko va ceda Rusiei independența Belarusului
Dacă din Moldova tinerii au plecat și i-au lăsat pe veteranii de război să protesteze în locul lor, în Belarus avem tineri care nu au aceeași posibilitate să plece, sunt într-o societate mult mai inchisă, o Uniunie Sovietică în miniatură, prezervată mai bine, dar care nu acoperă nevoile tinerilor de libertăți și drepturi.
Nu credeți că trebui să ne intereseze ce se întâmplă în Belarus, prin simpla apartenență a acestui stat la Parteneriatului Estic?
În concluzie, bielorușii primesc asistență europeană atât financiară, cât și tehnică, inclusiv din banii contribuabililor români. Alături de Republica Belarus mai sunt Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaijan, de aceea ar trebui să le acordăm acestor țări o atenție aparte, să le monitorizăm acțiunile, dar și să le susținem dorința de reformă.
Chestiune făcută de Ministerul de Externe de la București, cu toate că timid, dar acesta a donat societății civile și mass-media din Belarus o sumă în valoare de 100.000 euro.
Unii ar spune că s-a încercat marea cu degetul, însă chiar și aceste fonduri sunt de ajutor pentru mass-media din Belarus, mai ales că mass-media independentă postează imaginile cu protestele și maltratările bielorușilor pe platforma securizată de Telegram, pentru a se ascunde de autoritățile din Minsk și a nu fi trași la răspundere.