Revenirea în „V” i-a sărăcit pe români. Sub bagheta marelui absent de la Sibiu, economia a crescut așa de vijelios că a golit buzunarele populației. Deși pare o glumă, chiar asta s-a întâmplat: începând cu ultimul trimestru din 2020, imediat ce s-a mai relaxat pandemia, companiile s-au repezit să recupereze timpul cât au stat închise, iar statul român a turnat și el puțină benzină peste acest foc al „revenirii”. Motiv pentru care vâlvâtaia s-a făcut prea mare, exact când începea să se extindă focul de prin vecini, adică atunci când se globaliza inflația generată de ușurința cu care marile economii au tipărit bani fără nicio acoperire.
Rezultatul: Cîțu a raportat noi și noi succese, în vreme ce poporul constata reducerea puterii de cumpărare, cu fiecare nouă factură pe care o primea sau la fiecare vizită la magazinul din cartier. Acum, fericirea s-a cam terminat și apare mahmureala de după petrecere. Cu toții începem să realizăm că am scăpat de o problemă, dar ne-am creat alta, de zeci de ori mai mare. Astăzi, toate firmele din România se uită lung la facturile la gaze și energie electrică primite, iar românii încep să-și urmărească contoarele mai ceva ca postările de pe Facebook ale marilor „influenceri”.
În septembrie anul acesta, pentru prima oară după intrarea în Uniunea Europeană, prețurile au crescut mai rapid decât salariile. Motiv pentru care constatăm, cu amărăciune, că salariul real a scăzut, sau cum ne spun guvernanții, are o „creștere negativă”.
Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,9%:
dar rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 este 6,3%:
Păi, dacă prețurile au crescut cu 6,3% (septembrie 2021 față de septembrie 2020), iar salariile au crescut cu 5,9%, de fapt salariile reale au scăzut! Sau, mai pe românește: deja la final de septembrie timidele creșteri salariale de anul acesta au fost înghițite de mult mai agresivele creșteri de prețuri.
Iar septembrie a fost doar începutul: în octombrie, inflația anuală a urcat la 7,9%, depășind chiar și anul 2008, vârful populismului și inconștienței guvernamentale din întreaga istorie a țării. Numai că, oameni buni, atunci când guvernul Tăriceanu producea inflație într-un ritm nebunesc, guvernatorul Mugur Isărescu era mai tânăr și se „prindea” mai repede, motiv pentru care țara a fost apărată cu dobânzi de referință adecvate, mergând până la 10,25% în august 2008. Sau mai simplu spus, toată nebunia generată de cel mai mare risipitor din politica noastră, guvernul Tăriceanu, avea un capac, care o ținea să nu aprindă firavul nivel de trai: dobânda mare cu care BNR domolea inflația. Astăzi, Isărescu este cu 13 ani mai bătrân și mai prudent, abia cutezând un nivel timid de dobândă, de doar 1,75%, după un pas de creștere de doar 0,25%. Departe de a putea să mai tempereze inflația scăpată de sub control. Pentru comparație, să reținem că, în august 2008, Banca Națională a crescut dobânda de referință de la 9% la 10,25%, cu 1,25% într-o singură ședință.
Acum, Isărescu s-a retras la crama sa din Drăgășani, unde deapănă, la gura sobei, povești din tinerețe cu bunul său ascultător, Adrian Vasilescu.
Iar noi am rămas sub imperiul inconștienței guvernamentale. Prea-veselul Cîțu a turnat nestingherit de nimeni canistre întregi de benzină pe flacăra inflației. Niciuna din problemele reale din străfundurile economiei, care au generat această inflație, nu are loc pe lista de priorități a guvernului.
Oricine are curiozitatea de a citi datele Institutului de Statistică pentru luna octombrie (sursa: AICI) o să vadă cauza acestor scumpiri: creșterea prețului la gaze cu peste 46% în ultimele 12 luni (cu 21% doar în ultima lună) plus creșterea prețului la electricitate cu aproape 25% în ultimele 12 luni plus creșterea prețului la combustibili cu aproape 24% din octombrie 2020 până acum. Numai guvernul se face că nu vede acest lucru și ne minte frumos, cum că vom plăti în decembrie 2021 facturi la gaze și electricitate la fel de mari (sau de mici) precum în decembrie 2021. Ah, și ne mai și liniștește savant: inflație mare este peste tot în lume, doar suntem și noi pe piața globală.
Da, inflația globală se răsfrânge și asupra noastră, e adevărat. Dar nu ne mai spun guvernanții și de ce. Păi, să vă spun eu: pentru că, de ani de zile noi importăm mult mai mult decât exportăm și niciunui politician nu i s-a părut că asta este o problemă. Numai în primele nouă luni ale anului am acumulat un deficit al balanţei comerciale (FOB/CIF) de 16,74 miliarde de euro, mai mare cu 3,682 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2020. E simplu, oameni buni: importăm inflație.
Dar asta nu este marea explicație a creșterii prețului intern la gaze și electricitate, ci faptul că producem insuficientă electricitate și insuficient gaz natural. Oare așa, întreb de curiozitate, de ce nu ne spun guvernanții că al doilea mare producător de gaze din țară, OMV PETROM, și-a redus în doar trei ani producția de gaze pe primele nouă luni ale anului, de la 3,64 de miliarde de metri cubi la doar 2,82 miliarde de metri cubi?
Este același OMV care stă de mulți ani de zile cu fundul peste cea mai mare rezervă de gaze din zona românească a Mării Negre și refuză să o exploateze sau să o cedeze altuia mai capabil. Cică OMV vrea să dicteze de la Viena legea exploatării off shore. Păi, la ce preț are gazul natural pe piață astăzi ce lege mai vrea OMV? Să se prindă de mâini cei 19 milioane de români și să danseze ritualic, invocând spiritul lui Wotan? Sau să le dăm câteva miliarde de euro avans, cu care să plece liniștiți în brațele partenerului drag de la Gazprom?
Poate nu știați, dar guvernul cel timid cu OMV este cel care administrează, în numele contribuabililor români, acțiunile statului la compania OMV Petrom. Oare o fi întrebat vreodată acolo sus, la curtea imperială de la Viena, de ce scade producția de gaz tocmai când prețurile au luat-o razna, parcă pentru a crește și mai mult prețul pe piață?
Cât privește electricitatea, oare guvernul o fi aflat că, de vreo doi ani România a devenit importator net? Sigur că știe, că doar tot guvernul a făcut să se întâmpla asta: a desființat unități de producere de vreo 5000 de MW putere netă și a pus în loc cam o cincime. Cum să nu devină această marfă (electricitatea) insuficientă? Ah, am uitat să vă spun că, pentru a fi sigur că vom avea o criză a electricității, guvernul a interzis prin lege contractele bilaterale pe termen lung, generând aberația supremă: aproape jumătate din electricitatea consumată în țară se cumpără de azi pe mâine, pe așa-numita PZU (piața zilei următoare). Păi, cum să nu crească de trei-patru-cinci ori prețul dacă toată lumea vrea să cumpere azi energie pentru mâine? Oare ce conexiuni logice or lucra în mintea guvernanților?
Dar, dragii mei, poate nu știți că guvernul poate, într-o secundă, să scadă prețul la electricitate în România și n-o face. Cum așa? Extrem de simplu: avem la Turceni și Rovinari șase grupuri de producție a câte 330 MW, dar guvernul nu vrea să lase să lucreze mai mult de trei. Poate vă întrebați de ce. Cică așa e în planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, să se închidă treptat. Serios? Și nu puteți amâna planul ăla cu un an sau doi? Stă cumva Greta energeta cu biciul la spatele vostru? Ca să fiu și mai clar: guvernul vrea să închidă minele de lignit și centralele pe lignit de la Turceni, Rovinari și Ișalnița și mai apoi, cel mai devreme peste cinci ani, să construiască, în locul lor, centrale pe gaze și parcuri fotovoltaice. Nu este nimeni din guvern sau parlament capabil să răspundă la o întrebare simplă: de ce nu construiți întâi alte centrale și apoi să le închideți pe cele vechi? Sau nu vrea nimeni să răspundă la asta. Toți îți spun, cu un aer superior, că nu se mai poate extrage suficient cărbune, că nu mai sunt oameni, că nu mai sunt excavatoare. Motiv să mă întreb cu voce tare: dar acum câțiva ani de ce se putea? Ce s-a întâmplat în cinci ani, a falimentat România, a trecut vreo molimă care a ucis excavatoriștii, s-a afundat lignitul în pământ? Nimic din toate astea, doar ura politicienilor noștri împotriva producției și a industriei românești!
Ceea ce se întâmplă zilele acestea îmi întărește convingerea că guvernanții ne-au abandonat cu desăvârșire. Niciunul dintre ei nu are curaj să ceară către OMV și Romgaz creșterea producției de gaze, niciunul nu are curaj să repornească grupurile pe cărbune oprite la centralele din Oltenia, niciunul nu are curaj să dea drumul contractelor bilaterale pe termen lung, niciunul nu are curaj să redeschidă șantierele centralelor de la Iernut sau de pe Jiu. Toți politicienii noștri încearcă să cumpere timp și mai ales să simuleze munca. Căci simulacru se numește atunci când te faci că plafonezi și compensezi prețurile la energie pentru câteva luni. Ce va rezolva asta? Va produce, de la 1 aprilie, România mai mult gaz sau mai multă electricitate? Nu, sigur că nu. Dar vor falimenta, în schimb, multe fabrici și multe familii se vor îngropa în datorii. Pentru că singurul lucru care contează în lumea politicienilor este propria lor bunăstare și liniște.
Citește și alte articole publicate de Petrișor Peiu pe Spotmedia.ro.