Un elev din București și-a înjunghiat în gât profesoara, într-un liceu din București. Un act grav de violență, care ne arată la scenă deschisă o problemă acută din școli: agresivitatea, corelată cu bullying-ul. După șocul inițial al știrii, era puțin credibil că se vor găsi voci care să speculeze știrea, pentru a se lua la trântă ideologică.
Conform datelor oficiale, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de agresiune/bullying sesizate, în anul școlar 2021-2022, prin comparație cu anul școlar anterior (10.971 de situații constatate față de 7.715).
În realitate, însă, fenomenul este chiar mult mai grav: analiza recentă a Organizației Salvați Copiii (finalul anului 2022) arată că bullying-ul în școală ori în clasă afectează, an de an, sute de mii de elevi care devin victime ale situațiilor de violență fizică și de amenințare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (82%) sau recunosc că au comis ei înșiși astfel de fapte (27%).
Așadar, situația arată rău și arată dramatic mai rău după anii de pandemie. Cauzele sunt de căutat în spațiul public, inundat cu agresivitate, polarizări și teze conspiraționiste, care ne fac să percepem țara în care trăim prin filtrul haitei, și în abandonarea cronică a școlii, marginalizarea ei, scoaterea ei din dezbaterile majore.
În egală măsură, sistemul de mediocritate care a devenit regulă a succesului, cu clase întregi în care niciun elev nu primește note mai mici de 8, a transformat școala doar într-un instrument de ascensiune socială, fără a se mai pune problema ascensiunii în cunoaștere a copiilor.
Mulți părinți s-au mulțumit cu atât, alții au construit școlile paralele din balcon, cu meditatori la câte 3-4 materii, iar școala a rămas la marginea societății. De altfel, nici măcar o reformă onestă a educației nu se poate face în România, dacă e să ne uităm doar la Legile Educației în continuare suspendate.
La capătul acestor ani de compromitere sistematică a școlii, avem tabloul acestei agresivității din școli, fără a generaliza. E nevoie, așadar, de o recuperare a școlii și, înainte de asta, de o conștientizare a nivelurilor alarmante de agresivitate, polarizare, limbaj al urii pe care le folosim pentru a interacționa social.
Nu de o continuare a limbajului urii, așa cum procedează domnul Vasile Bănescu, de la Patriarhia Română, pe contul de Facebook, perpetuând astfel grotescul în care aruncăm școala.
„Progresismul care mângâie pe creștet lenea, prostia, incultura, agresivitatea, depravarea precoce, permisivitatea totală și care promovează intens dizolvarea autorității de orice tip, progresism atât de larg și adânc prizat de (i)responsabilii din fruntea `Învățământului` recent, poate conduce inclusiv la crimă. Nu și la pedeapsă.
Ulterior crima va fi totdeauna scuzată de nuanțele nesfârșite ale unui context mereu favorabil agresorului.
Imperativul amoral al progresismului?
Să fim toleranți, să fim incluzivi! Cu tot și cu toate, oricât de toxic s-ar dovedi acest lucru pentru organismul societății, pentru fiecare în parte. Nu contează.
Planetei să-i fie bine!”
Agresiunea din școli nu are legătură cu abandonarea conservatorismului și tradiționalismului – cum ar putea să aibă, într-o țară în care mamele sub 15 ani ne așază pe primul loc din UE sau în care violența domestică din familii atinge cote alarmante? – și cu instaurarea vreunui progresism, ci exact cu aplicarea acestor grile de interpretare, care lasă problema reală nesoluționată și care continuă un limbaj polarizant și marcat de ură.