Cazul Bookster și al amenzilor grele date de Consiliul Concurenței unor edituri și lanțuri de librării a ars repede pe agenda publică, confiscat în tiparul care înlocuiește, cel mai adesea, dezbaterea de conținut cu polarizare zgomotoasă.
Amenzile au fost aplicate astfel, arată Consiliul Concurenței:
- Curtea Veche Publishing S.R.L. 422.220,85 lei
- Nemira Publishing House S.R.L. 324.636,37 lei
- Humanitas S.A. 365.718,84 lei
- Publica Com S.R.L. 174.677,34 lei
- Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărturești) 3.982.290,66 lei
- Librăriile Humanitas S.A. 582.362,94 lei
- Asociația Editorilor Din România 115.696,04 lei.
„Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că cele șase companii împreună
cu asociația de profil din domeniu și-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către entitățile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020.
Bookster achiziționa cărți de la edituri și librării, care apoi erau puse la dispoziția abonaților în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor.
Editurile și Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activitățile desfășurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice și că aceasta nu respecta regulile de pe piața furnizării de carte și nu plătește suficient pentru drepturile de autor”.
Cine sunt actorii, pe scurt:
- Edituri și lanțuri de librării: Curtea Veche Publishing, Nemira Publishing House, Humanitas, Publica Com, Direct Client Services / Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, cărora li se adaugă Asociația Editorilor din România (AER);
- Bookster (1 și 2) la începutul litigiului cu statut de bibliotecă, astăzi cu alt statut, parte a unui grup care are și firmă de curierat, care doar transportă cărți;
- Consiliul Concurenței, care nu se pronunță asupra primului litigiu, cel de fond, a făcut-o Tribunalul București, dar cu una dintre părți având alt statut, ci pe formă – dacă editurile și libăriile au făcut concurență neloială Bookster, cartelizându-se.
Care sunt cele două registre și despre ce e vorba
- Primul registru este unul de fond, despre care se vorbește mai puțin, și care, și aceasta este justificarea folosită de șeful Consiliului Concurenței, nu a intrat în niciun fel în decizia Consiliului Concurenței. Este vorba despre statutul Bookster și modul de operare al acestuia, unul duplicitar, pentru că, sub argumentul că este încurajată lectura într-o țară în care se citește puțin, era descurajată achiziția de carte și plata drepturilor de autor către autori, dar contra cost.
Companiile plăteau abonament către Bookster și angajații acelor companii aveau astfel acces la fondul de carte Bookster.
Asta înseamnă că Solenoid, de pildă, era cumpărat de Bookster într-unul sau mai multe exemplare și introdus într-un circuit contra-cost, în care un singur exemplar putea fi citit de n ori, generând la fiecare împrumut profit pentru Bookster.
Ce au denunțat editurile a fost statutul de bibliotecă acordat Bookster, cu semnătura ministrului de Cultură din epocă, Daniel Barbu. Procesul inițial l-au pierdut, dar între timp Bookster a renunțat de bunăvoie la acest statut și astăzi, sub altă conducere și parte a grupului Octra, spune că doar transportă cărți din alte biblioteci către companii. Adică nu împrumută, nu închiriază, ci doar face curierat. Evoluția Bookster de la un statut la altul e documentată și sintetizată de jurnalista Europa Liberă Oana Despa, aici.
Totuși, chiar dacă între timp Bookster și-a modificat practic și obiectul de activitate și conducerea, cea actuală declinându-și orice responsabilitate în speță, Consiliul Concurenței a încheiat ancheta demarată la plângerea Bookster 1, că anumite edituri, librării și AER s-ar fi coordonat să nu-i mai vândă cărți pentru circuitul de bibliotecă contra cost, statut la care, să ne amintim, a renunțat. Iar Consiliul Concurenței s-a pronunțat.
2. Așa ajungem la cel de-al doilea registru, care este cel al deciziei de amendare a editurilor, librăriilor în culpă și a AER, în dosarul în care biblioteca Bookster a denunțat că este victima unei acțiuni coordonate, de împiedicare a ei să-și desfășoare activitatea cum trebuie, pentru că acele edituri și librării nu mai vor să-i vândă cărți.
În acest dosar, Consiliul Concurenței a dat dreptate Bookster-ului (1) și a aplicat amenzi grele celeilalte părți, după ce a analizat conversații și email-uri schimbate între edituri/librării.
Pot fi cele două discutat separat?
Principiul spune că legea e egală pentru toți și asta a făcut Consiliul Concurenței: a evaluat strict dosarul pe care îl avea în față, fără să pună în discuție nici fondul, nici faptul că actorul care se consideră prejudiciat nu mai are același statut. Mai departe, spune Consiliul Concurenței, părțile pot să-și caute dreptatea în justiție, el nu a cântărit în termeni de dreptate de fond, ci doar în bucata care intră în jurisdicția instituției.
Totuși, a aplicat amenzi disproporționate pentru cât poate să ducă e editură și o librărie, arătând că în acest fel a făcut o evaluare a dreptății și nedreptății.
Doar că premisele sunt viciate, în primul rând de schimbarea statului uneia dintre părți și apoi chiar de ambiguitățile legislative, în stilul Constituției lui Iorgovan, care au permis unui ministru al Culturii să declare Bookster bibliotecă publică. Articolele de lege și analiza în privința acestor aspecte a făcut-o jurnalista Oana Despa, la Europa Liberă.
Pe fond, făcea Bookster o ispravă pentru încurajarea cititului?
Argumentul că în acest fel este încurajat cititul este mai mult decât failibil. În primul rând, nu există carte fără editurile care să o publice, după un travaliu care include cumpărarea de drepturi de autor și traducerea (unde este cazul), corectura, redactarea, marketing-ul și așa mai departe.
Apoi, a pretinde că o carte este obiect de unică folosință – de ce plătesc să o citesc de mai multe ori, de vreme ce o citesc o singură dată? – e un contra-argument pentru încurajarea lecturii, care, din nou, nu poate exista în lipsa editurilor și a întregului mecanism editorial. Nici măcar în samizdat nu se punea astfel problema, și acolo exista un mecanism de fotocopiere și distribuție a cărților. Mai mult, cartea nu e consumabil și tocmai revenirea la lecturi și conexiunea dintre cărți, trimiterile livrești sunt cele care fac ca procesul de citire să fie unul de formare intelectuală.
Pe de altă parte, bibliotecile publice sunt necesare, mai ales cele școlare și universitare, tocmai pentru accesul la cartea de formare intelectuală și de cercetare. Discuția esențială ar fi fondul de carte care este înnoit în bibliotecile publice și investiția pe care statul o face în acest fond de carte, ceea ce e în strânsă legătură cu strategia pentru educație și cu strategia de creare a unui mediu financiar și social în care editurile să poată scoată pe piață cărți importante, conectate la problemele lumii în care trăim, dar și să readucă, tocmai în acea idee a dialogului între cărți, care dă substanță formării intelectuale, cărți în ediții noi, traduceri noi ale unor cărți fundamentale și așa mai departe.
Tot Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu este unul dintre puținii intelectuali umaniști din România care nu se pot trăda pe ei înșiși. Nu încerc o caracterizare, dar consider că asta e una dintre trăsăturile fundamentale ale prezenței publice, în cetate, a lui Gabriel Liiceanu: incapacitatea de a fi inconsecvent și inegal cu lucrurile în care crede. Patosul pe care îl pune în multe dintre gesturile sale vine de aici.
Iată cum explică Gabriel Liiceanu, în interviul pentru spotmedia.ro, faptul de a-ți duce existența punându-ți în joc pasiunea:
„Vorbeam despre pasiunea cu care faci un lucru și în ce măsură nebunia, adică pasiunea împinsă la extrem și încrederea oarbă că dacă insiști și dacă crezi până la capăt într-un lucru, el trebuie să se întâmple.
Nu înseamnă că se întâmplă totdeauna. Dar șansele ca acel centenar Monica Lovinescu să devină un eveniment al anului și să se împlinească prin ridicarea unui grup sculptural e o reușită a societății civile. E o reușită enormă.
În februarie, anul trecut, când am spus dintr-un colțișor al țării că e anul Monica Lovinescu, n-aveam autoritate instituțională. În schimb, când Academia spune centenarul Bălăceanu-Stolnici, e instituția cea care își dă binecuvântarea.
Și vine patriarhul, care spune ce mare a fost unul dintre cei mai mari turnători ai României și apare președintele Academiei, care spune ce om mare a fost cel mai mare turnător al Academiei din 1965 până în 1990. Deci el și-a început activitatea asta din 1965 și a fost unul dintre cei mai prețuiți și valoroși informatori și investigatori ai emigrației, adică a fost infiltrat în emigrație".
Și în acest caz Bookster, este cel care și-a asumat mai mult decât un comunicat de presă, făcând accesibil, pe Contributors, mesajul pe care l-a transmis la audierea de la Consiliul Concurenței. A vorbit acolo și despre lovitura financiară mare, care e în măsură să paralizeze editura și librăriile.
Piața de carte din România este cea mai modestă din întreaga Europă, iar România, în ciuda sloganului „România educată” pentru care l-am votat pe Klaus Johannis, cea mai needucată țară din UE.
Sincer să fiu, din partea instituțiilor statului așteptam investiții în carte și cultură, nu amenzi exterminatoare. Ați amendat, fără nici o dovadă concludentă și fără să țineți cont de ceea ce ați auzit de la noi, mari lanțuri de librării și importante edituri.
S-ar putea ca amenda globală de circa 1,2 milioane de euro dată sistemului de carte de la noi să pună la pământ „o industrie” care, oricum – într-o țară în care 42% dintre români sunt analfabeți funcțional, iar 11 milioane (peste 55% din populația țării) nu au citit nici măcar o carte în ultimul an – se târa din greu.
Acesta să fie oare rostul pe lume al unei instituții al cărei scop e să vegheze la echilibrul variilor piețe ce alcătuiesc economia țării?
Gabriel Liiceanu
Și e cazul să amintim ce anume pune pe piață Humanitas, pentru că sunt câțiva care au înțeles iarăși, ca de obicei, gestul lui Gabriel Liiceanu ca pe un prilej de polarizare și gâlceavă. Câteva la întâmplare: o traducere nouă, sisifică, făcută de Andrei Cornea, din greacă veche, a dialogurilor lui Platon, indispensabile oricărei formări intelectuale umaniste; monumentale trilogie a crimelor comunismului, a torționarilor, victimelor și complicilor, scrisă de Thierry Wolton; Caietele lui Emil Cioran; lucrările de neuroștiință ale lui David Eagleman.
Și la fel fac și alte edituri de tradiție, cum este Polirom, de pildă.
Statul ar trebui să se asigure că aceste cărți ajung în bibliotecile publice, că aceste biblioteci sunt accesibile și, acolo unde există biblioteci private, ele să funcționeze și în baza mizei financiare, în fond orice afacere urmărește un profit, dar fără a pretinde că înlocuiesc editura, găsind tertipuri legislative și metode de eschivare. Dar asta e treaba statului, să nu lase găuri în legi, de care să se profite la interpretare.
Pe de altă parte, o reacție disparată a editurilor arată vulnerabilitățile de pe piață, lipsa de mesaj unitar și solidaritate.
Tăcere deplină e însă la Ministerul Culturii, cel care a acordat statutul de biblioteca Bookster, iar faptul că era alt ministru e un argument fals, pentru că este vorba despre instituție, nu despre ocupanții unei funcții.
Iar Ministerul Culturii e păstorit astăzi de PNL, al cărui președinte a anunțat, după suma de bani care depășește potența unei edituri sau alteia, că va dona banii pe care-i va obține din comercializarea unei cărți de campanie electorală, care are afișe megalomanice în întreaga țară, dar care încă nu există în librării.
Poate există în administrarea vreunei „biblioteci" sau a unei firme de curierat?