SUA au anunțat un parteneriat major cu Indonezia în domeniul apărării, vizând în special modernizarea militară, consolidarea capacităților și instruirea de personal, potrivit unui comunicat comun, citat de agențiile internaționale de presă.
Ministrul Apărării de la Washinton, Pete Hegseth, și-a găzduit omologul indonezian și a anunțat un „Parteneriat Major de Cooperare în Domeniul Apărării”. Parteneriatul vine într-o perioadă în care SUA joacă la nivel strategic pentru îndiguirea Chinei la nivelul resurselor vitale (controlul asupra petrolului venezuelean și iranian), la fel cum Beijingul are monopol asupra mineralelor rare pe care Occidentul pe folosește în industriile sale de top.
Unul din aceste planuri ale competiției SUA-China este Strâmtoarea Ormuz, al doilea cel mai important punct de strangulare a economiei chineze, prin petrol, din lume. Primul este Strâmtoarea Malacca, pe unde trec 80% din importurile de petrol ale Chinei.

Ariile de acoperire ale parteneriatului includ exerciții militare comune și cooperare operațională
”Avansăm relația noastră la rangul de parteneriat major de cooperare în materie de apărare, ca recunoaștere a solidității și a potențialului legăturilor noastre bilaterale în acest domeniu”, a declarat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, într-un comunicat publicat pe X.
Anunțul reflectă ”rolul important al Indoneziei în promovarea stabilității regionale și evidențiază forța și potențialul relației bilaterale de apărare”.
Acordul este conceput ca un cadru orientativ pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării. Prin acest anunț, ambele națiuni își reafirmă angajamentul comun pentru menținerea păcii și stabilității în regiunea Indo-Pacifică, se arată în declarația comună.
Citeşte integral analiza SUA îndiguiesc China – parteneriat major de cooperare militară cu Indonezia, care are poziționare strategică la Strâmtoarea Malacca, prin care trece 80% din petrolul Chinei pe Curs de Guvernare
