Criza de la Apărare este doar faza acută a unui degradări cronice a sistemului politic românesc, degradare care pune presiune pe însăși democrație, tot mai dezamăgitoare în forma ei neaoșă.
Și principala cauză pe care o identific pentru această degradare fără precedent este lungul șir de inadecvări la vârful statului, la vârful sistemului politic, consecința siluirii criteriilor.
Ea începe cu președintele. Dl Iohannis este un accident politic provocat de combinația dintre jocul circumstanțelor și votul negativ cu furie sau oroare.
Nu știu dacă e cineva care l-a votat pe dl Iohannis pentru viziunea domniei sale, pentru că l-a inspirat, pentru vigoarea politică, pentru calitățile de lider.
Dl Iohannis nu le are. Este omul care, întrebat înainte de prezidențialele din 2014 cum va arăta România lui Klaus Iohannis, a răspuns „România mea”.
A rămas provincial, cu o inteligență politică modestă, total lipsit de viziune și egoist până la egocentrism. Așa a fost de la început, iar mandatele domniei sale i-au fost închinate.
A fost votat pentru că Victor Ponta enervase îngrozitor, iar Viorica Dăncilă era o rușine națională. Și pentru că mereu era ceva mai rău, poporul nu a pus presiune pe el.
Premierii dlui Iohannis au fost inadecvări în formă continuată, din diferite motive. Dl Cioloș ar fi avut calitățile personale necesare, dar un premier tehnocrat de la care aștepți sau care se angajează la mai mult decât o gestionare corectă a intervalului dintre alegeri, cât mai scurt cu putință, este o eroare de concepție. Efectul ei au fost alegerile din 2016.
Premierii PSD au avut, dincolo de probleme personale, inadecvarea premierului de facto - Liviu Dragnea. Condamnat penal, plin de complexe și obsesii, fără educație solidă, Liviu Dragnea nu a fost doar inadecvat, ci periculos.
Cu siguranță cea mai mare și mai neașteptată inadecvare cu funcția de premier a fost a dnei Dancilă, pe care președintele Iohannis a desemnat-o totuși fară ezitare, dând țara pe mâna unei analfabete funcțional, după cum istoria a dovedit.
Inadecvarea lui Ludovic Orban a venit din forțarea unui mandat fără susținere politică reală, cu un vot obținut prin jocuri de culise care l-au și doborât. Dar mandatul a fost forțat atunci întru gloria electorală a dlui Iohannis. A fost desigur și guvernarea cu și în numele unei camarile de incompetenți.
Florin Cîțu a fost un model e inadecvare psihologică și temperamentală la funcție. Mulți se întreabă de ce în timpul ei se comporta atât de straniu, comparativ cu atitudinea ante și post mandat.
Pentru că, probabil, psihologic nu făcea față presiunii puterii, ceea ce dl Iohannis ar fi putut să știe, la fel ca înclinația dlui Cîțu spre aventură în toate felurile, spre risc, dacă președintele își făcea bine temele înainte de a-i da țara pe mână.
Dl Ciucă are inadecvarea lipsei de reală autoritate politică. Este un corp străin în politică și în partidul pe care teoretic îl conduce, nu are calități pentru ea, iar lipsa de putere reală este afișată dezolant cu mult prea des, când dl Ciolacu îi ia fața, îi trasează directive sau, pur și simplu, îi preia de facto vizibilitatea.
În ceea ce îi privește pe miniștri, prea puțini sunt cu adevărat legați de domeniile lor printr-un îndelungat exercițiu de viziune și competență.
Un ministru nu trebuie să fie un tehnocrat, ci un om politic competent care să lucreze și cu tehnocrați.
Partidele trebuie să-și cultive competențele în toate domeniile, să aibă pregătiți oameni apți să înțeleagă și să gestioneze un domeniu.
Nu oricine poate fi orice ministru, dar din păcate este exact ce se întâmplă în România. De bine de rău, dl Bode fusese pregătit pentru Transporturi, înțelegea domeniul. Când partidul a rămas fără acest portofoliu, dl Bode a trecut la Interne, deși habar nu avea de așa ceva.
Dar Ardealul trebuia să ia un portofoliu greu, iar dl Bode își adjudecase deja portofoliul Ardealului.
Probabil că în acest cabinet sunt doar câțiva miniștri care să poată pretinde că își cunosc în profunzime domeniul, nu mai discutăm de viziune pentru el. Funcția e prada adjudecată indiferent de criteriile de calitate.
Ca să nu mai vorbim despre felul în care sunt desemnați secretarii de stat. În ordinea rezultatelor electorale, filialele își adjudecă portofoliile după valoarea lor, nu după competența pe care o pot asigura.
După alegeri au plecat din funcții secretari de stat foarte buni pentru că filialele lor au luat alte ministere, unde au fost promovați politruci docili.
Și atunci este perfect explicabilă nenorocirea de pe piața energiei atât de bulversată și zăpăcită cu măsuri contradictorii, contraintuitive, fără logică și fără fundamentare.
Nu suspectez atât rea credință, cât prostie crasă, incompetență teribilă generată de inadecvare.
Dar toate acestea au fost posibile din cauza inadecvării votului popular. Dacă el nu sancționează, dacă el nu pune presiune, dacă el nu cere majoritar decât diverse forme de comunism, nu văd ce altceva putem obține.