Locul de pe glob unde legea-i lege

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Îmi pun uneori întrebarea: ce s-ar fi întâmplat la noi dacă un campion mondial de prim rang, programat să joace un meciu pe Tenis Arena București, ar fi obținut viza de intrare în țară, dar, când să intre, funcționarul de la Otopeni i-ar fi spus: stop! Nu intră în România cine nu îndeplinește condițiile legale privind vaccinarea.

N-ar fi fost un scandal cât casa? N-ar fi sărit Opoziția să-l apere pe mondialul obstrucționat să joace în România? N-ar fi ajuns deja AUR la Otopeni, cu toată grămada sa de protestatari, ca să-i conteste pe funcționarii care obstrucționează meciul, poate singurul programat să aibă loc la noi?

Mergând mai departe, îmi este greu să-mi imaginez cu ce acuze la adresa Guvernului s-ar fi năpustit Ludovic Orban, cum ar mai fi cuvântat în numele Domnului IPS Teodosie Tomitanul, ce revoltă ar fi cuprins-o pe năvalnica Șoșoacă și chiar să mi-l închipui pe soțul domniei sale cum îl mușcă de mână pe vameșul sau pe grănicerul care a îndrăznit să oprească la Otopeni un campion mondial. 

Cam așa îmi închipui desfășurarea evenimentului, dacă s-ar fi petrecut la noi.

Dar Australia nu este la noi. Acolo, 81,2% din populația continentului este vaccinată, iar 77,9% este vaccinată complet. Autoritățile continuă să vaccineze populația, iar campania încă nu s-a terminat. În aceste condiții, nimeni nu poate să intre nevaccinat în țară, nici măcar asul tenisului mondial.

Această logică simplă l-a ținut câteva zile în hotel pe sârbul Novak Djokovic, de nouă ori campion mondial la tenis și venit să câștige al zecelea trofeu.

Toată stima pentru campionul mondial, toată admirația pentru performanțele sale, dar proverbul spune că: unde-i lege, nu-i tocmeală. Ori suntem cu toții egali în fața legii, ori, dacă nu suntem, să scriem asta în Constituție, ca s-o aprobe poporul prin referendum. Merge?

În opinia mea, australienii i-au respectat toate drepturile domnului Novak Djokovic.

Au urmat toată procedura juridică, în conformitate cu legile australiene și i-au acordat posibilitatea de a se apăra, inclusiv dreptul să conteste măsura restrictivă. 

În cele din urmă, după judecarea apelului făcut de Djokovic, trei judecători de la Curtea Federală din Australia l-au respins în unanimitate duminică dimineață. Asul tenisului mondial nu are acces în Australia, pentru că nu corespunde condițiilor cerute de lege.

Cazul va mai fi, desigur, comentat încă multă vreme. Presa belgrădeană s-a arătat deja nemulțumită, etichetând cele întâmplate ca un fel de răfuială nu atât cu Djokovic însuși, cât, într-o paletă mai largă, chiar cu poporul sârb care cică n-ar fi agreat pe undeva.  

Însuși președinele Serbiei a declarat pentru BBC că Novak Djokovic ar fi fost "torturat şi chinuit" de guvernul australian şi "tratat ca un criminal în serie". Foarte dur, mă abțin de la vreun alt comentariu.

Mi se pare însă onorabilă poziția luată, tot duminică, de Djokovic însuși, care declara că este dezamăgit de ultima sentință primită, însă „respect hotărârea Curţii şi voi coopera cu autorităţile în legătură cu plecarea mea din ţară. Nu îmi place faptul că în ultimele săptămâni toată atenţia a fost îndreptată asupra mea şi sper că acum ne vom putea concentra cu toţii asupra jocului şi turneului pe care îl iubesc”.

Este demn de apreciat modul cum înțelege sportivul să încheie întreaga aventură, de ale cărei dimensiuni poate nu și-a dat seama de la început, dar care demonstrează încă o dată că legea nu trebuie niciodată sfidată, chiar și în cazul necunoașterii ei.

Căci, să ne înțelegem, dacă Novak Djokovic s-ar fi vaccinat, ca tot omul care călătorește în lume, și dacă ar fi avut dovada vaccinării, nimic din cele întâmplate n-ar fi avut loc, ar fi fost invitat să intre în Australia și poate ar fi dobândit al zecelea trofeu.

Revin însă la ceea ce spuneam la început, că mai este drum lung până când statul de drept să funcționeze și în România la fel de riguros, pornind de la acea prevedere constituțională, care stipulează că nimeni nu este mai presus de lege.

Nimeni? Hai să ne aducem aminte, spre exemplu, de faimosul fost ministru și primar al muncipiului Slatina, Darius Vâlcov, condamnat după un lung proces, în 2020, la șase ani și șase luni de detenție pentru corupție (în primă instanță), dar care n-a primit nici astăzi sentința definitivă?

Mă îndoiesc că judecata ar fi durat atâția ani dacă, în locul fostului  demnitar Vâlcov, delictul l-ar fi săvârșit un nea Cutare, necunoscut și, mai ales, neprotejat de nimeni.

Dar de Dragnea, ce spuneți? A fost judecatat și condamnat pentru un flecușteț: state de plată fictive cu două funcționare angajate la Direcția pentru Protecția Copilului, dar aduse să lucreze la birourile partidului.

Zic flecușteț pentru că Dragnea este vinovat în primul rând pentru programul de guvernare întocmit fals cu alți colegi, fără să prevadă asigurarea de fonduri necesare investițiilor angajate acolo. Ca urmare, investițiile statului au stagnat cel puțin patru ani, iar România se situează în urma tuturor statelor europene la acest capitol.

Dragnea mai este însă urmărit și în alte două dosare, care evoluează amândouă cu viteza melcului („insula Belina” și „cheltuieli cu vizita în SUA”).

Firește, nu de dragul lui Dragnea se înregistrează viteza melcului la aceste dosare, ci pentru că acolo sunt implicate nume mai puțin răsunătoare decât al fostului lider de partid, dar pe care – nu știu din ce motive – partidul încă le mai apără din umbră.

Mai amintesc și modul cum a fost obstrucționată anchetarea unor înalți demnitari suspectați de corupție, sub pretextul imunității parlamentare: Rovana Plumb, C.P. Tăriceanu, Varujan Vosganian și mulți alții – foarte mulți – din care unii încă se află în Parlament (R. Plumb în Parlamentul European, trimisă tot de noi), iar alții își ronțăie liniștiți acasă pensiile speciale, cele normale, plus numeroase venituri private greu de deslușit.

Exemple ar fi multe, dar nu acesta este rostul celor de față. Aici țin să mai exprim încă o dată simpatia mea pentru performerul Djokovic, regretul că a pierdut ocazia să-și mai etaleze încă o dată performanțele, dar în același timp admirația pentru autoritățile din Australia, care nu s-au lăsat seduse de prestigiul unui nume și nici de banii din jurul său, pentru a se abate de la aplicarea legii, în fața căreia toți sunt egali în Australia.

Sunt egali și la noi, dar nu chiar toți.