La braț cu spotmedia.ro

Citeam de ani buni ziare.com pentru că simțeam că sunt în concordanță cu stilul redacțional, pentru că eram de acord cu ideile principalilor săi formatori de opinie. Am aflat că o parte din redacție, în principal cei cu care aveam afinități, s-au hotărât să se regrupeze și să facă un alt site.

La început n-am fost de acord cu ideea, mulțimea face puterea, îmi ziceam eu, dar când am văzut că toți cei pe care îi citeam, Ioana Ene, Magda Grădinaru, Isailă și Victor Pițigoi au purces la această întreprindere, m-am gândit să dau și eu un ajutor. N-am mai stat pe gânduri și am trimis primul text. Nu era un articol în adevăratul sens al cuvântului, era o adunare de idei despre Black Lives Matters, pentru că aveam obiceiul să extrag din presă ideile care mă interesau și să le comentez scurt.

ADVERTISING

Articolul a apărut și lucrul acesta m-a mirat și m-a bucurat. Am mai scris altele și m-am mirat că ele au apărut fără ca o virgulă să fie modificată. Ce-mi puteam dori mai mult? Avusesem eu ceva experiențe neplăcute cu un ziar din urbea mea și eram oarecum reticent că aici mi se poate oferi o libertate totală în a-mi alege subiectele și a le explica după chipul și asemănarea mea. Nu știu dacă asta se datora domnului Valentin Dimitriu, care era singura mea legătură cu redacția sau altcuiva, dar nu contează. Faptul că cineva îmi publica astfel textele era și este suficient pentru mine.

Inițial stilul meu era agresiv și sarcastic și de câteva ori Valentin Dimitriu mi-a respins politicos articolele pentru că tonul lor prea strident nu cadra cu politica redacției. M-am dumirit mai greu că stilul redacțional era unul foarte ,,cuminte”. M-am lămurit că această cumințenie venea din dorința unui echilibru jurnalistic, din dorința de a informa cât mai exact.

Site-ul spotmedia.ro este chiar prea cuminte, după părerea mea, dar asta îl face unic în peisajul jurnalistic românesc. Nimic pestriț, nimic strident, nimic în exces. În comparație cu televiziunile ditirambice sufocate de false breaking news, spotmedia.ro are un aer desuet, aproape feminin, are o voce înceată și calmă. În spotmedia.ro se vorbește, nu se țipă, se pun pe masă argumente, nu se urlă. E mai greu de adunat astfel fani, dar odată aduși, ei nu mai pleacă. Încet, încet, m-am pliat și eu pe acest ton.

Nevoia de a informa corect trebuie să prevaleze, sunt de acord cu această idee, ea este piatra de temelie a jurnalismului. Nevoia de a analiza resorturile de dincolo de știre este imperioasă, este extrem de necesară. Dar să reziști tentației senzaționalului și facilului de dragul ratingului este un lucru mai mult decât lăudabil. Să te impregnezi de un anumit nivel de decență în demersul jurnalistic este și acesta un lucru foarte bun. Să refuzi să storci din orice știre ce hrănește cititorul avid de tabloide înseamnă să te poziționezi de partea corectă a demersului jurnalistic. Înseamnă că îți selectezi cititorii după criterii corecte și serioase. Dacă procedezi astfel, nu numai că ai siguranța că oferi cititorilor o informare corectă, dar te și ,,vaccinezi” împotriva fake news-urilor.

Ziua de mâine se construiește din faptele zilelor anterioare. Analizele jurnalistice asta fac, descâlcesc din ghemele întâmplărilor ce poate fi definitoriu pentru zilele ce vor veni. Nimeni nu este depozitarul adevărului, dar mai mulți inși pot construi o cărare care poate duce la el.

De fapt, un ziarist deschide o cale, iar cititorul o continuă. Faptul că pe același site sunt articole aparent contradictorii se datorează faptului că adevărul are o mulțime de fațete și că interpretarea realității presupune poziții și opinii opuse.

Cel mai bun exemplu este ce se întâmplă azi în războiul din Ucraina, unde aceleași fapte sunt interpretate când în favoarea ucrainenilor când în favoarea rușilor. Poate așa se explică mulțimea de articole scrise de ,,ne-jurnaliști” pe care site-ul le găzduiește, lumea se simte mai confortabil să-și expună ideile aici decât în altă parte.

Și, totuși, am impresia că nu e destul, am impresia că felul acesta de a te adresa cititorilor, echilibrat și precaut, are ecou doar în rândul ,,gladiatorilor”, a celor ce consumă presă zilnic și sunt extrem de interesați de ce se întâmplă în politică. Ce ar trebui făcut ca să fie trecută granița dintre cei echilibrați și informați și ceilalți nu prea știu, cred că perseverența este singura cale. Până la urmă, a spune mereu adevărul în detrimentul facilului și spectaculosului este singura cale corectă și demnă de urmat.

Ce va fi pe mai departe în relația mea de doi ani cu spotmedia.ro? Nimic nou pe frontul jurnalistic, vor fi dimineți sau după amieze lungi de citit și răscitit presa, vor fi ore de analiză a știrilor, vor fi ore de redactat texte. Tot ce pot spera este să-mi păstrez echilibrul și am convingerea că redacția va avea grijă să mi se întâmple asta, ca și până acum.

Cum ziceam în titlu, voi continua periplul început la braț cu spotmedia.ro, pentru că afinitățile nu vin și pleacă, ele se nasc și rămân.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇