Klaus Iohannis trebuie să se decidă

Klaus Iohannis trebuie să se decidă

Din capul locului trebuie spus că hoția academică a fost așezată în centrul României educate despre care președintele Klaus Iohannis a vorbit într-un impecabil limbaj de lemn la New York, zilele trecute.

Toleranța zero față de plagiat pe care o anunța Iohannis se oprește, autocratic, la ușa camarilei: regulile pe care președintele le vrea nu se pot aplica propriei curți, o caracteristică clară a turnurii iliberale a actualei președinții.

Problema mai mare a României este că aceste derapaje sunt atât de mediocre și cu mize de o micime zdrobitoare, încât Uniunea Europeană nu are niciun instrument pentru a ajuta societatea românească să nu fie dominată de impostură. E un lucru pe care va trebui să-l rezolvăm singuri.

Nici măcar când regimul controlat de Liviu Dragnea comitea abuzuri de putere pe bandă rulantă, pentru a proteja un grup de politicieni strânși în jurul acestuia, despre România nu s-a vorbit în termeni de iliberalism. Nu pentru că Bucureștii aveau instituții democratice care să reziste în fața iliberalismului, ci pentru că ticăloșiile politicienilor de aici erau, pur și simplu, găinării lipsite de vreo ideologie.

Nu vorbea nimeni la București despre suveranism, balivernele lui Liviu Dragnea la Viața satului rămâneau în registrul mic. Dar mai are ceva: Liviu Dragnea nu își construise un sistem instituțional și nu viza mai mult decât scăparea propriei pieli și a celor câțiva care îl însoțeau.

Iar societatea avea anticorpi, un lucru întărit din prima de instituțiile europene, care au decis atunci să sprijine România să scape de un politician mărunt, un fost argat trecut la masa șefilor.

Situația nu e deloc aceeași astăzi și România se află într-una dintre cele mai vulnerabile epoci ale sale. Instituția prezidențială este opacă, autoritaristă și și-a creat propriile reguli, extrăgându-se astfel din echilibrul puterilor în stat.

Astfel, deși furtul academic este incriminat și considerat intolerabil de către președinte, așa cum el însuși a anunțat în conceptul „toleranță zero față de plagiat”, această regulă nu îi poate atinge pe doi dintre politicienii aflați în cercul de putere: prim-ministrul Nicolae Ciucă și însuși ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Situația depășește în gravitate și consecințe abuzurilor lui Liviu Dragnea, pentru că acum avea de-a face cu ridicarea unei instituții mai presus de normele care se aplică societății.

Dacă în locul lui Nicolae Ciucă este un politician din Opoziție, oricare, atunci toleranța zero față de plagiat s-ar fi aplicat. Dar cum e vorba despre doi politicieni care fac parte din regimul de putere al lui Klaus Iohannis, norma generală nu îi poate atinge.

Așa arată abuzul de putere, iar a menține în fruntea Educației un ministru care are pâinea și cuțitul în chestiunea deciziilor privind plagiatul înseamnă a institui un alt ordin pentru cei de la putere.

Dacă regimul Liviu Dragnea era o tentativă ticăloasă de a pune mâna pe lege, cât să scape șeful de închisoare, regimul Klaus Iohannis este o confiscare a instituțiilor și normelor care guvernează societatea.

Din acest punct de vedere, președintele nu se mai eschiva de la o decizie fermă: mută țara în registrul iliberal sau își coboară oamenii la nivelul legilor și normelor care se aplică tuturor celorlați cetățeni.

Deocamdată nu pot decât să mă întreb: Cum de nu le e rușine? Chiar vor să ne distrugă țara? Dacă vom continua așa, nu am nici o îndoială că mergem în linie dreaptă către dispariția noastră ca nație. Pentru că, dacă cei ce ne guvernează sunt troglodiți, hoți de diplome, impostori, ajunși în posturi-cheie prin contra-selecție și clientelism, ei nu vor înțelege niciodată raportul care există între urgisirea culturii și educației și starea de decădere a unui popor.

Gabriel Liiceanu, interviu pentru Spotmedia.ro

Dincolo de calculele de putere, însă, după ce vom reuși să ieșim din dezbaterea privind furturile academice, e cazul să ne uităm la calitatea puterii politice și, pe cale de consecință, a oamenilor cu care sunt populate instituțiile.

Cursul în care ministrul Educației și-a însușit fără citare și fără aparat critic propriu lucrările altora este învechit, vetust, mediocru, neperformant.

Calitatea educației este o problemă de siguranță națională, pentru că ea pune în pericol sectoare vitale, cum este, astăzi, cel al energiei.

Este vorba despre lipsa de competență a factorului uman, care ocupă rolurile și funcțiile de decizie din statul român. Despre asta este vorba. E vorba de politica de resurse umane, care pune la cârma și în fotoliul din care se iau decizii în anumite companii, persoane care nu au pregătirea, nu au înțelegerea, ba dimpotrivă, nu au dorință să facă nimic. Da, chiar când soluțiile sunt la îndemână, ei sunt preocupați de cu totul și cu totul alte lucruri. Chiar când soluțiile îți vin pe linie de consultanță, de la experții care pot să formuleze aceste soluții, există o reticență. Deci nu-i interesează, au alte preocupări.

Nu vorbim neapărat despre elite.

Vorbim despre oameni care ajung să populeze un aparat administrativ guvernamental, care trebuie să aibă o înțelegere, vorbim inclusiv despre oameni care ar trebui să populeze aparatul tehnic din zona decizională, la nivelul companiilor de stat, dar și la nivelul aparatului tehnic guvernamental. Nu vorbim neapărat despre miniștri, pentru că ministrul nu trebuie să le știe pe toate, dar să se înconjoare de oameni care au competență.

Or, dacă ei nu se înconjoară cu acești oameni, iese un dezastru. Or, dacă acum ești în mijlocul uneia dintre cele mai mari crize pe care cred că o să o trăiască generația noastră și ai oameni care nu înțeleg absolut deloc ce se întâmplă, șansele ca România să meargă în continuare, să spun, din inerție, așa, târându-și picioarele, în loc să-și desfacă aripile și să zboare și de fapt să fie un actor puternic regional, sunt mari.

Expertul în energie Eugenia Gusilov, director fondator al think tank-ului Romania Energy Center (ROEC)

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇