MOTTO:
Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu
Mc. 12, 13-17
În aceste zile, când zeci de mii de români se îmbolnăvesc zilnic, iar sute de bolnavi își dau duhul, IPS arhiepiscopul Teodosie Tomitanul a găsit momentul să lase deoparte cele duhovnicești și să se amestece direct în cele strict lumești, alăturându-se antivacciniștior și predicând de la înălțimea rangului său cauza acestor Gică-contra.
În ignoranța sa doctă, înaltul prelat îi informează pe credincioși că vaccinul „nu-i asumat de nimeni” și, ca urmare, „oamenii nu ar trebui să accepte vaccinarea obligatorie”.
La așa ceva, omului de rând, creștinului pentru care rostirea sacerdotului este sfântă i se zbârlește părul în cap. Va să zică, vaccinul, cel despre care știm că a fost studiat, cercetat și omologat de cei mai autorizați experți din lume, nu este asumat de nimeni. Cineva ne forțează să ne vaccinăm, iar sfinția sa a aflat prin harul său că e mai bine să nu acceptăm vaccinarea. Pe cine să credem?
Firește, înaltul sacerdot are și el, ca orice cetățean, dreptul la opinie, dar una este simpla părere și alta este dezinformarea. Iar mie mi se pare mai mult decât dezinformare afirmația că „vaccinul nu-i asumat de nimeni”, rostită de înaltul prelat, într-o emisiune radiofonică.
Problema nu stă în faptul că rostirea este un fake news evident. Problema este că a fost rostit de o înaltă față bisericească, ale cărei cuvinte ar fi trebuit să fie bine chibzuite și bine cântărite, pentru ca vorba să nu conțină vreun neadevăr, făcându-l de rușine pe vorbitor.
În opinia mea, ÎPS Teodosie s-a făcut de rușine, când a vorbit de vaccin, fără să știe că acesta este pus pe piață numai în baza unei autorizații cu aplicație internațonală, că a fost în prealabil omologat de organele îndreptățite, avizat ca medicament, autorizat pentru comercializare și pus la dispoziția clinicilor numai cu garanția producătorului, specificat clar pe prospectul produsului.
Niciun produs farmaceutic nu se poate pune pe piață fără să fie avizat, omologat și autorizat de organele competente. Nu există pe piață vreun medicament neasumat de nimeni, așa cum rostește sfinția sa, arhiepiscopul.
Cred că înaltul prelat, învestit cu puterea de a predica întru cele duhovnicești și numai întru ele, și-a depășit competențele, a ieșit din cadrul celor duhovnicești și s-a amestecat în cele lumești. Și a făcut o eroare, chiar mai rău, a comis un abuz, atunci când, de la înățimea rangului său biseriesc, și-a permis să facă recomandarea strict lumească „să nu acceptăm vaccinarea”.
Așa? Iar dacă nu ne supunem recomandării din predică și acceptăm vaccinarea, atunci ce ni se va întâmpla? Am comis, cumva, un păcat și trebuie să-l răscumpărăm cu 20 de mătănii? Sau plătim amenda la Fisc, indiferent de opinia IPS?
Mi-e teamă că sfinția sa amestecă problemele laice cu cele duhovnicești, sau cum zice românul, cam dur: se amestecă unde nu-i fierbe oala.
Căci vaccinarea este o entitate strict laică, nu duhovnicească. Niciun canon bisericesc, nici alte scrieri sfinte nu pomenesc ceva despre vaccin. Laicii, nu duhovnicii au inventat vaccinul, laicii au cunoscut succese sau eșecuri, tot laicii au ajuns la performanțele dovedite științific ale vaccinurilor moderne.
Vaccinarea nu-i o noutate. Sub anumite forme primitive, era cunoscută încă din antichitate. Istoricii amintesc de o personalitate asiatică, părintele medicinei vedice, Dhanwantari, care folosea în mileniul II î.Cr. un procedeu empiric de imunizare împotriva variolei.
Mai târziu, chinezii și indienii practicau o metodă de variolizare, folosind un fel de liofilizat primitiv. Mult mai târziu, în 1718, lady Mary Wortley Montague, soția ambasadorului britanic în Imperiul Otoman, descria un procedeu similar de variolizare a copiilor, utilizat în Turcia.
Istoria – care, recunosc, se împletește uneori cu tradiția și cu legenda – vorbește de nenumărate cazuri când predecesorii noștri erau preocupați de imunizare și o încercau, cu sau fără succes.
Totuși, imunizările corecte prin vaccinare au apărut abia în epoca modernă, cea mai răsunătoare reușită fiind vaccinul împotriva variolei, prin care boala a fost erdicată astăzi.
De-a lungul istoriei, Biserica n-a încercat niciodată să-i ajute pe cercetători. Dar nu o dată a încercat să-i încurce. În trecut, îi eticheta ca vrăjitori, iar inchiziția se ocupa de condamnarea lor. Nu cred că dorește vreun slujitor în sutană de astăzi să-și asume așa ceva.
Îmi permit să cred că arhiepiscopul constănțean, investit cu puteri numai în cele duhovnicești și nimic mai mult, a comis un abuz, atunci când s-a amestecat în problema strict lumească a vaccinurilor, îndemnând credincioșii să nu se vaccineze.
Abuzul arhiepiscopului constănțean este cu atât mai grav, cu cât vine în contradicție flagrantă chiar cu recomandările superiorilor săi. Biserica Ortodoxă Română, prin însuși Întâistătătorul ei, s-a pronunțat clar și fără echivoc în susținerea campaniei de vaccinare și nu în obstrucționarea ei.
De altfel, vaccinarea este recunoscută la nivel european și chiar global, ca fiind singurul și cel mai sigur mijloc prin care ne putem proteja împotriva cumplitului virus. Vaccinul este rezultatul cercetărilor științifice confirmate oficial prin omologare, autorizare și punere pe piață. Ce altă asumare mai crede oare IPS Teodosie că ar fi necesară?
În opinia tuturor experților de pe glob, aceia care refuză vaccinarea contribuie direct la răspândirea virusului nu numai asupra propriei persoane, ci și asupra multora din jur. Și atunci mă întreb: câte victime o fi făcut sfantul înaltul prelat constănțean, atunci când unii i-au ascultat povața?
Nimeni nu poate răspunde la asemenea întrebare, dar este sigur că, dacă noi inșine am ști să aplicăm măsuri maximale de protecție, boala nu s-ar fi putut răspândi și n-ar fi existat pandemie.