În cazul concret al dezastrului sanitar din România, lucrurile sunt și mai grave, pentru că avem instituții care se sabotează și subminează reciproc.
Polarizarea din politică – PNL contra PNL, Orban contra Iohannis, Iohannis contra PSD, azi noul PeSeDe e USR – și din societate este transferată și asupra instituțiilor publice, un război civil specific țărilor nu doar neguvernate, ci aduse în pragul neguvernabilului, acele țări din zonele gri ale lumii, care sunt țintele predilecte ale dezinformărilor, manipulărilor geopolitice și experimentelor sociale.
A murit fulgerător, spun apropiații, după ce organismul ei vulnerabilizat de o boală autoimună s-a infectat cu SARS CoV2. Nu era vaccinată. De altfel, în salba de sate din Moldova viața, vaccinul, boala și moartea arată cu totul altfel decât în biroul de la București al prim-ministrului care s-a vaccinat, ca să poată bea cafea, și apoi a plecat în turneu electoral prin țară, fără să ajungă însă și în satele fără medic, cu școala la câțiva kilometri și microbuze școlare supraîncărcate.
Miercuri, DSP Ilfov a recomandat impunerea unor restricții severe pentru județ, după ce incidența cazurilor de COVID 19 a intrat pe o curbă ascendentă galopantă, de peste 15 la mia de locuitori. Restricțiile urmau să se aplice pentru două săptămâni și vizau inclusiv închiderea tuturor școlilor.
Șeful autorității sanitare vorbise în prealabil cu responsabilii din Inspectoratul Şcolar, după cum el însuși a spus, ceea ce înseamnă că a fost o decizie locală responsabilă, în care s-a ținut cont de cele două variabile din joc: siguranța copiilor din punct de vedere sanitar și accesul la educație de calitate, unde calitatea e înțeleasă îngust, fizic măcar se face școală „cât de cât”, în online spre deloc.
Asta a fost miercuri, în jurul prânzului. Părinții care s-au uitat la acel buletin de știri au început să-și aranjeze lucrurile, pentru a găsi cea mai bună formulă pentru copiii care urmau să rămână acasă și să intre la ore online. Unii au răsuflat ușurați să-și știe copilul ferit de virus, alții s-au indignat ori s-au gândit că trebuie să pună în funcțiune acrobații complicate, pentru a putea face de acasă și școală online, și serviciu.
Dar decizia e decizie, e o autoritate care și-o asumă ferm, nu mai e la alegerea școlilor.
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a întors însă decizia din drum. A acuzat DSP, autoritatea sanitară, așadar, că își depășește atribuțiile, a arătat (iarăși) cu degetul înspre părinții care își lasă copiii la mall și s-a încredințat piedestalului pe care singur și l-a construit: ministrul care salvează Educația și nu închide școlile.
DSP nu se poate substitui nici şcolilor, nici ISJ, nici CJSU.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Asta a fost miercuri, pe seară. Părinții care nu au prins acest buletin de știri erau preocupați să se pregătească pentru cele două săptămâni de școală online, așa cum anunțase DSP Ilfov. Doar decizia e decizie, de asta există instituții, să se preocupe de binele comun, să decidă pentru toți, astfel încât oamenii să își poată vedea fiecare de profesia lui, de familie.
O asumpție care i-a prins pe picior greșit, în România ultimelor luni, instituțiile s-au diluat, în vidul de autoritate creat s-au așezat fie ambițiile politice la limita patologicului (Florin Cîțu), fie ambițiile personal-eroice (Sorin Cîmpeanu), fie salvatorii informali (antivacciniștii).
Ministrul Sorin Cîmpeanu și-a făcut un scop personal: să intre în istorie ca ministrul care a stat scut în fața închiderii școlilor.
A explicat de câteva ori de ce: pentru că România nu e pregătită pentru educație online, nu are cum și cu ce. Or, tocmai aici e disonanța: responsabilitatea Ministerului Educației era să asigure, în atâtea luni de vară, o infrastructură și o programă pentru scenariul educației online, acolo unde situația o impune.
La fel ca șeful de cabinet, însă, Florin Cîțu, și Sorin Cîmpeanu transferă responsabilitatea asupra profesorilor și părinților, el doar constată că atât s-a putut. În esență, e o abdicare de la funcție păstrând beneficiile acesteia.
Atunci când autoritatea statului se diluează, iar responsabilitatea binelui comun este transferată asupra „poporului”, înțeles în toate birourile românești de partid în sensul de populație, nu de națiune, efectul cel mai puternic este polarizarea socială radicală.
În mod natural, fiecare om va încerca să își maximizeze propriul bine și propria siguranță, fără a avea imaginea de ansamblu și, în acest caz, cunoștințe epidemiologice care să-i garanteze că și el, și comunitatea din care face parte vor fi bine.
Așa că se va poziționa. De-o parte sau de alta. Ții cu DSP sau cu Sorin Cîmpeanu? Crezi în virus sau în medici? Moderația nu e o opțiune, pentru că ea apare doar acolo unde decizia este asumată responsabil de instituțiile care există pentru a administra binele comun.
Joi, România nu mai avea niciun pat de ATI disponibil. Medicii au primit deja ordinul prin care sunt suspendate intervențiile chirurgicale și internările pentru tot ce nu e urgență sau COVID 19.
Rata de infectare în București și Ilfov a depășit de mult timp cota la care era necesar să fie luate măsuri, spune, tot joi, Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.
Institutul Național de Sănătate Publică recomandă carantinarea Bucureștilor și a județului Ilfov pentru 14 zile. Medicii anunță că sunt epuizați, încep să se îmbolnăvească chiar înainte de a treia doză, presiunea pe spitale este enormă. Au nevoie de o fereastră în care să degreveze spitalele. Au nevoie de decizii, de autoritate, de stat.
La fel ca noi ceilalți, însă, medicii sunt pe cont propriu.
Din momentul în care Guvernul și-a abandonat atribuțiile pe care le avea în gestionarea binelui și a siguranței sociale, până după congres, cum suna sloganul, școlile și spitalele au fost abandonate.
Am mai amintit de fenomenul țărilor fără stat, adică acele țări unde autoritatea responsabilă nu mai vrea/poate să gestioneze politici publice privind educația, sănătatea și siguranța publice. În acele țări, bunăstarea și supraviețuirea devin tribale. Or, când societatea se organizează în triburi, totul e compromis, nu funcționează decât rețele informale, ceea ce înseamnă clivaj, corupție și riscuri sociale enorme.
În cazul concret al dezastrului sanitar din România, lucrurile sunt și mai grave, pentru că avem instituții care se sabotează și subminează reciproc.
Ministerul Educației vrea să pună la punct DSP, adică tocmai autoritatea care trebuia să ia decizii privind sănătatea publică, Guvernul vrea să pună la punct INSP, adică tocmai instituția ai cărei angajați sunt plătiți anume pentru decizii privind sănătatea publică. Polarizarea din politică - PNL contra PNL, Orban contra Iohannis, Iohannis contra PSD, azi noul PeseDe e USR - și din societate este transferată și asupra instituțiilor publice, un război civil specific țărilor nu doar neguvernate, ci aduse în pragul neguvernabilului, acele țări din zonele gri ale lumii, care sunt țintele predilecte ale dezinformărilor, manipulărilor geopolitice și experimentelor sociale.