Am citit pe o burtieră de pe micul ecran următoarea știre: „Scade inflația, scad prețurile”. Și, ca să fie convingător, autorul realizator de burtiere oferă câteva exemple de prețuri scăzute în ianuarie, față de luna trecută, datorită scăderii inflației.
Până la un anumit punct, este corect. Respectiv inflația a început să scadă. Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat vineri o scădere de la 16,8% în noiembrie la 16,4% în decembrie. Scăderea nu este prea semnificativă, dar este scădere: -0,4%.
Scăderea prețurilor este însă cu totul altceva decât scăderea inflației. Căci, chiar dacă rata este în descreștere, ea va reflecta mereu doar creșterea prețurilor, atâta timp cât este exprimată în valori pozitive.
Scăderea inflației semnalează încetinirea scumpirii, nu ieftinirea produselor. Evident, oricât ar scădea rata inflației, prețurile continuă să crească, atâta timp cât aceasta va continua să fie pozitivă.
Doar atunci când inflația este exprimată în valori negative, putem concluziona că prețurile sunt în scădere și că pe piață se produce ieftinirea.
O asemenea situație apare însă foarte rar, iar în istoria noastră recentă a fost semnalată doar în anii 2015 (-0,5%) și 2016 (-1,5%).
Numai atunci s-au produs ieftiniri, adică scăderea unor prețuri, reflectate într-o inflație cu rata negativă. În restul anilor, atât vreme cât rata inflației avea valori pozitive, prețurile au crescut, chiar în situația când aceste valori prezentau scăderi de la o perioadă la alta.
Ca să fiu mai clar, îmi permit să imaginez un scenariu elementar. Să considerăm că, în limitele scenariului, un produs costă 1.000 de lei și se scumpește la 1.100 lei. În acest cadru simplificat, produsul va genera o inflație de 10%. În perioada următoare, când inflația va scădea – de exemplu - la 5%, produsul nu se va ieftini, deși inflația a scăzut, ci va înregistra doar o scumpire mai mică decât în perioada anterioară, iar noul preț va fi 1.155 lei.
Pentru noul an 2023, precum și pentru următorul an 2024, prognoza economică anvizajează scăderea continuă a inflației până va ajunge la a fi exprimată cu o singură cifră. Asta însă nu înseamnă ieftiniri. Dimpotrivă, prețurile vor crește, dar cuantumul creșterilor ar putea scădea de la o lună la alta, dacă se vor confirma prognozele. Numai dacă inflația ar deveni negativă, ceea ce deocamdată nu prevede nimeni pentru viitorul apropiat, putem vorbi de scăderea prețurilor.
De altfel, pe omul de rând, pe cetățeanul care tot colindă piața cu coșul în mână, nu-l prea impresionează inflația ca atare. Pe el îl interesează prețul cumpărăturilor curente, mai ales al alimentelor, care a crescut cu 22% în decembrie 2022 față de decembrie 2021. Mult peste rata inflației.
Dintr-o anumită optică, mi se pare bizar faptul că, în calculul inflației, se iau de-a valma prețurile la pâine, ciment, parizer, mobilă, varză, cartofi, țuică, nisip, salam, țiglă, brânză, stofă, lapte, biciclete, ciorapi, ghete, aspirină, antinevralagic și altele, la grămadă.
Mie, și nu numai mie, abia-mi ajung banii pentru alimente. Țigle sau biciclete îmi cumpăr poate o dată în viață sau chiar niciodată, dar statistica le tot ia în calcul ca și cum mi le-aș adăuga mereu în coșul meu zilnic.
Tocmai coșul meu, cel adevărat și de maxim interes, se scumpește mai strașnic și mai vârtos decât altele luate în calculul inflației. Să mă ierte iubiții noștri lideri, dar când îl aud vorbind de inflație pe premierul Ciucă, pe viitorul premier Ciolacu, pe Câciu sau Budăi referindu-se mereu la inflație și mai niciodată la scumpiri, am impresia că acești stimați domni mă iau de prost.
Nici măcar salariul minim, săltat de la 2.550 la 3.000 de lei, adică 17,18%, nu este acoperitor pentru cheltuielile din coșul zilnic, crescute, cum spuneam, cu 22% și care vor crește tot anul, probabil fără perspectiva unei noi corecții salariale.
Premierul și miniștrii domniei sale cunosc exact situația, dar ne lasă să credem că inflația nu este un fenomen numai al României. Inflația a cuprins întreaga Europă, chiar întreaga lume. Chiar UE a încheiat anul 2022 cu o inflație record de 9,2%.
Să fim serioși, căci una este să spui 9,2%, cât este inflația în UE, și alta este când vorbești de 16,4%, cât a ajuns în România. Strict aritmetic, inflația în România are două componente. Cea de 9,2 puncte procentuale poate fi motivată ca fenomen de nivel european, plus cealaltă, de 7,2 puncte procentuale, care nu poate fi explicată altfel decât prin carențe ale guvernării.
Ca să fiu corect, trebuie să recunosc că la acest capitol, al inflației, România nu este chiar în coada continentului. Citesc într-un site întitulat panorama.ro că în coada clasamentului se află Turcia, cu o inflație de 84,4% (la nivelul lunii noiembrie). Dar Turcia, nefiind membră a UE, nu este semnificativă pentru noi.
Urmează, tot de la coadă numărând, Republica Moldova (31,4%, tot ne-membră a UE), iar dintre țările membre rețin în urma noastră Ungaria, ţările baltice, Polonia și Bulgaria. Deci nu suntem chiar la coada cozii, dar nici departe nu ne situăm.
Cetățeanul este îndreptățit să se întrebe: putea face Guvernul ceva, astfel încât să influențeze favorabil rata inflației?
Întrebarea e delicată într-o economie de piață, unde prețurile nu sunt reglementate de Guvern și nici inflația nu este dependentă direct de voința vreuneia din autoritățile statului. Dar Guvernul are nenumărate pârghii cu care poate acționa astfel încât să influențeze indirect dinamica prețurilor.
Cele mai simple privesc politica impozitelor. Nenumărate taxe, accize pe anumite produse, redevențe, politica salarială, și multe altele aflate la îndemâna Guvernului se reflectă în prețul produsului și, deci, influențează inflația.
Dacă, prin absurd vorbind, s-ar reduce o anumită acciză, de exemplu, la carburanți, s-ar reduce rapid prețul tuturor produselor de pe piață, urmat de scăderea imediată a inflației.
Observ însă că niciun guvern din ultimii ani nu s-a arătat prea preocupat să țină în frâu inflația. Dimpotrivă, mai toate guvernele au căutat să aducă venituri suplimentare la buget doar cu taxe și impozite care produc scumpiri, deci inflație.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că, în loc să impulsioneze creșterea productivității, a exportului, inovația sau tehnologizarea, aducătoare de venituri sănătoase în buget, guvernele au mutat banii din buzunarul investitorilor sau chiar al cetățeanului în cel al statului.
Să fim înțeleși, domnilor de la Palatul Victoria, mutând banii dintr-un buzunar în altul puteți îndestula bugetul, puteți ajuta unele categorii sociale, dar niciodată această mișcare nu va aduce prosperitatea țării, așa cum o aduce, de exemplu, creșterea exporturilor sau adoptarea unor noi tehnologii de ultimă generație.
Poate se va întreba cineva cum poate contribui Guvernul la toate acestea. Îi voi da un răspuns dezolant: nu știu cum. Nu știu pentru că nu eu sunt premierul României, nu eu sunt ministru, nu eu sunt ales de popor ca să inițiez, să dezbat și să votez legi. Vorba latinului: sunt alii pro hoc, adică asta-i treaba altora.
Parcă nici nu se observă că, în Guvern, există un minister unde inovarea îi justifică în parte chiar existența: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de ministrul Sebastian-Ioan Burduja.
Domnul Burduja este, mi se pare, cel mai tânăr dintre miniștri: nu a împlinit încă 40 de ani și are un CV impresionant, studii la Harvard University și o listă cu 33 de lucrări publicate atât în limba română, cât și în unele din cele 5 limbi pe care le cunoaște. Toată stima pentru tânărul ministru de la cercetare, inovare și digitalizare.
M-aș fi așteptat ca, în anul când România înregistra 7,2 puncte procentuale peste inflația europeană, domnul ministru (și deputat în același timp) Burduja să fi apărut pe toate canalele ca să informeze publicul, inclusiv alegătorii domniei sale, despre modul cum a acționat ca să stimuleze cercetarea și să sprijine inovația, astfel încât să funcționeze în țară cât mai multe tehnologii de ultima generație, să fi apărut rodul inovărilor stimulate de domnia sa ca ministru sau prin legile inițiate ca deputat.
Așteptarea a fost degeaba și nu mă îngrijorează inflația de până acum, cea cu 7,2 puncte peste media europeană, cât mă alarmează inflația din noul an, 2023, care tinde să scadă fără să avem noi semne că ne vom schimba poziția noastră de la coadă, după Ungaria, țările baltice și Polonia.
Plus, bineînțeles, Bulgaria, de care ne separă, ca de obicei, numai o zecime de punct procentual.