Revizionismul avansează rapid și demolează ordinea mondială (Pax Americana) de unde ne-am fi așteptat cel mai puțin.
Exact urmașii celor care au construit după 1918 (începând cu Fourteen Points Speech al lui Woodrow Wilson), 1944 (debarcarea de pe Omaha Beach) și 1987 (Mr. Gorbachev, tear down this wall!) lumea liberă – și a valorilor universale liberale – așa cum o știam până mai ieri, s-au apucat cu frenezie să o distrugă, sperând să intre în istorie cu o versiune mai bună.
Dar demontarea unei ordini mondiale chiar de către puterea care a clădit-o este, să recunoaștem, o întreprindere inedită, pe care nimeni nu a mai încercat-o în istorie și care nu știm cum se va încheia.
Deocamdată, doar Rusia lui Putin și (tot mai puțini) trumpiști de pe ambele maluri ale Atlanticului, cărora nu le-a plăcut școala și trăiau cu frustrări anti-sistem, aplaudă spectacolul autodetonării „lumii americane”.
Festivalul grotesc de sunet și lumină al rețelelor sociale incendiază lumea, ca în scena finală din Cazino, iar furia dezlănțuită a poporului periferic dar, vai, atât de manipulat!, care își închipuie că i-a venit vremea „să preia puterea din mâinile elitelor”, înfășoară această Revoluție anti-sistem în hainele ieftine dar intens colorate ale kitschului total, aurit.
Unicitate, caracter extraordinar? Da, cu siguranță Administrația Trump II face lucruri nemaifăcute de președinții SUA, dar nimeni nu știe în prezent cum se va termina această aventură ideologică revoluționară.
Vrând să facă totul invers decât au făcut președinții americani dinaintea lui (până și Ambasada Chinei în SUA a postat ieri un discurs din 1987 al lui Ronald Reagan despre caracterul dăunător și contraproductiv al creșterii tarifelor!), Donald Trump a intrat cu buldozerul și cu butelia de gaz deschisă cam în toate marile dosare pe care le putea deschide, revizui, remodela complet sau arunca în aer un președinte al SUA.
De la tarifele vamale mult crescute, care schimbă structura economiei și fluxurile comerțului mondial, la apropierea de Rusia agresoare, și de la îndepărtarea de Europa și aliații Americii de pe toate continentele la negocieri directe cu Iranul pentru dosarul nuclear (pe care tot Trump l-a complicat, ieșind în 2018 din Acordul JCPOA semnat la Viena în 2015), restabilirea contactului cu satrapia lui Kim Jong Un și proiectul imobiliar „Trump Riviera Gaza”, de la hulirea democrațiilor liberale ale UE și a justiției Franței la laudele pentru „inteligența” dictatorilor Putin și Kim, totul este astăzi în plină schimbare „măreață”, „grozavă”, „genială”.
Paradoxal, deși a deschis atât de multe fronturi de revizionism, iar „șantierul este în floare” (cum se spunea la noi prin anii ‘70), lumea s-a închis pentru revizie generală.
În acest moment, de la burse și marii investitori la diplomația clasică și de la constructorii de mașini la creatorii de știință și tehnologie, companiile aeriene sau operatorii din turism, nimeni nu mai face nicio mișcare, nimeni nu mai are încredere, nimeni nu știe încotro să se ducă și pe ce să mizeze. Nu mai există repere. Toată lumea așteaptă să vadă ce mai cade, ce se mai dărâmă, unde să se refugieze.
Într-un interviu excepțional, profesorul Corneliu Bjola de la Universitatea Oxford explică daunele produse de măsurile anunțate sub denumirea ipocrită de Liberation Day: „Termenul ales este înșelător: o formulă retorică menită să seducă electoratul MAGA și să camufleze costurile economice masive ale politicii sale. În fond, această „eliberare” nu înseamnă o redobândire reală a controlului economic de către cetățeanul american, nici o emancipare de sub influența instituțiilor federale sau a piețelor globale. Ea simbolizează, mai curând, o dezlegare a SUA de la angajamentele sale multilaterale și o întoarcere la o logică tranzacțională, bazată pe forță și impunere unilaterală, în comerțul mondial.
Cu alte cuvinte, nu asistăm la o „eliberare” de constrângeri arbitrare, ci la o renunțare de către Administrația SUA la regulile comune, la instituțiile internaționale și la cooperarea predictibilă — adică exact arhitectura care a asigurat prosperitatea extraordinară a Americii și a aliaților săi începând cu 1945. Iar acest gest nu vine în contextul unei crize sistemice, ci într-un moment în care Trump a moștenit o economie robustă: cea mai puternică rată de creștere dintre statele G7 și un șomaj la minime istorice.
Această auto-sabotare nu a trecut neobservată: 23 de economiști laureați ai Premiului Nobel avertizau încă de anul trecut că politicile lui Trump — tarifele ridicate, chiar și față de aliați, reducerile fiscale regresive — vor conduce la prețuri mai mari, deficite mai mari și inegalitate sporită. Printre cei mai importanți factori ai succesului economic, spuneau ei, se numără statul de drept și predictibilitatea politică și economică — iar Trump amenință toate acestea”.
În această atmosferă suprarealistă de șocuri, vuiet și prăbușiri, încercăm să rămânem calmi și lucizi, să nu facem greșeli și să înțelegem că furtuna va trece.
Cine se arată penibil în vremuri de furtună și numește „emisari speciali ai Guvernului” la Washington indivizi anti-UE care plătesc donații grele pentru a intra la petreceri la Mar-a-Lago (unde beneficiul sunt pozele pe care ți le faci cu politicieni care habar n-au cine ești), cu scopul politic de a se face simpatic la Împărăție și a profita politic pe plan intern, eventual luând fața președintelui țării, va rămâne cu anatema penibilului mulți ani după ce furtuna va trece iar diplomația și țările vor fi revenit cu capul pe umeri din această alienare.
Revenind la „revizia generală” a lumii americane, asupra căreia cred că nimeni nu are în acest moment instrumentele de analiză pentru a-i anticipa absolut toate consecințele, sigur că, antrenând atât de multe schimbări, pe atât de multe planuri, inevitabil vor fi și unele consecințe pozitive, pe lângă multe negative.
Este ca și cum ai spune că, trăgând o mie de gloanțe în mulțime, e posibil să dobori și niște infractori care se află pe acolo. Sau ca un cutremur puternic care rade tot, inclusiv șandramaua din colț de care nu mai aveai nevoie și de care voiai oricum să scapi. Sau ca incendiul asupra unui oraș, care lasă loc viran pentru noi construcții.
Sigur că buldozerul pe care îl manevrează euforic Trump va călca și peste mușuroaie de furnici, va mai smulge și buruieni, va deschide poteci noi. La final, nu avem nicio îndoială, oricât de mare ar fi dezastrul economic și diplomatic global al ordinii liberale americane (devenită post-liberală și post-americană), așa cum îl știm, Donald Trump va spune triumfător: „Vedeți, am făcut o treabă grozavă, lumea este atât de fericită acum cu ce am făcut eu!”
Iar purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, rivalizând cu crainica de la televiziunea nord-coreeană, va repeta pentru cei care nu au înțeles: Mulțumim Președintelui nostru că există…
Nu avem decât indicii aproximative, eventual referințe istorice deloc fericite, despre cum ar putea arăta noua lume bazată pe protecționism, închidere, izolare, resentimente, pierderea încrederii, disoluția alianțelor Americii în Europa și în Asia, încurajarea dictatorilor la noi agresiuni, nu doar nepedepsite, ci chiar recompensate cu deal-uri strategice bune.
Nimic, absolut nimic din ceea ce știm, din ceea ce am învățat din istorie, economie, diplomație, relațiile internaționale etc., nu justifică și nu recomandă distrugerea alianțelor tradiționale și îndepărtarea celor mai statornici prieteni, cu care ai (aveai) cele mai substanțiale afinități culturale și civilizaționale și împreună cu care ai construit o lume în care ai ajuns hegemon.
Citeşte integral analiza „Închis pentru revizie generală”. Trump II răscolește lumea scrisă de Valentin Naumescu pe centrulpolitic.ro.