Aruncată în dezbatere, cel mai probabil, ca balon de încercare de unul dintre „lăutarii” președintelui, tema rotației premierului, de la PNL la PSD, mai precis de la N. Ciucă la M. Ciolacu, este cu mult mai delicată decât părea la formarea coaliției.
Marcel Ciolacu este acum într-o poziție ideală și, pragmatic vorbind, nu ar avea niciun motiv să renunțe la ea. Este premier de facto, dar fără răspunderea funcției. Declarațiile sale atârnă în presă mai mult decât ale premierului, pentru că PSD este principala componentă a guvernării și domnia sa chiar este președintele partidului.
Promite, lansează teme, face agendă, dar răspunderea juridică și politică e la N. Ciucă. Pentru tot ce nu livrează electoratului său pentru că nu poate fi livrat, PSD are alibiul perfect al partenerilor și premierului.
Asta nu înseamnă că dl Ciolacu nu și-ar dori să fie premier. Cu siguranță își dorește foarte tare. Dar dacă va prelua șefia guvernului cu un an înainte de primele alegeri ale anului superelectoral 2024, în criză economică și va fi pus în situația de a livra conform așteptărilor uriașe pe care PSD le-a creat, M. Ciolacu ar periclita și scorul partidului la alegerile din 2024, și șansele sale de a deveni premier, așa cum își dorește, pentru 4 ani.
Președintele PSD este un politician experimentat, care a dovedit că își calculează bine pașii, deci nu prea pare genul care să se repeadă să muște din măr cu orice preț. Iar să trimită pe altcineva premier din partea PSD ar fi o eroare pe care cred că nimeni nu o mai poate comite după lecțiile Dragnea, Orban și Cîțu.
În plus, la schimb, PSD ar trebui să dea Transporturile și Finanțele, ministere foarte valoroase. Ar trebui să ia Justiția, cu riscuri importante de a enerva intern și extern.
Dacă relația cu PNL ar fi unitar bună, cu argumentele de mai sus, rotativa ar fi mai simplu de evitat. Dar în teritoriu sunt tensiuni importante, la nivel local coaliția fie nici nu a existat, fie s-a rupt, pesediștii acuză că nu și-au primit partea de funcții și mulți văd în rotativă un soi de izbăvire sau revanșă.
Dacă nu, mulți vorbesc deschis despre ieșirea de la guvernare, soluție care a dus PSD la câștigarea alegerilor în 2020.
Această stare poate fi ușor folosită de opoziția internă la Marcel Ciolacu, deloc neglijabilă, mai ales că urmează bătăliile pentru desemnări de candidați și liste.
De exemplu, dna Firea vrea să candideze din nou la București, dl Ciolacu nu are neapărat interesul să ofere tocmai celei care-l toacă cel mai aprig, împreună cu Paul Stănescu, șansa să devină al doilea om politic al țării ca validare electorală.
Contestatarii interni din PSD îl vor acuza pe dl Ciolacu că e laș, că face jocurile lui Klaus Iohannis (ceea ce are o sămânță de adevăr, de altfel), că se gândește în primul rând la propria piele. Ceea ce sigur că se va transmite și în electoratul PSD.
De aceea, Marcel Ciolacu a și reacționat destul de ferm la ipoteza anulării rotativei.
Pentru PNL situația e și mai proastă, dar în alt fel. Dacă păstrează premierul, liberalii vor deconta tot ce va urma, în primul rând, din punct de vedere economic, dar și lipsa de charismă a dlui Ciucă, precum și imensa vulnerabilitate nu atât a acuzației de plagiat, cât a felului în care ea a fost blocată.
Dacă rotativa se întâmplă, vor intra total sub cizma PSD și vor rămâne fără președinte din nou, pentru că dl Ciucă nu are niciun alt argument pentru poziția politică pe care o ocupă. De aici o inevitabilă luptă pentru putere între pigmei, tocmai când și dl Iohannis se va apropia de finalul mandatului, deci va suferi o inevitabilă scădere de autoritate.
Lui Klaus Iohannis nu-i convine alt premier decât dl Ciucă, cu atât mai puțin unul de la PSD. Oricât de binevoitor cu președintele ar fi Marcel Ciolacu, el nu ar putea guverna chiar de unul singur, iar pentru PSD nu ar conta cine știe ce dorințele lui Klaus Iohannis.
De aceea, nu e chiar o întâmplare că pledoaria pentru status quo a venit din zona prezidențială.
Pe scurt, PNL nu prea are cum să lase funcția de premier, Marcel Ciolacu nu are de ce să o ia.
Care ar fi soluția pentru ambele partide? Anticipatele, invocate, de altfel, de Marcel Ciolacu.
Este un moment în care erodarea nu a ajuns maximă, Opoziția este praf, un eventual nou lider populist naționalist nu a apucat să se ridice. Așa că s–ar îndrepta spre o guvernare în aceeași configurație, dar cu o reîmpărțire a cărților. Sigur că PNL ar ieși mai prost decât acum, dar partidul e oricum în picaj și dacă mai guvernează până în 2024 ar putea deveni și mai mic, deci cu adevărat dispensabil.
Doar că actualul context extern nu e deloc favorabil perioadei de inevitabilă instabilitate politică pe care o presupune calendarul constituțional al anticipatelor. Argumentul extern ar putea fi cel pentru care dl Iohannis s-ar putea opune acestei variante.
Soluția pentru România? Din păcate, ea nu prea există în acest moment și principala problemă este canionul de neîncredere între cetățeni și politic. Demobilizarea electoratului ne condamnă la băltire în actuala formulă, iar repornirea nu are cine să o facă.