Pe măsură ce timpul trece și salvarea oamenilor prinși încă sub dărâmături devine excepție, turcii încep să-și arate deschis nemulțumirea față de felul în care regimul Erdogan nu a gestionat politica anti-cutremur, de la fondurile evaporate până la construcțiile care s-au dovedit a fi criminale. E o criză reală, pe care Erdogan nu o mai poate rezolva cu măsuri populiste, mai ales că alegerile deja devansate pentru mai nu îi dădeau un avantaj.
Victimele se adună pe zi ce trece în Turcia, mulți oameni își pierd viața din cauza frigului, la capătul unor zile în care autoritățile de la Ankara sunt acuzate că nu au intervenit în forță.
Aceste acuzații se adaugă celor la început șoptite, apoi spuse tot mai tare, care denunță o politică cel puțin de nepăsare a regimului Erdogan, care a permis ca blocuri întregi să fie ridicate, fără o evaluare strictă. Multe dintre clădirile care s-au prăbușit ca un joc de cărți au fost înălțate în ultimii ani, iar faptul că Turcia se află la intersecția unor plăci tectonice nu e un secret științific.
Dacă situația din Siria e la limita precarității, zona afectată de seisme fiind cea decimată practic de războiul care ține de mai bine de un deceniu, nici Turcia nu a fost prinsă de cutremurele devastatoare într-o situație socială prea bună, cu o inflație dramatică - a mai scăzut de la 80% la 64% ultimele cifre - și un regim politic care a folosit la scară amplă teroarea, după tentativa de puci eșuat din urmă cu câțiva ani.
Președintele turc a mers în zonele afectate, dar a limitat interacțiunea cu oamenii furioși, alegând să nu răspundă criticilor. O strategie care poate fi menită să nu alimenteze nemulțumirea și furia sociale, dar care arată totodată ceea ce politologul Ivan Krastev a scris: liderii autocrați și populiști își dau în vileag lipsa de soluții, atunci când au de-a face cu o criză reală. Ei au soluții și pozează în salvatori doar atunci când au de-a face cu crizele pe care ei înșiși le inventează și întrețin.
Pe ce se baza teza lui Krastev?
În primul rând, pe șarlatenia populiștilor. Deși aceștia pozează în salvatori naționali, nu sunt capabili să identifice soluții pentru crize reale, ci doar pentru acele crize pe care ei înșiși le inventează: Viktor Orban a avut „soluție” la criza fabricată de el, coruperea copiilor, prin expunerea lor la informații privind minoritățile sexuale., dar pentru criza economică din Ungaria sancționată de UE prin blocarea fondurilor, pentru politicile antidemocratice ale guvernului de la Budapesta, nu are nicio soluție.
În al doilea rând, pe accesul la informații reale. O criză domestică, inventată pentru a putea alimenta un profil politic de salvator, nu dă oamenilor posibilitatea de a face comparații. O criză reală majoră, cum a fost cea pandemică, de pildă, a însemnat că oamenii pot să vadă și să compare în timp real ce fac conducătorii altor state pentru propriii cetățeni.
Înainte de cutremurele devastatoare, Erdogan reușise să-și crească popularitatea, folosindu-se de contextul războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina, care i-a permis să-și creeze portretul unui lider politic influent, care poate negocia, iată, intrarea în NATO a altor state. Un sondaj citat de profesorul Raluca Moldovan, de la Universitatea Babeș-Bolyai, într-un interviu recent pentru spotmedia.ro, arăta că, la începutul lui noiembrie, rata de popularitate a lui Erdogan era de 48%, în creștere față de ultimul sondaj care arăta 39%.
Refuzul lui Erdogan de a răspunde criticilor aduse felului în care statul a gestionat răspunsul la cutremur va crește furia socială, remarcă The Guardian, mai ales că sudul Turciei, zona afectată, era un bastion pentru partidul prezidențial.