Pe fondul unei situații economice precare, Recep Tayyip Erdogan e gata să pună în joc tertipuri pentru a-și prelungi puterea: devansarea alegerilor și comparația simbolică cu Adnan Menderes, diabolizarea Mesei celor șase și utilitatea care îl transformă într-un autocrat frecventabil pentru Occident. Și dacă astea nu merg, e gata să apese pedala inflamării spiritului naționalist, vezi retorica belicoasă la adresa Greciei, și să facă apel la valorile islamismului.
Inflația a mai scăzut de la 80% la 64% ultimele cifre, dar o inflație de 64% la o economie precum este cea a Turciei este un lucru extrem de dăunător pentru buzunarul alegătorului. Cu toate acestea, popularitatea lui Erdogan a crescut de la debutul războiului din Ucraina, context în care liderul autocrat de la Ankara a vrut să aibă un rol de mediator.
Nu e exclus ca Erdogan să piardă totuși alegerile, spune profesorul Raluca Moldovan, de la Universitatea Babeș-Bolyai, dar asta nu înseamnă că Turcia va redeveni democratică peste noapte.
Erdogan a devansat alegerile, în așa fel încât să prindă o dată simbolică. Ce înseamnă asta?
Da, data de 14 mai este aniversarea loviturii de stat din 1960. Erdogan a dat de înțeles în mai multe ocazii în ultimele săptămâni că intenționează devansarea alegerilor ca să coincidă, menționând sigur și figura emblematică a fostului premier Adnan Menderes, care a fost victima acelei lovituri de stat. Erdogan încearcă să infuzeze aceste alegeri cu o conotație simbolică extrem de puternică, i-a mers în trecut și mizează că-i va merge din nou.
Erdogan este figura centrală a politicii turce de două decenii și încearcă să prindă al treilea deceniu. De ce a devansat alegerile?
Sigur, dincolo de încărcătura simbolică a datei, în momentul actual opoziția turcă s-a constituit într-o coaliție numită Masa celor șase, a principalelor formațiuni politice de opoziție, dar până în acest moment par a fi într-un soi de degringoladă politică în care nu au o direcție clară, nu au nici măcar un candidat ferm pentru alegerile prezidențiale. Se vehiculează cele două nume, primarul Istanbulului și liderul principalei formațiuni de opoziție, Partidul Republican. Dar niciunul dintre ei, în momentul de față, nu a fost anunțat ca fiind candidat ferm care să-l înfrunte pe Erdogan în alegerile din mai.
În plus, coaliția aceasta a Mesei celor șase nu a venit cu un plan economic concret care să repare economia turcă, aflată deocamdată într-o situație extrem de precară. Inflația a mai scăzut de la 80% la 64% ultimele cifre, dar o inflație de 64% la o economie precum este cea a Turciei este un lucru extrem de dăunător pentru buzunarul alegătorului. Deocamdată, formațiunea lui Erdogan, Partidul Justiției și Dezvoltării, pare a avea o opțiune economică mai clară pentru redresarea situației.
Deci, Opoziția turcă nu se află într-o poziție neapărat favorabilă, iar alegerile sunt în 4 luni și deci trebuie să se organizeze, să se mobilizeze extrem de repede și extrem de decisiv.
Dintre cei doi posibili candidați, sigur, cel mai popular ar fi primarul Istanbulului. Este o figură de temut pentru tabăra lui Erdogan, de aceea i-a fost înscenată o condamnare destul de discutabilă pentru o ofensă adusă unor oficiali.
Frații Altan au fost acuzați că au transmis prin privire mesaje subliminale.
Adică cum cum demonstrezi lucrul ăsta? E foarte greu de demonstrat. A făcut apel cu privire la acea sentință și deocamdată își continuă cariera politică. Nu a suferit nicio condamnare. Nici nu cred că se va întâmpla acest lucru. Dar faptul că tabăra Erdogan recurge la astfel de subterfugii arată că există un grad de îngrijorare în rândul lor cu privire la rezultatul alegerilor.
Alegerile vor avea loc într-un context încă marcat de război. Asta joacă în avantajul lui Erdogan sau contra lui, pentru că doar a încercat să aibă un rol geopolitic?
Cred că mai degrabă l-ar ajuta. Am văzut un sondaj privind popularitatea sa făcut, cred, la începutul lui noiembrie, rata de popularitate era de 48%, în creștere față de ultimul sondaj care arăta 39%. Să ai, după 20 de ani de guvernare, o rată de popularitate de 48% este un lucru absolut remarcabil, pentru că, știm, oficialii aleși în funcție tind să își piardă popularitatea.
Și asta după arestări masive, după critici masive, după lovitura de stat, încercarea de lovitură de stat din 2016.
Cred că acest context al războiului mai degrabă încă îl ajută pe Erdogan, pentru că își va scoate pe tapet acele realizări, rolul său de mediator în încheierea acordului privind cerealele din vara anului trecut și își va evidenția meritele de lider politic, de mediator în acest conflict.
Turcia este o putere de rang mijlociu, dar este un jucător regional extrem de important. Turcia intersectează o serie de linii de fractură, să le spunem așa, cu ramificații în întreaga regiune. Să nu uităm poziționarea Turciei în conflictul din Siria. Să nu uităm încercările Turciei de a avea relații amicale cu principalele monarhii din Golf, în speță cu Qatarul și cu Arabia Saudită. Să nu uităm nici de relația informală care există între Turcia și Iran sau cea dintre Turcia și Israel.
Deci Turcia este extrem de bine poziționată la intersecția tuturor acestor dispute, conflicte și tensiuni regionale și această poziționare i se datorează nu în mică măsură lui Erdogan și va marșa foarte mult pe pe aceste realizări pe care le-a avut și sigur, dacă nu-i va merge acest lucru, va încerca ceea ce a făcut și în trecut, inflamarea spiritului naționalist, vezi retorica belicoasă la adresa Greciei și acel apel la valorile profund islamice sau islamiste pe care le vedem în discursul său și în discursul partidului care îl reprezintă.
Nu e exclus să piardă alegerile. Dar Turcia, fără Erdogan, nu va deveni o țară complet diferită peste noapte. El și-a construit imaginea și și-a impus influența asupra instituțiilor statului turc vreme de două decenii or, acest lucru e greu de demontat peste noapte.
Deci influența lui Erdogan va persista în politica internă și externă a Turciei.
Dar există o întrebare morală totuși, în ce măsură un lider autocrat este frecventabil?
În măsura în care și alți lideri autocrați sunt frecventabili, vezi Viktor Orban. Orban și Erdogan aplică în multe puncte cam aceleași metode. Zici că au studiat împreună, au citit împreună manualul autocratului. Și Turcia, de bine, de rău este un un actor greu de evitat. Poziționarea geografică este ideală. Este membru al NATO, nu putem ignora acest lucru. Da, este un membru al NATO care a cumpărat sisteme de apărare anti-aeriană din Rusia, ceea ce a dus la fricțiuni în relația cu Washington-ul, dar este în continuare un membru al NATO.
Și în continuare poate bloca intrarea altor state în NATO.
Occidentul, la rigoare, ar avea nevoie de Turcia pentru a slăbi influența rusă în Siria, în condițiile în care acel conflict persistă și în orice moment poate escalada. Occidentul are nevoie de Turcia pentru a gestiona un posibil nou val de de migranți și de refugiați dinspre Orientul Mijlociu spre Europa.
Erdogan este un autocrat cu o viziune probabil mult mai radicală decât ar crede liderii occidentali, dar este un actor de care Occidentul încă are nevoie. Poate fi rezonabil atunci când îi servește interesul, așa cum am văzut că a fost în acea negociere dintre Rusia și Ucraina vara trecută, poate fi și extrem de radical în măsurile pe care le adoptă.
Mai există și voci, ce-i drept mai timide în Occident, care cred totuși că Erdogan poate fi readus în familia democrată a Occidentului. Analiștii turci sunt mai sceptici în privința aceasta, în special analiștii turci care lucrează, care activează în universități occidentale. Aceștia atrag atenția că Erdogan este mai radical decât pare în Occident.
Deci rămâne de văzut ce se va întâmpla cu candidatul opoziției și cum va merge campania electorală, ce ași din mânecă va mai scoate Erdogan, pentru că el din poziția de ocupant al fotoliului prezidențial, sigur, are mai multe atuuri la dispoziție decât un candidat al opoziției.