Funcția europeană mult-râvnită de președinte

Funcția europeană mult-râvnită de președinte

Asupra Vienei, Uniunea Europeană nu are o autoritate pe care s-o pună la bătaie în prag de alegeri. Pentru Bruxelles, amenințarea reală nu vine însă de la București, unde Simion și AUR  fac zgomot grotesc, ci de la state mai puternice, contestatare ale standardelor egale în UE și care servesc platforme eficiente Rusiei.

Mesajele pentru considerarea egală a României și Bulgariei, singurele ținute la poarta Schengen, sunt mai degrabă instituționale decât politice. Le transmit cele două șefe ale Parlamentului, respectiv Comisiei Europene, de la tribune oficiale.

Felul în care primesc replica Austriei, politică de astă-dată, arată însă registrele incomunicabile ale celor două părți. Instituțiile europene își reafirmă principiile, dar se arată neputincioase în fața încălcării lor de către un stat membru; cancelarul Austriei își consolidează poziția de făcător de jocuri, chiar dacă zarurile par din ce în ce mai mult aruncate dinspre Kremlin.

ADVERTISING

Problema reală este legată de incapacitatea Uniunii Europene de a aplica sancțiuni și coerciții care să repare erorile comise tocmai în numele ei, așa cum este refuzul rău-voitor justificat al Austriei de a permite unor state membre să-și ocupe locul printre celelalte state, în spațiul Schengen.

Când președinta Comisiei Europene afirmă răspicat, în ultimul său discurs despre starea UE, că România și Bulgaria trebuie să fie admise urgent în Schengen și Austria trebuie să-și reconsidere veto-ul, iar Austria îi dă imediat replica, refuzând să pună în practică solicitările repetate ale instituțiilor UE, avem cuvântul uneia contra cuvântului alteia. Doar că doar cuvântul Austriei contează, indiferent de cât își apără Comisia și Parlamentul tratatele. UE știe asta, Austria știe asta, România știe și ea.

O știe și Budapesta, care apasă pedala dublului standard al UE – declarațiile repetate ale oficialilor din Ungaria, care spun că blocarea României este inadmisibilă, trebuie citite în această cheie, nu în cheia simpatiei deosebite pe care guvernul Viktor Orban o are pentru România. Budapesta arată astfel cum ea este pedepsită din motive care ar ține de politică internă, în vreme ce Viena este tolerată, deși decizia ei afectează politica externă și depășește cadrul țării.

Cele două poziționări, dinspre Viena și Budapesta, puse împreună arată, de fapt, aceeași contestare a unității din UE și servesc narațiunilor pe care Kremlinul le alimentează în continuare.

Poate face UE mai mult pentru a forța mâna Austriei? Instituțional, nu, pentru că, pe de o parte, nu există mecanisme care să sancționeze o atitudine injustă și care încalcă evident principiile UE și, pe de altă parte, există acest mecanism al veto-ului, în discuție și discutabil, dar care e o regulă și nu poate fi aplicat în funcție de un stat sau altul și motivele lui. Politic însă, ar putea sa stea în puterea tuturor celorlalte state membre UE să determine Austria să respecte principiile egale și să nu dea platformă Rusiei.

Ce face România? Dincolo de apelul repetat la unitatea UE și la dreptul egal al României de a fi în Schengen, de vreme ce întrunește aceleași condiții ca toate celelalte, România merge și ea pe calea pe care a ales-o și Viena, și anume maximizarea șanselor unor actori politici interni, ca strategie de damage control.

Un astfel de actor se arată a fi președintele Klaus Iohannis, care, după ce a acceptat ratarea apriorică a funcției de șef NATO, pentru că nu i-a fost vreodată propusă, pare că ar viza o funcție europeană mai micuță ca forță, dar care sună suficient de bine încât să-i asigure o retragere mai glorioasă decât i-ar permite isprăvile din cele două mandate, aceea de Înalt comisar pentru politică externă, așa cum a scris miercuri G4Media.

Așa cum explica profesorul de științe politice Cristian Preda într-un interviu pentru spotmedia, când deja dinspre București se auzea „pe surse” că Iohannis ar putea obține funcția lui Borrell, această funcție nu are o mare greutate pentru statele membre.

„Această poziție de reprezentant pentru politica externă este ocupată de oameni mai degrabă șterși și care să nu aibă un profil atât de marcant, pentru că statele membre țin să-și păstreze suveranitatea deplină asupra politicii externe și atunci poate fi pus cineva mai modest.

Aici ar intra președintele, pentru că el este un portret modest în galeria portretelor de astăzi, este cineva care a căpătat vechime în funcție, deci probabil că știe procedurile. (...)

Pe de altă parte, din nou, poziția de Înalt Reprezentant pentru politică externă n-a revenit până acum unui fost șef de stat. Au fost personaje mai mărunte din punct de vedere al carierei politice. Catherine Ashton era o distinsă membră a Parlamentului britanic, care se ocupa de altfel mai degrabă de comerț internațional decât de politica externă.

A avut această poziție Federica Mogherini, care era un distins membru al Parlamentului italian, și ea de stânga. A căpătat această poziție Borell, actualul ocupant al funcției, un vechi politician din generația lui Ion Iliescu, mai degrabă, care a făcut o carieră în propria țară, dar n-a fost într-o poziție atât de importantă.

Nu știu dacă vor fi întrunite condițiile, pe de altă parte, pentru ca familia politică a președintelui să capete mai mult de o poziție în distribuția care se face după alegerile europene. E clar că familia politică a președintelui, PPE, o susține pe Ursula von der Leyen pentru poziția de președinte al Consiliului European. Ar trebui ca PPE să aibă două din aceste patru poziții, pentru ca președintelui să i se atribuie un rol pe lângă cel care este deja atribuit Ursulei von der Leyen”.

Totuși, cu toată autoritatea modestă pe care o are această funcție, Klaus Iohannis și aliații care îl susțin (e nevoie să fie susținut de Guvernul român, de unde și cartea pe care o joacă președintele, pentru că va fi cel care desemnează premierul după alegeri) se dovedesc, din nou, într-o inadecvare flagrantă: să relansezi ipoteza acum, după eșecul lamentabil al președintelui în gestionarea chestiunii dronelor căzute în România, înseamnă fie calcul complet greșit, fie, din contra, un sabotaj care să-i arate lui Iohannis că zarurile sunt în altă parte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇