Dacă israelienii strâng rândurile și încă nu-l forțează pe Benjamin Netanyahu să plece din funcție, este pentru că pentru ei ziua de 7 octombrie nu se poate încheia înainte ca ostaticii luați de Hamas să fie salvați și să se întoarcă acasă. E termenul limită până la care cel mai longeviv premier al Israelului mai poate păstra puterea.
Benjamin Netanyahu și-a legitimat puterea prin promisiunea securității: în numele securității, a sacrificat unitatea socială și a mers înainte cu construcția unui regim din care fanatismul de extremă dreapta a devenit parte.
Or, eșecul pe care l-a suferit a lovit tocmai în singurul angajament pe care Netanyahu și l-a luat, cerând în schimbul lui acceptarea alianței cu partide radicale și a ceea ce el numea reformă judiciară, iar mare parte din societatea civilă tentativă iliberală.
Așa cum a amintit Aluf Benn, redactorul-șef al cotidianului Haartez, la o dezbaterea organizată în comun cu UCLA Y&S Nazarian Center, serviciile secrete l-au avertizat pe Netanyahu că inamicii vor profita de delegitimarea politică a Guvernului și vor lovi, și aici este o nuanță importantă, pe multiple fronturi.
Ceea ce s-a și întâmplat: aproape sincron cu Hamas au acționat alte două grupări teroriste, Hezbollah și rebelii Houthi din Yemen. Mai mult, însă, comunitățile musulmane din Occident și piața arabă sunt și ele două fronturi pe care Israelul trebuie să facă față și tocmai aici pare a fi cel mai vulnerabil.
Diferența majoră față de celelalte războaie în care a fost implicat Israelul este că acesta de acum, purtat contra Hamas, dar cu Fâșia Gaza transformată în front, a dus la o ascensiune imediată și puternică a antisemitismului.
Totuși, Netanyahu a încercat să se poziționeze și după 7 octombrie în aceeași paradigmă a securității naționale, înainte de toate.
Doar că, explică jurnalistul israelian Anshell Pfeffer, autorul unei monografii de referință, Bibi. The turbulent life and time of Benjamin Netanyahu, indiferent de discursul radical al prim-ministrului, lacunele de responsabilitate și legitimitate se simt și afectează chiar operațiunile militare: nu există o strategie clară din partea Guvernului, e multă frustrare în rândul soldaților și atunci generalii IDF sunt cumva nevoiți să umple golul lăsat de Guvern, deși strategia ar trebui să fie o chestiune de voință politică.
Mai mult, la o lună de la atentatele care au întrerupt viața cotidiană în Israel și a căror atrocitate pare neîncheiată, de vreme ce peste 200 de israelieni sunt ostatici în mâinile Hamas, în Gaza, oamenii încep să-și pună problema viitorului: ce va fi după ce Hamas va fi destructurat, cel puțin în Gaza? Ce va fi cu Israelul atunci, cum vor fi acoperite costurile enorme ale războiului, în condițiile în care rezerviștii nu mai lucrează și mai ales ce va însemna o nouă politică pentru Fâșia Gaza, în termeni de securitate socială?
IDF a fost luat prin surprindere în 7 octombrie, dar a doua zi și-a revenit; Guvernul israelian însă lasă un vid de putere și de strategie, de o lună, a explicat Anshell Pfeffer la dezbaterea de marți seară.
Acesta a descris starea de spirit a soldaților israelieni drept una complet schimbată: atmosfera este sumbră, ca și cum ziua de 7 octombrie încă s-ar întâmpla.
Jurnalistul israelian Anshell Pfeffer este autorul unei monografii de referință, Bibi. The turbulent life and time of Benjamin Netanyahu.
Când Hamas a venit în comunitatea mea, să ne omoare, am știu exact ce va fi a doua zi în Gaza
Amir Tibon este corespondent diplomatic al Haartez. Locuia, împreună cu cele două fiice ale sale și soția, într-unul dintre kibuțurile atacate de teroriștii Hamas. Aici, la fel ca în alte sate, lucrau și oameni din Fâșia Gaza, despre unii dintre ei existând acum date că strângeau informații pentru Hamas.
„Acum o lună, a trebuit să le spun celor două fiice ale mele, în vârstă de 3 ani și jumătate și cea mică, de 20 de luni, că trebuie să facă liniște deplină. Niciun cuvânt, niciun plânset. Era 7 dimineața, se treziseră într-o cameră întunecată, fără electricitate sau mâncare, și cinci persoane trăgeau în fereastra noastră. Au încercat să spargă ușa.
Erau teroriști Hamas, înarmați din cap până în picioare, cu misiunea de a ne ucide.
Imaginați-vă că trebuie să-i spui unui copil de un an și jumătate, blocat într-o cameră întunecată fără mâncare, electricitate sau jucării, că trebuie să tacă. Acum imaginați-vă că trebuie să faceți asta timp de 10 ore.
(...) Sunt multe ținte militare de-a lungul frontierei cu Gaza. Unele au fost atacate în 7 octombrie. Dar nu a fost de ajuns pentru Hamas, care a intrat deliberat în comunități, în case, pentru a ucide oameni nevinovați. În comunitatea mea, au împușcat mortal o adolescentă care lucra la grădiniță. Au răpit două surori, de 14 și 8 ani, nu înainte de a le ucide tatăl.
(...) Nu simt nicio satisfacție când aud că civilii din Gaza sunt uciși. Sunt la fel de trist ca oricine aude despre asta. Dar știu că atunci când Hamas a intrat în comunitatea mea în acea dimineață, am știut EXACT ce se va întâmpla în Gaza a doua zi”, povestește Amir Tibon, într-o postare pe o rețea socială.
Nu-și poate ascunde frustrarea că premierul Benjamin Netanyahu, în loc să încerce măcar pe ultima sută de metri să cultive reconcilierea socială, mai degrabă încearcă, iarăși, să-și salveze pielea, căutând alți țapi ispășitori, mai ales rezerviștii care au participat la proteste. Netanyahu nu a participat la nicio înmormântare a celor uciși de Hamas și nu vorbește cu supraviețuitorii, un vid de putere pe care l-a umplut președintele Biden:
I-am spus președintelui Biden, a povestit Tibon la dezbatere, în sesiunea de Q&A cu profesorul Dov Vaxman, că dacă senatorul McCain a rezistat cinci ani ca prizonier în Vietnam, fetele răpite de Hamas nu vor rezista atât. Mi-a spus că lucrează pentru eliberarea lor.
Protestele de dinainte de 7 octombrie sunt nimic, față de ce va fi după război, spune Tibon, pentru că "am descoperit că avem un guvern de rușine, dar un popor extraordinar", iar asta se vede în faptul că, în pofida lunii de război și de vulnerabilizare majoră, nu au existat tensiuni sociale în Israel, ci mai degrabă solidaritate și unitate, dar nu pentru Netanyahu, ci, din contră, pentru o construcție post-Netanyahu, care să poată repune pe masă pacea.