Forțele de represiune din Rusia nu se așteptau. Sute de musulmani din Republica Daghestan, aflată în sudul țării, cu ieșire la Marea Caspică, au luat cu asalt aeroportul din Mahacikala, capitala republicii, pentru a „vâna” israelieni, aflați la bordul unui avion ce urma să aterizeze.
Acțiunea, organizată pe rețelele sociale, a fost atât de violentă și neașteptată, încât, din nou, la fel ca în cazul revoltei Wagner, Kremlinul a fost paralizat, reacționând la peste 24 de ore de la declanșarea conflictului.
Șocul produs de aceste violențe antisemite a fost resimțit din plin și de Benjamin Netanyahu, nepopularul premier israelian, presat de opinia publică să demisioneze și care încă decide acțiunile militare ale armatei sale din Fâșia Gaza.
Netanyahu și Putin au avut o relație apropiată până în data de 7 octombrie. De atunci, se deteriorează rapid, pe zi ce trece.
O relație din interes
Pe clădirea sediului central al Partidului Likud din Israel, condus de actualul premier, flutură în vânt două bannere uriașe, unul cu chipul zâmbitor al lui Vladimir Putin care strânge mâna unui Beniamin Netanyahu încrezător și altul cu premierul israelian alături de Donald Trump.
După ce președintele Rusiei a ordonat armatei sale să invadeze Ucraina, un stat independent, întreaga lume democratică s-a solidarizat, condamnând barbaria și crimele făcute de forțelor de cucerire ruse.
Mai mult, s-a creat o alianță occidentală pentru sprijinirea Ucrainei ca să reziste în fața Kremlinului. Israel a lipsit. Autoritățile de la Tel Aviv s-au implicat doar în acțiuni umanitare, iar Netanyahu și miniștrii săi n-au criticat niciodată atacul Rusiei.
„Pe parcursul a cincisprezece ani, relația dintre Putin și Netanyahu a adus beneficii tangibile ambelor părți. Rusia a privit în altă parte în timp ce Israelul lovea ținte în Liban și Siria. La rândul său, Israelul a refuzat să se alăture sancțiunilor occidentale din 2014 și 2022 împotriva Rusiei și, în ciuda rugăminților SUA, nu a furnizat sisteme de apărare aeriană sau alte arme letale Ucrainei, cel puțin nu în mod deschis”, a scris James Sherr, expert în probleme de siguranță europeană, într-un studiu publicat de Centrul de Apărare și Securitate din Estonia.
„În 2011, Putin a mers atât de departe încât a descris Israelul ca fiind <un stat special pentru noi... practic, o țară vorbitoare de limbă rusă> și, cu doar șapte ani în urmă, l-a numit un <aliat necondiționat împotriva terorismului internațional>. Cu toate acestea, Putin nu i-a prezentat condoleanțe lui Netanyahu după atacul Hamas”, a observat specialistul.
Putin a ales dronele iraniene
Premierul israelian, anchetat și pus sub acuzație pentru corupție, e un adept al autoritarismului, încurajând mișcările populiste din Europa.
Netanyahu a văzut în Putin un partener cu autoritate alături de care poate construi o relație de tip „win-win”, atât Rusia cât și Israelul având interese și obiective politice în Orientul Apropiat, dar și multe probleme interne.
Numai că războiul din Ucraina a complicat relația dintre cei doi lideri. Putin avea așteptări mai mari de la premierul israelian, dorind ca acesta să dea semnale clare de susținere a acțiunilor sale din Ucraina, pe de altă parte, Netanyahu, aflat, totuși, în fruntea unui regim politic democratic, care respectă libertatea cuvântului, n-a avut cum să oprească valul de critici ale opiniei publice din Israel la adresa invadării Ucrainei de către Rusia.
În plus, eșecurile militare, izolarea politică și economică, l-au aruncat pe Vladimir Putin în brațele regimului fundamentalist din Iran, Kremlinul încheind acorduri pentru importul masiv de drone și alte echipamente militare.
Pe de altă parte, relațiile dintre Tel Aviv și Teheran sunt extrem de tensionate, liderii politici din Israel consideră Iranul principalul pericol la adresa existenței statului evreu.
Astfel, după atacul terorist al Hamas, Putin a fost obligat să decidă în ce tabără joacă și a ales Iranul din considerente ce țin de supraviețuirea sa politică și personală.
Liderul rus are mai multă nevoie de drone decât de o relație apropiată cu Netanyahu. Iar asta s-a văzut din tăcerea afișată după atacul terorist.
Fragilitatea axei Moscova - Teheran
„Noi, cei din Mișcarea de Rezistență Islamică (Hamas), apreciem poziția președintelui rus Vladimir Putin cu privire la agresiunea sionistă în curs de desfășurare împotriva poporului nostru și respingerea asediului din Gaza”, au declarat reprezentanții grupării teroriste, printr-un mesaj postat pe platforma socială Telegram, citat de cotidianul american Wall Street Journal.
Alegerea făcută de Putin în noul context al războiului din Israel va avea consecințe. E de așteptat ca după o posibilă detensionare a situației din Orientul Apropiat, președintele rus să ajungă într-o poziție și mai fragilă pe plan internațional.
Evenimentele sunt într-o continuă desfășurare, iar noi evoluții pot apărea în orice moment, dar sunt șanse ca în viitorul apropiat Ucraina să primească un sprijin mult mai mare de la Israel.
Regimul de la Teheran, principalul sponsor al Hamas, după atacul terorist, și-a temperat poziția, evitând să intre într-o confruntare directă cu Israelul și să intensifice conflictul.
Această atitudine arată și ea fragilitatea noii axe Moscova - Teheran care nu poate influența deciziile Israelului în legătură cu Fâșia Gaza.
Factorul extern
Vladimir Putin a fost surprins din nou de mișcările din Daghestan, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu patru luni cu rebeliunea Wagner, păstrând, totuși, proporțiile.
Imediat după atacul terorist al Hamas, a părut că Moscova încurajează manifestările pro-palestiniene din cauza unui mare număr de mitinguri care au avut loc în teritoriile Rusiei, populate de musulmani.
Reprezentanții Kremlinului sperau ca aceste manifestări să reducă presiunea asupra Moscovei făcută de cetățenii ruși de credință islamică, dar s-a întâmplat exact contrariul.
Brusc, Putin s-a trezit în mijlocul unei revolte care a paralizat autoritățile locale din cauza ordinelor contradictorii - ceea ce a fost permis ieri, era interzis azi.
Pentru a ascunde eșecul, a fost pus din nou pe tapet „factorul extern”, atât de folosit în retorica elitei politice de la Moscova.
Forțe străine au încercat să destabilizeze Rusia, creând mișcarea de antisemită din Daghestan.
Aparatul de represiune dă semne de slăbiciune
În afara unor declarații politice, nu există niciun indiciu clar despre o implicare externă în acea revoltă, dar se observă apariția unei maladii ce se răspândește - demobilizarea forțelor de represiune ale regimului Putin.
Eșecurile și solicitarea extremă de pe frontul din Ucraina au produs o criză de personal în rândurile trupelor de intervenție internă.
În plus, sunt probleme în ce privește preluarea și prelucrarea informațiilor din teren, dar și teama șefilor forțelor de intervenție de a lua decizii.
Se poate spune că asistăm la importante semne de slăbiciune ale aparatului de represiune, o veste bună pentru ce a mai rămas din forțele de opoziție ruse.
Acestea, folosind vulnerabilitățile apărute în funcționarea statului polițienesc, se pot organiza și ieși din nou la lumină, punând presiune pe Kremlin.
Vladimir Putin nu obține niciun avantaj strategic în urma confruntărilor militare din Israel, așa cum se preconiza imediat după atacul terorist al Hamas, când unii comentatori deplângeau faptul că Ucraina va pierde susținerea Occidentului pentru că tensiunile din Orientul Apropiat sunt mai amenințătoare la adresa echilibrului global.