Situația pe frontul din Ucraina a ajuns la un blocaj, la un soi de echilibru în care cele două părți luptă cu înverșunare fără să obțină succese notabile. Avem de-a face cu un război de uzură în care rușii cheltuie vieți omenești cu un cinism incredibil pentru a măcina forțele ucrainene și a nu le permite să contraatace.
După ofensiva ucraineană în Herson și retragerea rusă din oraș pentru a menține mai ușor linia defensivă la adăpostul Niprului, situația era previzibilă în condițiile venirii iernii. Cum la fel de previzibilă era și perspectiva ca trioul european, Franța, Germania și Marea Britanie, să obosească mental și economic, după ce America l-a silit să facă ce trebuia, adică să dea tancuri Ucrainei.
Avem un atelaj care trage Ucraina înainte, format din SUA, Polonia și celelalte țări din Europa de Est, dar și altul, format din Germania și Franța, care trage căruța înapoi. Un atelaj care temporizează, care are suspiciuni mai mult decât nerezonabile privind capacitatea Ucrainei de a recuceri teritoriile ocupate, care tremură de frica escaladării conflictului, care abia așteaptă să aibă frisoane la răgetele pro-nucleare ale lui Medvedev, care vede eliberarea teritoriilor ucrainene ca pe colapsul Rusiei și care își face semnul crucii pe limbă gândindu-se la ce va însemna efortul de menținere a păcii după terminarea conflictului.
O pereche de cai cu harnașament frumos pe care sunt brodate însemnele libertății, dar care stau cu gândul mai mult la grajd și la traista proprie cu ovăz decât la trasul înainte al căruței războiului.
Așa cum au crezut că Rusia nu va invada Ucraina, în ciuda avertismentelor SUA, Macron și Scholz nu cred că Ucraina este capabilă să-i respingă pe ruși și să elibereze Crimeea și Donbas. Sigur că viitorul acestui război este incert, nimeni nu poate spune cu certitudine cum va evolua conflictul și cât din ce a fost ocupat vor elibera ucrainenii.
Dar este cel puțin ipocrizie să susții public efortul ucrainean și să fii de acord că negocierile de pace și termenii acesteia sunt exclusiv apanajul ucrainenilor, iar în culise să susții contrariul, ba mai mult, să-i și spui lui Zelenski că granzii Europei au obosit și ar dori pace oricum și în orice condiții, ca cele două puteri să pună iar capul pe gazul rusesc și să viseze la bunăstarea pierdută.
Ba, colac peste pupăză, să-i oferi Ucrainei condiții de securitate care să însemne posibilitatea ca ea să se apere la viitoarea invazie, în loc să-i dai acum armamentul de care are nevoie, ba mai mult, să condiționezi această promisiune de trecerea rapidă la negocieri de pace cu Rusia acum, când situația frontului o dezavantajează.
Probabil că la Paris și Berlin oficialii abia așteaptă ca Rusia să ocupe Donețkul și să ceară un armistițiu ca să exulte și să preseze Ucraina să-l accepte.
Cam multă ipocrizie băltește în aceste cancelarii europene, cam multă duplicitate la purtătorul acestor vajnici diplomați de mucava și cam prea mult chef de a nu apăra principiile fondatoare ale UE și ale lumii libere în detrimentul unei bunăstări amorțitoare social și aducătoare de voturi.
De altfel, în ton cu Franța și Germania a vorbit și China, aruncând pe piață principiile unei păci care nu țin deloc seama de situația Ucrainei, ci numai de pretențiile ruse.
Pacea chinezească nu vorbește de retragerea rușilor din teritoriile ocupate, ci de înghețarea conflictului acum. A fost respinsă şi de Kremlin pentru că Beijingul s-a grăbit cu inițiativa și nu a avut răbdare ca Putin să ocupe tot Donbas.
Cât despre faptul că China vede jumătate din Ucraina, cea de la est de Nipru, demilitarizată pe când niciun centimetru din teritoriul rus nu are parte de un tratament similar, ce să mai vorbim...
Să susții ca principiu suveranitatea părților aflate în conflict și respectarea principiilor de drept internațional fără să spui o vorbuliță despre integritatea teritorială a Ucrainei sau despre cine este agresorul și cine agresatul este nu doar retorică, ci ipocrizie.
Lansarea pe piață a ideii că China ar putea oferi arme Rusiei nu este nimic altceva decât o presiune pusă pe Occident. China știe foarte bine că liderii de mucava de la Paris și Berlin tremură la ideea escaladării și prelungirii conflictului militar și apasă pe această frică franco-germană.
Frontul din Ucraina s-a blocat de trei luni, în mare și din cauza iernii, nu numai a mobilizării ruse sau a încetinelii exasperante cu care sosesc armele ofensive promise de Occident. Așa de încet se mișcă Vestul, că ai impresia că domnii apărători ai libertății sau dorm în bocanci, sau muncesc doar patru zile pe săptămână sau vor să țină Ucraina legată cu funie scurtă la țăruș de frica escaladării conflictului.
Din cauza acestei atitudini vest europene, Ucraina este condamnată să înceapă ofensiva de primăvară mai devreme. Nu când se coc condițiile, nu când sunt pregătiți în totalitate, ci mai devreme, pentru a răspunde presiunii vest europene. Or, acest lucru este contraproductiv și riscă să transforme contraofensiva ucraineană dintr-un succes mare într-unul minor.
Ce zâmbete malițioase s-ar produce indecent prin cele două cancelarii, câtă apă ar ajunge la moara partizanilor teoriei păcii contra teritorii.
Eu personal sper ca anul acesta, până în toamnă, Ucraina să aducă situația frontului la nivelul anului 2014, la situația din 24 februarie 2022. Donbasul și Crimeea să rămână sub ocupație rusă, dar restul teritoriului ocupat samavolnic să fie eliberat.
Mi se pare că în aceste condiții doar Ucraina ar putea să revină la masa tratativelor, iar Rusia, speriată să nu piardă tot, să fie și ea silită să ajungă la concluzia că negocierile sunt mai productive ca războiul.