Rusia a obținut încă de la începutul războiului un mare succes în sudul Ucrainei. În doar câteva zile, trupele Moscovei au atacat dinspre Crimeea și au ocupat un teritoriu ucrainean mai mare decât Elveția. Apoi, au rămas blocate acolo.
Era 22 februarie 2022, ora 19:15, când secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksii Danilov, a primit un dosar roșu cu documente secrete. Acestea avertizau că viața președintelui era într-un pericol iminent. Danilov i-a anunțat imediat pe șeful serviciilor secrete, ministrul de Interne, prim-ministru și pe șeful statului, Volodimir Zelenski.
Conducerea țării urma să declare instituirea legii marțiale și mobilizarea trupelor, dar a renunțat. Cu doar câteva săptămâni înainte, autoritățile ucrainene descriau avertismentele Occidentului despre invazia Rusiei drept "manipulare" și făceau apel ca toată lumea să rămână calmă.
Danilov spune că guvernul ucrainean a avut informații detaliate despre planurile invaziei, inclusiv data începerii acesteia. "Ne așteptam pe 22 februarie", a spus el, explicând că rapoartele serviciilor secrete arătau cum planurile inițiale ale Rusiei prevedeau declanșarea "operațiunii militare speciale" cu două zile mai devreme decât data la care a început războiul.
"Scopul nostru era să evităm panica în țară. Asa că era crucial să păstrăm secretul", a arătat Danilov.
Totuși, dacă autoritățile ucrainene știau atât de multe despre planurile Moscovei, de ce au reușit trupele ruse să ocupe atât de ușor regiunea Herson din sud? Autoritățile ucrainene încă nu au explicat clar ce anume a mers prost acolo în acele zile, scrie BBC.
Poduri rămase în picioare și suspiciuni de trădare
O strâmtoare și o limbă îngustă de pământ despart peninsula Crimeea de teritoriul ucrainean, iar acestea erau niște obstacole naturale pentru trupele ruse. La fel și rețeaua extinsă de canale de irigații din regiunea Herson. Tot ce ar fi trebuit să facă forțele ucrainene ar fi fost să arunce în aer toate podurile pentru a încetini înaintarea rușilor. Dar asta nu s-a întâmplat.
Oleksii Danilov spune că autoritățile investighează acele evenimente, iar până la încheierea anchetei nu poate oferi un răspuns. "Dar nu ascundem acest lucru, nu-l băgăm într-un sertar", a subliniat el.
Statul Major General al armatei ucrainene a confirmat că podul Cionhar care traversează strâmtoarea din Crimeea și Herson a fost minat, dar a respins speculațiile că explozibilul a fost dezamorsat, spunând că forțele ruse erau de 15 ori mai numeroase decât apărarea ucraineană. Criticii au susținut că tocmai din acest motiv podul ar fi trebuit distrus.
Ministrul ucrainean de Interne Oleksii Reznikov a spus, în august, într-un interviu pentru Ukrainska Pravda că distrugerea podului nu ar fi împiedicat ofensiva rusă dinspre Crimeea, întrucât în zonă există și alte rute terestre înspre Herson. El a menționat că problema din Cionhar și deminarea podului vor fi anchetate după victoria Ucrainei. "Iar dacă se stabilește că cineva din armată sau un reprezentant al altei forțe a securității și sectorului de apărare a comis o infracțiune, va fi adus în fața justiției", a precizat Reznikov.
În spatele acestor poziții oficiale se ridică umbra suspiciunii de trădare, însă în prezent autoritățile de la Kiev se concentrează pe situația de pe front și pe pregătirea contraofensivei din primăvară.
Este clar că forțele ucrainene nu au fost pregătite pentru un scenariu în care trupele ruse intrau atât de ușor în regiunea Herson. În consecință, au fost nevoite să se retragă din regiune chiar de la început și numai traversarea podului Antonivskii, de lângă orașul Herson, a durat două ore, potrivit locotenentului Ievghen Palcenko, însărcinat cu apărarea podului peste râul Nipru.
Acest lucru arată că Ucraina a concentrat un număr mare de soldați în apropierea Crimeii, fiindcă se aștepta la un atac de acolo. Dar cum podurile au rămas în picioare, trupele Kievului au fost repede depășite numeric. "Cum puteam să le oprim înaintarea când n-am avut nicio apărare aeriană? Avioanele lor ne-au survolat și au aruncat o grămadă de bombe, au aruncat tot în aer. Am pierdut mulți oameni și echipament acolo", a spus Palcenko.
Rușii au început tare, dar ucrainenii s-au ridicat la luptă
Ucraina a început cu stângul războiul în sud, în timp ce viteza a fost crucială pentru succesul rușilor. Tactica lor a fost să ocolească orașele mari, să le încercuiască și să înainteze mai departe. Au plănuit să cucerească Nikolaievul în două zile și Odesa în trei, a spus generalul-maior Dmitro Marcenko, cel care a condus apărarea Nikolaievului. Dar planurile rușilor au ieșit prost.
Ajuns acolo, Marcenko a costatat că încă nu exista un plan pentru apărarea orașului. "Când am întrebat unde este, mi s-a spus că n-au apucat să facă o hartă", a povestit el. Marcenko a luat o hartă rutieră, a împărțit-o în patru zone și a desemnat unități și comandanți care să răspundă de fiecare secțiune. A anunțat mobilizarea și a înrolat rapid mii de oameni. Mulți dintre aceștia mai fuseseră în armată, iar asta a contat.
Apoi, au fost create grupuri de luptă anti-tanc, dotate cu lansatoare de grenade, și tot el a înființat posturi de observație care să dea alerta când se apropiau tancurile rusești. Spre deosebire de Herson, podurile de peste canalele de irigații din zonă fuseseră distruse de forțele speciale conduse de parlamentarul Roman Kostenko.
Ucrainenii au luptat cu curaj pentru a încetini înaintarea rușilor spre podul Antonivski. Pe 25 februarie, la miezul nopții, când trupele ruse au pornit ofensiva, locotenentul Palcenko și batalionul lui de tancuri erau acolo ca să-i oprească. "Tancul meu a primit câteva lovituri și sistemul se stricase. Așa că a trebuit să facem totul manual, ca la tancurile T-34 din Al Doilea Război Mondial", a povestit el.
Trupele ruse erau copleșitoare, așa că Palcenko și ai lui n-au avut încotro și s-au retras de pe pod. Dar în acea noapte el s-a întors de mai multe ori acolo - tancurile lui i-au acoperit pe parașutiștii care au intervenit pentru a-i împiedica pe ruși să treacă podul. Pentru curajul cu care a luptat, Palcenko, pe atunci în vârstă de 23 de ani, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară, Erou al Ucrainei.
Deși inferiori numeric și ca dotare, ucrainenii au rezistat, oferindu-i Nikolaievului câteva zile în plus pentru a-și pregăti apărarea.
Coordonarea și comunicarea dintre armată și civili au fost de mare ajutor pentru a câștiga timp prețios. "Vitali Kim (guvernatorul Nikolaievului) a fost uimitor în comunicarea cu oamenii în organizarea ajutorului. Aveam nevoie de excavatoare - au venit repede și au săpat (tranșee și șanțuri - n.red.). Aveam nevoie de blocuri din beton și 'arici' antitanc, în jumătate de zi era totul gata", a povestit Marcenko.
Și localnicii au ajutat mult, care cum a putut. Civilii au urmărit mișcările inamicului și au transmis coordonatele acestuia artileriei ucrainene, au distrus vehicule blindate și au ajutat la capturarea prizonierilor. "Am oprit forțele Moscovei pentru că oamenii s-au ridicat", a spus generalul-maior.
A urmat contraofensiva ucraineană de la sfârșitul lunii august care a eliberat Hersonul, când podul Antonivski a fost bombardat, tăind calea de retragere a inamicului, iar acum Kievul pregătește o operațiune similară în sud, cu obiectivul de a scoate trupele ruse din regiune.
Dar rezistența ucraineană a început în acele zile în care podurile au rămas în picioare, iar forțele armate și localnicii au luptat împreună pentru a opri înaintarea rușilor.
T.D.