- Întregul carusel diplomatic ce se desfășoară în această perioadă are ca scop consolidarea alianței euro-atlantice.
- Sunt slabe speranțe ca Joe Biden să ajungă și la București în cea de a doua sa vizită în regiune de la începutul conflictului.
- Președintele României are o atitudine de monarh, detașat, cu reacții întârziate și o comunicare schematică.
- Klaus Iohannis nu l-a aplaudat pe Zelenski din două motive: comoditate și instinct de conservare.
- Teama de Putin începe să se strecoare prin birourile politicienilor români, fricoși și obișnuiți să joace la două capete.
România, după multe decenii, e percepută de partenerii occidentali ca o democrație funcțională, cu un guvern stabil. Ceea ce e mare lucru pentru perioada întunecată prin care trece Europa.
După mulți ani, țara noastră nu mai e oaia neagră a Uniunii, fiind lăudată în repetate rânduri pentru poziția fermă de condamnare a invaziei ruse și pentru sprijinul acordat Ucrainei.
Dar aceasta e doar o imagine de suprafață pentru că, odată ce se trece de pojghița raporturilor diplomatice convenționale, pătrundem într-un labirint de atitudini, acțiuni și situații care arată o mare vulnerabilitate a României în raport cu Kremlinul.
În urmă cu câteva zile s-a desfășurat la Bruxelles o reuniune extraordinară a Consiliului European, unde au fost prezenți șefii de stat sau de guvern ai țărilor membre.
Întâlnirea a avut ca scop reafirmarea solidarității cu privire la sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii ruse, iar la ea a participat și președintele Volodimir Zelenski.
Acesta din urmă a vizitat Londra, unde s-a întâlnit cu premierul Marii Britanii Rishi Sunak, fiind primit și de regele Charles, dar și Parisul, unde a avut discuții cu Emmanuel Macron, președintele Franței, și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
Zelenski a făcut un tur de forță, urmat de călătoria pe care o va face Joe Biden în Polonia în jurul datei de 24 februarie, când se va împlini un an de când Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei.
Cu mâinile sub burtă
Întregul carusel diplomatic ce se desfășoară în această perioadă are ca scop consolidarea alianței euro-atlantice și păstrarea determinării de a oferi ajutor militar decisiv ucrainenilor în confruntarea cu rușii.
Klaus Iohannis, președintele României, prins în amețitoarea derulare a evenimentelor internaționale, arată ca un copil pierdut în supermarket de părinți preocupați să bifeze lista de cumpărături.
Pe rețelele sociale a făcut valuri și a stârnit dezbateri aprinse scena în care Volodimir Zelenski, însoțit de Charles Michel, președintele Consiliului European, trec prin fața liderilor statelor membre pentru o fotografie de grup, iar aceștia îl aplaudă pe eroul ucrainean, cu două excepții, Iohannis și Viktor Orban.
Rulând clipul de mai multe ori și comparând atitudinile celor doi șefi de stat ar fi nedrept să spunem că Iohannis nu a avut o atitudine jovială și admirativă față de Zelenski.
Problema lui a fost incapacitatea de a duce gesturile până la capăt. A rămas cu mâinile împreunate sub burtă ca un turist ostenit ce se bucură în fața unei picturi valoroase dintr-un muzeu.
Știu că România a ajutat consistent Ucraina pe toate planurile, de la cel militar, până la cel economic, participând în mai multe proiecte de sprijinire a țării vecine, cum ar fi crearea coridorului de transport al cerealelor din țara vecină, operațiune care a dus la evitarea unei crize globale a pâinii.
România a livrat muniție, generatoare electrice și a creat la Suceava o platformă logistică unde vin ajutoare din toată lumea, care apoi sunt transferate în Ucraina.
În plus, infrastructura maritimă, rutieră și feroviară din țara noastră e folosită pentru aducerea vehiculelor blindate, a tancurilor și a altor tipuri de tehnologie militară donate de statele membre NATO.
Șocant rămâne faptul că România a profitat atât de puțin în urma acestui efort.
Eșec în stoparea propagandei pro-ruse
În realitate, au fost ratate toate obiectivele. Sunt slabe speranțe ca Joe Biden să ajungă și la București în cea de a doua sa vizită în regiune de la începutul conflictului.
Austria a blocat accesul în spațiul Schengen pe motive ce țin de calendarul electoral intern, dar și din cauza afinităților pe care unii lideri politici de la Viena le au cu reprezentanții Kremlinului.
Diplomația românească nu a reușit să ne poziționeze în grupul statelor care au putut să creeze un front puternic anti-rusesc în nordul și estul Uniunii Europene, e vorba de Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda și Polonia.
Sunt țări care au reușit să dinamizeze reacția Bruxelles-ului, să pună presiune pe Franța și Germania pentru a consolida acest flanc în fața unei posibile agresiuni rusești.
Klaus Iohannis ratează, pe rând, mai multe oportunități de a promova interesele strategice ale României.
Nu reușește și nici nu se străduiește să stopeze propaganda pro-rusă din țară, mai mult, trompetele lui Putin devin tot mai zgomotoase pe zi ce trece.
A ratat să mențină coeziunea națională în fața amenințării Moscovei, iar încrederea în Uniunea Europeană a scăzut după isteria naționalistă generată în jurul ratării aderării la Schengen.
Klaus Iohannis, în opinia mea, nu l-a aplaudat pe Zelenski din două motive: comoditate și instinct de conservare.
Nu e niciun secret că președintele României are o atitudine de monarh, detașat, cu reacții întârziate și o comunicare schematică.
Acest tip de comportament îl ajută să-și conserve puterea, cu toate criticile, influența lui politică a rămas consistentă asupra PSD și PNL, principalele partide din coaliția guvernamentală.
Faptul că nu intervine în confruntări îl ajută să câștige timp, să dezvolte strategii paralele și să implice forțe din umbră care încă i se subordonează.
Secretomanie, mediocritate și comoditate
Pe plan internațional, o astfel de atitudine e catastrofală și l-a dus într-o zonă gri, în care a ajuns să fie asociat cu Viktor Orban, marele prieten al lui Putin din Uniunea Europeană.
La Bruxelles e nevoie să „te bați” pentru țara ta, să ieși în față, să contribui la construirea deciziilor, să ți le asumi și să le promovezi.
„L-am asigurat pe președintele Volodimir Zelenski, prezent la reuniunea Consiliului European, de toată susținerea noastră. România a sprijinit puternic Ucraina, începând din prima zi a războiului declanșat de Rusia și va continua să ajute atât timp cât va fi nevoie. Uniunea Europeană rămâne unită și solidară cu poporul ucrainean!”, a scris Klaus Iohannis într-o postare pe rețelele sociale, săptămâna trecută.
În mod oficial, aceasta e poziția României, iar istoria o va consemna, dar președintele a avut șansa să reclădească mândria națională, să ne transmită sentimentul că luăm parte la ceva important, care o să schimbe lumea, că jucăm un rol important și o facem bine, iar aliații noștri recunosc asta.
Toate acestea sunt umbrite de secretomanie, de mediocritatea sistemului diplomatic, de comoditatea președintelui, de teama forțelor extremiste și de lipsa unei strategii de țară.
Din păcate, teama de Putin începe să se strecoare prin birourile politicienilor români, fricoși și obișnuiți să joace la două capete.
