Abia atunci când Occidentul va asigura Ucrainei o forță de foc egală cu cea a armatei ruse vom înțelege cât timp s-a irosit, câte vieți s-au pierdut și câtă infrastructură doborâtă putea fi salvată.
Nu doresc să acuz pe nimeni, doar constat că lucrurile merg cum merg pe frontul din Donbas din varii motive, unele obiective, altele subiective.
După prima săptămână de război, când invazia a încetinit și s-a intrat în logica unui front dezechilibrat, în care armata ucraineană a luptat eroic în ciuda faptului că armata rusă era mai numeroasă și mult mai bine înzestrată, toată lumea a sperat că ofensiva rusă va fi absorbită și că frontul se va echilibra.
Echilibrul s-a realizat acum, dar ucrainenii nu au suficient armament, ca să se apere eficient la Severodonețk. Iar pentru o contraofensivă nu sunt previziuni optimiste, deoarece totul depinde de livrările de armament american și european.
Acesta ar trebui să fie un motiv de optimism. Faptul că armata rusă abia înaintează, faptul că s-a împotmolit la Severodonețk ca la Mariupol ar trebui să fie motive care să împulsioneze statele europene să livreze armament.
Dacă armata ucraineană rezistă în condițiile în care muniția sa de artilerie este de trei ori mai puțină decât cea rusă, atunci pe cale logică înseamnă că, atunci când va folosi, de exemplu, trei pătrimi din muniție, echilibrul pe front va balansa în defavoarea rușilor.
Aprovizionarea frontului ucrainean cu armament necesită o logistică importantă și eforturi deosebite din partea statelor donatoare. Transporturile de arme din țările dispuse să le dea ucrainenilor până pe front necesită un efort important mai mare decât cel făcut de ruși.
Timpul necesar ca un transport de arme să ajungă din Anglia până în Donbas este de câteva ori mai mare ca cel suportat de ruși pentru transportul de armament din Urali în Ucraina.
Rusia are deja la îndemână infrastructura, mijloacele de transport necesare și carburantul aferent, pe când statele europene trebuie să caute și să găsească modalitățile necesare și să plătească pentru carburant sume mari.
Chestiunea transportului este îngreunată și de necesitatea ca Ucraina să exporte cerealele pe care le are în stoc, ca să obțină banii necesari ca să susțină frontul.
Pe de altă parte, nici SUA și nici UE nu-și pot permite acum ca în lume să explodeze o criză alimentară, deci transportul cerealelor ucrainene trebuie făcut în paralel cu cel de armament.
Mai sunt apoi și transporturile umanitare, mai sunt și refugiații. Lumea occidentală are de gestionat o situație complexă, care face ca transportul de armament să fie îngreunat. Astfel că lumea civilizată suportă un cost mai mare al războiului decât Rusia.
Deocamdată livrarea de armament către Ucraina este inegală și incontinuă.
Unele state au reticențe în a livra armament modern, temându-se de o eventuală ripostă a Rusiei, altele nu se pot încă desprinde din paradigma dependenței de gazul rusesc, în fine, altele au lideri care încă ar dori pacea cu Rusia, în schimbul teritoriilor deja ocupate, care ar dori o pace în detrimentul Ucrainei, iar asta duce la o temporizare a livrărilor de arme.
Apoi, am impresia că livrările acestea nu sunt coordonate, fiecare țară hotărăște ce dă și când dă de una singură, fără să existe altundeva decât la Kiev o listă a necesarului de front.
Mai mult, cred că în unele cazuri armele livrate nu se potrivesc noii situații tactice din Donbas. Luptele nu mai sunt urbane, ca echipamentul individual de infanterie să conteze masiv, ci au devenit lupte de câmpie, în care artileria are cel mai greu cuvânt de spus.
Ar fi necesar ca cineva să ia inițiativa și să organizeze lucrurile, astfel ca fluxul de armament să crească și să fie compatibil cu nevoile Ucrainei. Doar SUA sau Anglia pot face asta deocamdată, pentru că statele puternice din UE încă au rețineri de a se implica total în chestiune.
În acest context, vizitele domnului Macron în România și mai departe în Ucraina sunt necesare, dar urmează să vedem dacă sunt și suficiente.
La baza Kogălniceanu președintele Franței a vorbit despre rolul NATO în întărirea flancului estic al alianței și despre faptul că Moldova este și ea amenințată de ambițiile expansioniste ale Rusiei. Nimic nou în viziunea franceză, aici avem logistica și organizarea NATO care vor face lucrurile exact în modul în care au fost convenite în alianță.
Abia după vizita domnului Macron la Kiev, în compania domnului Scholz, vom afla dacă Franța și Germania își vor crește aportul la aprovizionarea cu armament modern a Ucrainei.
Dacă ar fi să credem ideea din discurs a președintelui Franței, cum că războiul amenință continentul european și dacă ar fi să considerăm că ea nu este doar o simplă declarație politică, atunci auspiciile ar fi pozitive și ne-am aștepta ca declarațiile să fie urmate de fapte. Dar, cum domnul Macron este un om politic expert în realizarea de volte care să întoarcă fapte și declarații, ar trebui să privim lucrurile cu circumspecția de rigoare.
Dacă vizita liderilor europeni la Kiev va însemna o schimbare de abordare a livrărilor de armament vom avea speranțe că frontul din estul Ucrainei se va reconfigura favorabil. Pentru că soarta războiului nu mai depinde doar de eroismul soldaților care apără Severodonețkul, ci va depinde în mod esențial de livrările de armament pe care Europa le poate furniza Ucrainei, spre umilirea domnului invadator.