De ce AUR și nu Ponta. Între poporul pesedist, țara de afară și Guvernul prezidențial

Acești oameni au resimțit un acut sentiment de nedreptate și abandon în ultimii ani. Pe de o parte, au salvat țara. Au votat antiPSD, au fost eroii alegerilor. Pe de altă parte, nu au intrat în proiectul politic al niciunui partid pe care l-au ridicat pe umerii lor, stând la cozi să voteze.
De ce AUR și nu Ponta. Între poporul pesedist, țara de afară și Guvernul prezidențial

În aproape toate capitalele europene există câte un magazin Moldova, cu foi de viță de vie, murături și leuștean de acasă. Sau un magazin polonez, cu un colț românesc, care, dincolo de semnificația identitară, asigură un sentiment acut al mândriei de a fi mai român decât cei de acasă, printre străini.

De câteva ori în ultimii ani, românii din diaspora au fost chemați să salveze țara. Votul lor a făcut într-adevăr diferența, iar povestea aceasta a recuperat pentru ei relevanța pe care mulți nu o aveau în țară. De la cetățenii uitați, au devenit cetățenii care salvează țara, atât economic, cu banii pe care îi trimit acasă, cât și politic, cu voturile anti-PSD.

Narațiunea asta s-a pliat cu totul pe o cultură care a funcționat în mentalul românesc în toate vremurile grele: cultura sacrificiului. Sacrificiul pentru copiii rămași în țară, în grija rudelor, într-o vulnerabilizare socio-emoțională ale cărei efecte se întind probabil pe generații, a primit astfel o miză istorică: sacrificiul pentru țară. 

Sunt oameni care muncesc din greu departe de acasă și care și-au construit în timp o identitate a comunității care ține pe umeri țara și identitatea ei autentică.

Sigur, diaspora nu este unitară, nici nu ar avea cum să fie, dar corp politic pretind și cei care trăiesc în cartiere semi-segregate, care participă puțin spre deloc la viața culturală a țării în care muncesc și care mai degrabă se uită seara la posturi românești și fac reuniuni comunitare. Nu e nimic de evaluat în asta, e doar o fotografie de album.

Or, acești oameni au resimțit un acut sentiment de nedreptate și abandon în ultimii ani. Pe de o parte, au salvat țara. Au votat antiPSD, au fost eroii alegerilor.

Pe de altă parte, nu au intrat în proiectul politic al niciunui partid pe care l-au ridicat pe umerii lor, stând la cozi să voteze.

E vorba despre o recompensă imediată, nu despre discursuri politice, care nu a venit nici pentru cei din Marea Britanie, după Brexit, nici pentru cei din Italia, în criza umanitară din primăvară.

Nimeni nu li s-a adresat între momentele electorale și nici măcar compatrioții lor, aceia din ”cealălaltă” diasporă, cei care studiază în Europa și participă activ și la viața socio-culturală a țării în care locuiesc și care pentru ei are caracteristicile unei țări de adopție, nu de sacrificiu, nu par a fi fost măcar conștienți de importanța lor.

Pentru că vestea că AUR a fost votat de unul din patru români din afara țării i-a uimit pe cei trei care nici măcar nu știau că AUR există.

Acest partid care a coagulat resentimentele de după eșecul Coaliției pentru Familie a reușit să întrețină pentru românii care muncesc în afara țării sentimentul sacrificiului pentru țară, prin prezervarea identității naționale în condiții de străinătate.

E o narațiune mic naționalistă, de care aveau nevoie, pentru acel sentiment de relevanță fără de care oamenii sunt în derivă.

Iar AUR a fost votat peste USR PLUS și în Botoșani, județ decimat de munca în afara țării și unde există sate întregi de copii lăsați în grija rudelor, cu case înălțate pe jumătate, pentru că banii nu au ajuns pentru ca ele să fie finalizate și familiile reunite.

Acești oameni rezistă în virtutea poveștilor emoționante din care fac parte și tocmai aici AUR, cu discursul deopotrivă tradiționalist – mamele care să lucreze de acasă, pentru a-și crește copiii – și identitar (cu tușe extremiste legionare), a găsit teren.

E o teză întărită de faptul că, deși autoproclamat partid unionist, AUR a primit o contrapondere tocmai de la electoratul din Republica Moldova, cel care poate să fi salvat partidul lui Traian Băsescu, PMP.

Cei care au decis să voteze AUR au mers până la capăt: au vrut să rămână electoratul care se opune PSD-ului și care salvează țara, măcar simbolic și măcar de Ponta &Tăriceanu.

Ar fi prea facil ca acest electorat să fie repudiat numai în cepefism sau fascism, fără o lectură profundă a straturilor de marginalizare și abandon pe care le resimte.

La fel de facil însă ar fi ca politicienii mainstream să preia mesajele radicale, pentru a contracara AUR, în loc de a contraoferta în termeni pragmatici un astfel de electorat.

Pericolul neofascismului de care Moscova se bucură din plin și al tentelor xenofobe, antisemite și gregare e unul cât se poate de real, iar experiența arată că resentimentele și marginalizările pot rămâne în latență, dar nu se vindecă de la sine.

Din contra, polarizarea în folos electoral, așa cum a fost strategia președintelui Klaus Iohannis, nu face decât să acutizeze criza prin care acest electorat trece și să îl facă să își deschidă un front pe care să fie văzut.

Or, tocmai așa se speculează răbufnirile identitare care trimit în Parlament un partid cu acel discurs al anilor 1930, despre care Amos Oz îmi spunea într-un interviu că revine în istorie, pe măsură ce generațiile care au trăit pe pielea lor răul fanatismului dispar.

SpotMedia.ro vă ține la curent, în timp real, cu rezultatele alegerilor de duminică