Discursul susținut recent la Davos de premierul canadian Mark Carney a stârnit un val de admirație în capitalele europene, unde mulți lideri au văzut în tonul său sfidător la adresa Statelor Unite un posibil model de urmat.
Într-o analiză publicată de Politico, semnată de Yanmei Xie, cercetătoare asociată la Mercator Institute for China Studies, acest entuziasm este însă pus sub semnul întrebării, cu un avertisment clar: Europa riscă să repete greșelile Canadei, dacă caută în China o soluție la presiunile comerciale venite dinspre Washington.
Discurs ferm la Davos, ton conciliant la Beijing
În discursul de la Davos, Carney a părut în același timp dur și abil, avertizând puterile de rang mediu că, „atunci când negociem doar bilateral cu un hegemon, negociem dintr-o poziție de slăbiciune”.
Declarația poate fi citită ca o reacție la presiunile constante exercitate de administrația SUA asupra Canadei. Dar ea poate trimite și la o asimetrie mai subtilă, resimțită cu doar câteva zile înainte, la Beijing.
Contrastul a fost evident. Dacă la Davos a fost sfidător, în China, Carney a adoptat un ton conciliant. A vorbit despre un „nou parteneriat strategic” și despre o „nouă ordine mondială” în formare, lăudându-l pe liderul chinez Xi Jinping ca apărător al multilateralismului.
Acordul „mașini contra rapiță”
Vizita a fost urmată de un acord comercial simbolic: Canada va reduce tarifele pentru vehiculele electrice chinezești de la 100% la 6,1% și va crește plafonul anual de import la 49.000 de mașini.
În schimb, China va scădea taxele pentru semințele de rapiță canadiene de la 84% la 15%.
Ottawa speră, de asemenea, la reduceri de tarife pentru homari, crabi și mazăre, precum și la achiziții mai mari de petrol și, eventual, gaze. Lansarea unui Dialog ministerial în domeniul energiei este prezentată drept un pas spre acorduri viitoare.
Aceste evoluții l-au determinat pe Carney să afirme că Beijingul este un partener comercial „mai previzibil” decât Washingtonul. Afirmația este ușor de înțeles: China nu amenință Canada cu anexarea.
Totuși, rămâne întrebarea dacă acest ton elogios ar fi fost necesar dacă economia canadiană ar mai fi deținut tehnologii de vârf comparabile cu cele de altădată.
Iluziile energetice și politețea chineză
Industria canadiană de petrol și gaze ar face bine să nu-și creeze așteptări exagerate. În relația cu partenerii externi, oficialii chinezi preferă adesea politețea și „analiza aprofundată” în locul refuzului direct. Rusia știe bine acest lucru, după decenii de discuții fără rezultat clar privind o conductă care să înlocuiască Europa drept piață pentru gazul rusesc.
Există și o ironie evidentă: prin acordul „mașini contra rapiță”, Canada importă exact tehnologia care face combustibilii fosili mai puțin relevanți.
China se electrifică într-un ritm accelerat, iar Agenția Internațională a Energiei estimează că, datorită vânzărilor „extraordinare” de vehicule electrice, consumul de petrol al Chinei ar putea atinge un vârf chiar de anul viitor. În aceste condiții, interesul Beijingului pentru noi furnizori de hidrocarburi pare limitat.
O lecție dureroasă pentru Europa
Relația comercială dintre Canada și China poate fi văzută ca un exemplu clasic de avantaj comparativ: China produce bunuri finite, Canada furnizează materii prime.
Dar nu cu mult timp în urmă, companiile canadiene exportau în China reactoare nucleare, echipamente de telecomunicații, avioane sau trenuri de mare viteză. Astăzi, multe dintre aceste industrii fie au dispărut, fie există într-o formă mult diminuată.
Aici se află o lecție importantă pentru Europa. Dezindustrializarea tinde să se autoalimenteze. Pe măsură ce structura economică se schimbă, se modifică și raporturile de putere politică. Când producătorii dispar, dispare și influența lor, iar lobby-ul este dominat de importatori și consumatori interesați de produse ieftine.
Europa are deja propria experiență: industria sa solară a fost aproape eliminată, în două decenii, de panourile chinezești mult mai ieftine. Astăzi, sectorul este dominat de instalatori și operatori care preferă importurile și se opun măsurilor de protecție comercială.
De ce Europa nu-și permite modelul canadian
Acordul promovat de Carney este avantajos pentru consumatorii canadieni și pentru exportatorii de materii prime, dar echivalează cu o politică industrială „pe dos”. În esență, politica industrială urmărește să stimuleze exporturile de produse cu valoare adăugată și să evite dependența de materii prime.
Canada ar putea funcționa fără o bază industrială puternică, mizând pe statutul de „superputere energetică”, așa cum a sugerat Carney la Davos. Europa însă nu are această opțiune.
Dezechilibrele comerciale se adâncesc
China exportă către UE de peste două ori mai mult decât importă. În termeni de containere, raportul ajunge la 4 la 1.
Potrivit estimărilor Goldman Sachs, exporturile chinezești ar putea reduce cu cel puțin 0,2 puncte procentuale pe an creșterea PIB-ului în Germania, Spania și Italia până în 2029.
Iar datele Băncii Centrale Europene arată că automobilele, industria chimică, echipamentele electrice și utilajele - pilonii industriei europene - sunt cele mai expuse pierderilor de locuri de muncă din cauza șocului comercial chinez.
Europa se confruntă, asemenea Canadei, cu o SUA tot mai imprevizibilă, nu doar ca partener comercial, ci și ca aliat. De aici și atractivitatea discursului lui Carney.
Însă protecționismul american nu face decât să amplifice presiunea chineză asupra Europei: exporturile europene sunt blocate, în timp ce produsele chinezești inundă piața la prețuri tot mai mici.
O admirație riscantă
Liderii europeni ar greși dacă ar căuta, după modelul lui Carney, o supapă comercială în China și ar negocia, în acest proces, capacitatea industrială a continentului.
Fie că este vorba de a face față unei Rusii expansioniste sau unei Americi cu reflexe imperiale, Europa are nevoie, mai mult ca oricând, să-și păstreze și să-și apere baza manufacturieră.