Europa a petrecut decenii întregi convingându-se că geopolitica are reguli, că aliații sunt de încredere și că suveranitatea este sacră, cel puțin pe continent. O dezbatere transatlantică aprinsă arată că aceste presupuneri se prăbușesc în sfârșit.
În cadrul unei dezbateri despre consecințele amenințărilor lui Donald Trump împotriva Groenlandei și Venezuelei, organizată marți de Institutul Quincy, analiști europeni și nord-americani de rang înalt au prezentat un diagnostic sumbru: Europa este prinsă între o Rusie de care se teme, războiul din Ucraina pe care nu îl poate rezolva și o Americă în care nu se mai poate încrede, dar de care are nevoie disperată.
Ceea ce a ieșit la iveală la această dezbatere nu a fost unitatea Europei, ci anxietatea sa: cu privire la rolul Rusiei în viitorul Europei, cu privire la fiabilitatea Washingtonului și cu privire la Europa care s-a convins pe liniște să ajungă la impotență strategică, scrie Alex Raufoglu, corespondentul Kiev Post la Washington care a dezvăluit primul intenţia SUA de a opera reduceri de trupe în România.
Rusia – inamic existențial sau alibi strategic?
Pascal Boniface, director fondator al Institutului Francez pentru Afaceri Internaționale și Strategice (IRIS), a contestat ceea ce a numit percepția din ce în ce mai distorsionată asupra Rusiei.
Rusia, a susținut el, nu este pe cale să cucerească Europa. Moscova încă încearcă să supună Ucraina – o țară cu aproximativ 30 de milioane de locuitori - ceea ce face ca ideea că ar putea copleși militar o Uniune Europeană cu 450 de milioane de locuitori să fie profund improbabilă.
Asta nu înseamnă că Rusia nu reprezintă o amenințare. Boniface a recunoscut capacitatea Moscovei de a destabiliza Europa prin operațiuni cibernetice, interferențe politice și conflicte prin intermediari, în special în Africa. Dar expertul a respins narațiunea predominantă a unei iminente invazii rusești a Europei, considerând-o exagerată și neviabilă din punct de vedere politic.
Pericolul este unul psihologic, consideră el. Convingându-se că Rusia reprezintă o amenințare existențială, Europa a căzut în capcana ideii că doar Statele Unite îi pot garanta supraviețuirea, devenind incapabilă să reziste presiunii americane – chiar și atunci când această presiune subminează suveranitatea europeană.
Zoltán Koskovics, directorul Unității Geopolitice de la Centrul pentru Drepturi Fundamentale din Ungaria, a oferit o abordare mai realistă. Washingtonul, a remarcat el, nu se mai așteaptă ca Europa să fie prietenoasă cu Rusia, dar se așteaptă ca Europa să-și „stabilizeze” relația cu Moscova.
Acest limbaj provine direct din documentele strategice ale SUA, a subliniat Koskovics. Presupunerea americană pe termen lung este că Europa ar trebui să fie capabilă să echilibreze pe cont propriu raportul cu Rusia, opinie împărtășită în general de Ungaria.
Zachary Paikin, cercetător la Institutul Quincy, a mers mai departe, argumentând că rigiditatea Europei față de Rusia este determinată mai puțin de securitate și mai mult de statut. Încheierea războiului din Ucraina prin negocieri ar implica tratarea Rusiei ca un actor egal, lucru de care liderii europeni se tem că ar diminua poziția Europei în ordinea internațională.
Această anxietate legată de statut a înăsprit abordarea Europei față de Moscova și a prelungit conflictul, a arătat Paikin.
Ucraina: Războiul care a înghețat strategia europeană
Europa a făcut din Ucraina piesa centrală a întregii sale viziuni strategice asupra lumii, adesea cu prețul realismului. Liderii europeni vorbesc ca și cum Rusia ar fi pregătită să mărșăluiască spre Berlin, chiar dacă în prezent armata Moscovei rămâne împotmolită în estul Ucrainei, a arătat Boniface.
Paikin a descris Ucraina ca fiind problema prin care Europa și-a externalizat autonomia strategică către Washington. Legând atât de strâns credibilitatea și autoritatea sa morală de Kiev, Europa a încredințat Statelor Unite dominația, limitându-şi capacitatea de manevră în domeniul comerțului, diplomației sau chiar al disputelor teritoriale precum Groenlanda.
Koskovics a inclus Ucraina într-o perspectivă critică mai amplă asupra situației Europei. Războiul face parte dintr-o criză instituțională și morală – alături de migrația în masă, criminalitate și scăderea încrederii în instituțiile politice – care alimentează ascensiunea partidelor populiste care promit o politică externă mai puțin ideologică, mai mult bazată pe interese.
America - aliat sau adversar ideologic?
Dacă Rusia este spaima Europei, Statele Unite sunt dilema acesteia, notează autorul analizei.
Trump, pe care Boniface l-a descris mai degrabă ca pe un prădător decât ca pe un protector, a pus la îndoială deschis Articolul 5 al NATO, i-a luat în derâdere pe liderii europeni și a arătat mai mult respect personal pentru Vladimir Putin decât pentru aliații tradiționali ai Washingtonului.
În opinia directorului IRIS, ideea unei „lumi occidentale” unificate nu mai este viabilă. Trump respinge multilateralismul, dreptul internațional și cadrul de valori de care Europa încă se agață, chiar dacă o face imperfect.
Koskovics nu a fost de acord cu „retorica funerară”: ceea ce s-a prăbușit nu este Occidentul, ci ideologia tehnocratică liberală, a susținut el.
Conflictul lui Trump cu Europa este unul ideologic, nu civilizațional: Washingtonul vrea ca Europa să controleze migrația, să abandoneze guvernarea birocratică și să-și asume responsabilitatea pentru propria apărare, inclusiv împotriva Rusiei.
Paikin a oferit o interpretare mai rece: SUA se concentrează din ce în ce mai mult pe dominația emisferică și pe concurența cu China.
Europa încă contează, dar mult mai puțin decât o făcea odinioară. Această schimbare expune Bruxelles-ul, mai ales că acesta continuă să se bazeze pe Washington, refuzând în același timp să-și diversifice relațiile strategice.
Marea neliniște a Europei
Dincolo de argumentele privind Rusia, Ucraina și Trump, planează o neliniște mai profundă: teama Europei de a-și pierde relevanța.
Paikin a susținut că reacția dură a Europei la amenințările lui Trump la adresa Groenlandei - mult mai puternică decât răspunsul său la încălcările din trecut ale dreptului internațional în alte părți - reflectă o conștientizare bruscă a faptului că Europa însăși este acum vulnerabilă. Ceea ce este în joc nu este doar teritoriul, ci statutul său.
Boniface a menționat că unitatea europeană împotriva lui Trump a fost determinată atât de furia publică, cât și de principii. Trump este acum profund nepopular în Europa, ceea ce face ca supunerea să fie costisitoare din punct de vedere politic pentru liderii naționali.
Koskovics a avertizat că postura actuală a Europei, una moralistă, divizată și dependentă strategic, riscă să accelereze declinul acesteia. Fără reformă, UE însăși s-ar putea fractura sub presiunea externă.
Prin urmare, Europa este prinsă acum între o Rusie pe care nu o poate învinge, un război căruia nu-i poate pune capăt și o Americă pe care nu se mai poate baza, dar de care nu poate scăpa.
Rămâne neclar dacă acest lucru duce la o independență strategică autentică sau la o dependență mai profundă deghizată în sfidare.
Ceea ce este clar, în schimb, este că epoca în care Europa își putea asuma protecție, prestigiu și autoritate morală, toate deodată, s-a încheiat, au concluzionat analiștii. Și de data aceasta Washingtonul s-ar putea să nu vină în ajutor, conchide Alex Raufoglu.
T.D.