Dacă ar fi să aleg eu ce să aducă Moș Crăciun românilor, nu aș cere bunăstare. Nici măcar înțelepciune. Nu i-aș cere guvernanţi corecți și cu școală, nu i-aș cere lideri curajoși și cu viziune. Pentru că toate acestea sunt efecte.
I-aș cere Moșului mult mai multă încredere în sine și mult mai mult autentic spirit critic. Pentru că de la cele doua începe construcția și folosite corect ele le vor aduce și pe celelalte.
De prea multe ori auzim că nu contează ce vrem, că nu contează ce votăm, că oricum nu se întâmplă nimic, că oricum alții decid. Eu nu cred că e așa. Deloc.
Totul e să știm ce vrem cu adevărat și să avem tenacitatea de a rosti apăsat și continuu ce vrem. Politicul nu își permite să ignore acest tip de semnal. Și cea mai bună dovadă este faptul că societatea a reușit să reziste asaltului lui Dragnea, a reușit să trimită la coș OUG 13, a reușit să apere Pilonul 2 de pensii.
Când vocea se aude clar, constant și fără echivoc, ea contează. Și ar conta inclusiv în privința ofertei electorale.
Când ne mulțumim cu puțin, când acceptăm să fim precum căutătorii în groapa de gunoi, alegând mereu ce e mai puțin stricat, ce pute mai puțin, pe marginea gropii de gunoi vom rămâne.
Și aici intervine spiritul critic, care nu trebuie să însemne nici cârcoteală, nici boscorodeală, ci continuă analiză, continuă raportare la niște valori și principii precise. Spirit critic și cu propriile așteptări, cu propria conduită.
Trebuie să credem nu doar că merităm mult, ci și că putem mai mult. Să pretindem vocal tot ceea ce considerăm că merităm, să ne facem auziți. Resemnarea, abandonul în lehamite nu schimbă nimic, nu sunt nobile. Sunt doar premisele eșecului continuu.
Cum ar fi ca în loc să dăm șpagă pentru ceea ce ni se cuvine, am pretinde dreptul nostru? Cum ar fi dacă în loc să ne frustrăm, am denunța orice abuz? Cum ar fi dacă piețele ar fi din nou pline ca semnal că suntem pretențioși și reactivi?
Trebuie să avem încredere că toate sunt în puterea noastră și să ne amintim că, atunci când am vrut cu adevărat, când am crezut cu adevărat, s-a putut.
Nu deodată, nu miraculos, nu unanim, dar cât timp avem încredere să înaintăm pe o cale având ca borne, ca jaloane principii solide și unități de măsură precise, succesul vine.
Da, asta înseamnă și o încărcare cu responsabilitate pentru propria soartă. E simplu să dai mereu vina pe alții, că ei au votat greșit când tu ai lipsit, că ei au vorbit când tu ai tăcut, că securiștii, că oculta mondiala, că presa manipulatoare... E reconfortantă retragerea în poziția de victimă neputincioasă.
De fapt, nimeni nu votează în locul nostru, nimeni nu abandonează în locul nostru, nimeni nu gândește în locul nostru decât dacă îi permitem. Iar cu încredere în noi înșine și spirit critic nu ar trebui să permitem.
Sărbători minunate să aveți!